Mâna Misterelor: Simbol şi semnificaţie
Mâna Misterelor, numită şi Mâna Filosofului este o emblemă sau un talisman care înfăţişează un simbol al apoteozei, având semnificaţia transformării omului în Divinitate. Cred că acest simbol are un înţeles cu adevărat aparte întrucât, spre deosebire de altele, masonice ori esoterice, este foarte puţin menţionat şi explicat în cărţi sau pe internet.
El descrie după unii, mâna Filosofului, a Iniţiatului, întinsă spre cei care încearcă să între pe tărâmul misterelor. Atunci când un discipol al Marei Arte sau Adevărului Sacru zăreşte pentru prima oară această mână, se spune că ea este închisă, iar el trebuie să descopere o modalitate de a o deschide astfel încât să îi releve Calea.
În alchimie, Mâna Misterelor simbolizează formula pregătirii tincturii "physicorum," aparent o substanţă care sprijină transformarea "metalelor inferioare" în aur. Peştele semnifică mercurul, iar marea înconjurată de flăcări în care înoată acesta este sulfura. Fiecare deget poartă un simbol al Agentului Divin prin care operaţiile combinate ale acestei lucrări preschimbă un alt metal în aur.
Autorul anonim al desenului de mai sus specifică: "Înţeleptul jură pe această mână că nu va învaţă Arta fără parabole." Arta, asadar, nu poate fi explicată direct, nemijlocit!
Mâna Hamsa/Khamsa | Mâna Fatimei sau a lui Miriam
Pentru cabalişti, Mâna Misterelor semnifică modul în care Puterea Unică (policarul) acţionează în cele patru lumi (celelalte patru degete cu emblemele lor).
Pe lângă înţelesurile sale alchimice şi cabalistice, această imagine simbolizează Mâna Maestrului Mason, cu care el "înalţă" Constructorul martirizat al Casei Divine.
Din punct de vedere filosofic, cheia reprezintă însăşi Misterele, fără de ajutorul căreia omul nu poate deschide numeroasele camere ale propriului sine.
Felinarul înfăţişează cunoaşterea umană, întrucât ea este o scânteie din Focul Universal capturat în vasul uman. Este lumina celor care locuiesc în universul inferior, graţie cărora ei pot căuta să urmeze paşii Adevărului.
Soarele, ce poate fi numit "lumina lumii," simbolizează luminiscentă creaţiei prin care omul poate învaţă misterul tuturor creaturilor ce se exprimă prin formă şi număr.
Steaua este Lumina Universală care relevă Adevărurile cosmice şi celeste.
Coroana este Lumina absolută, neştiută şi nerelevata, a cărei putere străluceşte prin toate luminile mai puţin intense, ce nu sunt decât scântei ale Strălucirii Eterne.
Semnele mâinilor, limbajul degetelor
Simbolul se referă la mâna dreaptă, adică la principiul activ sau la Divinitate, ale cărei lucrări sunt conţinute toate în căuşul palmei Mâinii Misterelor.
În mitologia antică, simbolul mâinii drepte semnifică întotdeauna puterea şi pe Jupiter. A sta în partea dreapta a lui Dumnezeu denotă că poţi mânui puterea divină a lui Dumnezeu pe pământ. Apollo a fost zeul luminii, adevărului, profeţiei, vindecării, muzicii şi poeziei. El a fost fiul favorit al lui Jupiter, tatăl zeilor şi oamenilor, şi stătea la dreapta tatălui sau.
În Vechiul Testament, partea sau mâna dreapta este asociată cu Iehova, şi reflectă puterea sa Divină ori Omnipotentă. Moise a văzut legea arzandă în mâna dreaptă a Domnului. În Noul Testament, în partea dreapta a lui Dumnezeu stă Iisus Hristos, ca omul-Dumnezeu, mediatorul noului legământ cu puterea lui Dumnezeu.
În cartea lui Dan Brown "Simbolul Pierdut," personajul Robert Langdon descoperă Mâna Misterelor pe o mână reală ce include tatuaje ale "iconurilor cele mai secrete şi mai ascunse ale lumii străvechi" (pe vârfurile degetelor). Romanul menţionează, de asemeni, o pictură numită "Apoteoza lui Washington" aflată pe cupola din rotonda Capitoliului şi statuia lui George Washington ca Zeus localizată în Washington, D.C.
Forma mâinii şi personalitatea | Ghicitul în palmă (1)

Reviewed by Diana Popescu
on
august 01, 2016
Rating:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu