Cum îţi recunoşti un suflet pereche?

Dacă, într-un articol anterior am explicat câte feluri de suflete pereche putem întâlni în viaţă, a venit vremea să descifrăm cum avem şansa să recunoaşteam o astfel de persoană specială. Am recurs din nou la viziunea interesantă a lui Dorothy Thomson, aşa cum este înfăţişată pe larg în cartea sa "Romancing The Soul."

Principalele criterii de identificare a unui suflet pereche ar putea fi acceptarea, încurajarea, grija, prietenia, generozitatea, împărtăşirea gândurilor, premoniţiile, karma pozitivă, conexiunea spirituală, dragostea necondiţionată şi sincronizarea perfectă. Cu cât descoperi mai multe din aceste criterii într-un suflet pereche, cu atât mai profundă este conexiunea ta cu acesta.
Cum imi recunosc sufletul pereche

Acceptarea 


Sufletul tău pereche trebuie să te accepte aşa cum eşti, să-ţi înţeleagă atât slăbiciunile, cât şi punctele forte. Nu trebuie să te schimbe aşa cum nici tu nu trebuie să încerci să-l transformi. Ea ori el trebuie să te lase să fii tu însuţi/însăţi, căci, cu cât eşti mai mult astfel, cu atât mai profundă este legătură ta cu ea/el.

Încurajarea 

Sufletul tău pereche te face să te simbi bine cu tine însuţi, în pielea ta. Nu te critică niciodată, ci numai te încurajează. Dacă nu poate să facă asta, înseamnă că nu este sufletul tău pereche!

Grija 


Sufletului tău pereche îi pasă de tine, despre ceea ce se întâmplă cu tine. Este cel dintâi alături de tine, de partea ta, la bine şi la rău, când ai o împlinire ori un eşec. Îţi da o mână de ajutor atunci când ceilalţi nu te mai bagă în seamă!

Tipuri de suflete pereche

Prietenia 


Sufletul tău pereche este cel mai bun prieten al tău din toată lumea. Râde cu tine, plânge cu tine, cântă cu tine! Este împreună cu tine când viaţa te ridică, şi atunci când te coboară. Te înţelege întru totul şi îţi oferă ceea ce-ţi doreşti fără cea mai mică ezitare. Te face să te simţi oricând, oriunde, acasă, confortabil, în largul tău.

Generozitatea 


Sufletul tău pereche este generos, îţi oferă cu dărnicie timpul şi posesiunile sale. Îşi lasă deoparte orice fel de preocupare pentru a fi cu tine. Îţi dăruieşte ceea ce îţi pofteşte inima, îţi dă cămaşă de pe el, inima şi sufletul său.

Împărtăşirea gândurilor 


Sufletul tău pereche este interesat de orice ai de spus. Poţi petrece nenumărate ore alături de el contemplând misterele universului. Vă împărtăşiţi reciproc trecutul, prezentul şi viitorul. Cu atât de multe lucruri în comun, aveţi întotdeauna ce să vă spuneţi unul altuia.

Premoniţiile 


Poţi avea premoniţii, viziuni ale viitorului tău suflet pereche în vise, vise de noapte sau în unele cu ochii deschişi. Poţi desluşi astfel culoarea ochilor săi, vocea sa, felul cum merge. Dacă eşti îndeajuns de norocos, nu poate trece mult timp până când îţi va apare în faţă, exact aşa cum l-ai anticipat!

Karma pozitivă


Unul din ingredientele principale în închegarea unei relaţii împlinitoare cu un suflet pereche constă în karma. Legile karmei ne învaţă că ceea ce facem azi îşi pune amprenta asupra a zilei noastre de mâine. Dacă eşti implicat într-o relaţie de cuplu rea, nefastă, şi continui cu toate astea să te agăţi de ea, îţi fixezi o karma rea, ce revarsă asupra ta energii negative. De îndată ce te lămureşti cum să te protejezi faţă de această negativitate, karma bună se infiltrează în viaţa ta şi îţi deschide sufletul spre o relaţie sănătoasă, promiţătoare cu un suflet pereche. De fapt, într-o conexiune în doi, ambii parteneri trebuie să aducă o karma bună. Este necesar să-ţi aminteşti că suntem cu toţii, în primul rând, suflete, energii pure vizitând această planetă, şi că am vizitat-o de numeroase ori până acum.

Citate despre sufletul pereche

Comunicarea spirituală 


Simţi întrepătrunderea cu sufletul pereche ca şi cum l-ai cunoaşte dintotdeauna. Simţi energia care radiază între voi. Te priveşti cu acesta în ochi şi vă vedeţi sufletul! Conexiunea spirituală este cel mai important aspect în relaţionarea cu sufletul pereche şi simţi asta adânc în inima ta, în sufletul tău!

Dragostea necondiţionată 


Sufletul tău pereche te iubeşte mai mult decât orice sau oricine din intreagă sa viaţă. Cu toate acestea, cum spuneam mai înainte, îţi lasă libertatea de a fi tu însuţi. Robert Egby sublinia că "Nu poţi poseda un suflet pereche într-o mai largă măsură decât posezi o persoană din lumea fizică." Sufletele pereche sunt libere şi trebuie să rămână mereu aşa. Dragostea nu poate fi posedată ori controlată, sufletele pereche sunt împreună întrucât împărtăşesc o iubire necondiţionată, o vibraţie reciprocă.

Sincronizarea perfectă 


Un alt lucru de seamă în căutarea sufletului pereche, pe care ai tendinţa să-l uiţi. Sincronizarea perfectă presupune apariţia momentului potrivit, magic, ocaziei formidabile de a-l întâlni. Dacă acest moment nu apare, înseamnă , din păcate, că aşa ţi-a fost dat să fie... Sper că nu este cazul cu tine!!!
Cum îţi recunoşti un suflet pereche? Cum îţi recunoşti un suflet pereche? Reviewed by Diana Popescu on septembrie 08, 2016 Rating: 5

Un comentariu:

  1. Cand toamna isi scutura frunzele
    pe cerul aburit de lacrimile fierbinti cazute pe obrajii reci,
    Ma plec la izvor sa-mi spal mainile,
    dar nu mai am apa in ghiveci...
    Tu stai si numeri petalele
    romanitelor care s-au scuturat demult,
    Pe campuri mai ara tractoarele,
    iar dragostea e in trecut...
    Si simt ca mi-i rece cafeaua,
    si multe inca n-am spus,
    adorm, caci mi-i moale salteaua
    linga acea, care inca nu s-a dus...

    Ce e dragostea?.. Adevarata, pura, curata...

    RăspundețiȘtergere

Un produs Blogger.