Parabola firului de ceapă | Dostoievski - Fraţii Karamazov

Am regăsit zilele astea parabola, povestea relatată de Gruşenka în cutremurătorul roman "Fraţii Karamazov" al lui Dostoievski. Obişnuiesc, din când în când, să recitesc operele marelui prozator rus sau, cel puţin, unele pasaje din ele, a căror semnificaţie se adânceşte parcă de fiecare dată când revin la ele.

În parabola firului de ceapă, Dostoievski ne sugerează un important mesaj spiritual, dar şi lumesc: mântuirea şi fericirea noastră depind de mântuirea şi fericirea celor din jurul nostru. Ne putem ajuta pe noi înşine numai dacă îi ajutăm pe alţii. Lipsa unei astfel de atitudini poate explica, de altfel, şi mizeria morală în care pare să se cufunde societatea românească de astăzi...

Iată poveste Grusenkăi, aşa cum apare în cartea "Fraţii Karamazov":

"A fost odată o femeie amarnică şi rea la suflet. Şi acea femeie a făcut umbră pământului şi, împlinindu-i-se sorocul, a murit. Şi intrând în moarte, nu a lăsat nici o faptă bună după ea. Diavolii au înşfăcat-o aşadar şi au azvârlit-o în lacul de foc.

Iar îngerul ei păzitor şedea pe mal şi îşi tot zbuciuma mintea: "Oare ce faptă bună o fi făcut în viaţa sa?" Şi, amintindu-şi, s-a dus la Dumnezeu şi i-a spus: "A smuls din grădina ei un fir de ceapă şi l-a dat de pomană unei sărmane femei sărace."

"Ia acel fir de ceapă," i-a zis Dumnezeu, "şi dă-i-l să se agaţe de el şi, după aceea, încearcă să o tragi afară. Dacă reuşeşti să o scapi, să vină aici, în Rai, iar dacă firul de ceapă se rupe, să rămână acolo unde se găseşte acum."

Pilda Înfricoşătoarei Judecăţi

Îngerul s-a pogorât degrabă în Iad şi a spus, întinzându-i firul de ceapă: "Apucă-te bine de el, femeie, şi am să te scot afară. Şi s-a pornit să tragă cu putere de fir până când a scos-o aproape cu totul din Iad. Dar, ce să vezi, ceilalţi osândiţi, când au prins de veste că îngerul vrea să o scape, s-au agăţat de ea, să-i tragă şi pe ei afară. Haină de suflet, cum era, scorpia de femeie a început însă să dea din picioare şi să urle: "Pe mine voieşte să mă scoată, nu pe voi, ceapa este a mea, şi nu a voastră!"

Nici nu a apucat să termine şi firul de ceapă s-a rupt. Femeia a căzut în Iad şi este şi acum în focurile Gheneei."

Dacă interpretăm acesta parabolă din punct de vedere spiritual, putem spune că trebuie să ne dedicăm salvării, mânturii nu numai a noastră, a sinelui, ci a tuturor oamenilor. Trebuie să iubim pe oricine, să fim însufleţiţi de dorinţa de a iubi pe oricine.

Indiferent de greşelile şi relele sale, orice fiinţă umană are sau ar trebui să aibă acces la mântuire, la împlinire spirituală.

Parabola grădinarului invizibil | Între credinţă şi ateism

Atunci când cineva este pătruns cu adevărat de măreţia lui Dumnezeu, îşi îndreaptă gândurile şi acţiunile către mântuirea tuturor oamenilor. Orice gând, intenţie stand sub semnul meschinăriei, zgârceniei, lăcomiei, egoismului ne îndepărtează de calea spirituală şi ne trimite/retrimite în iad!