Dostoievski: Parabola Marelui Inchizitor din "Fraţii Karamazov"

În parabola Marelui Inchizitor din romanul "Fraţii Karamazov," Dostoievski pledează pentru necesitatea credinţei în Dumnezeu şi pune problema existenţei moralităţii oamenilor în absenţa lui Dumnezeu.

Cuvintele "Dacă Dumnezeu nu există, atunci totul este permis,"atribuite lui Dostoievski, nu au fost puse, de fapt, pe hârtie niciodată în această formă de celebrul prozator rus, dar ecourile lor străbat intreagă sa opera, şi sunt întrezărite îndeosebi în Fraţii Karamazov. Deşi Dostoievski a vrut să avertizeze asupra pericolelor morale ale îndepărtării de Dumnezeu, nu a ocolit dilemele cu care confruntă credincioşii. Tocmai de aceea, romanul "Fraţii Karamazov" poate fi citit din cel puţin două perspective diferite, ca unul al credinţei, sau ca unul al necredinţei.

Intriga din carte este construită în jurul rivalităţii dintre cei trei fraţi Karamazov: Dmitri, Ivan şi Alioşa. Pornind de la aceste contradicţii, Dostoievski crează o pasională dramă spirituală despre Dumnezeu, credinţă, îndoială, raţiune, pe fundalul fragmentării sociale dintr-o Rusie încercând să se mute din feudalism înspre lumea modernă.

Parabola grădinarului invizibil | Între credinţă şi ateism 

Dezbatarea cheie are loc între Ivan, un raţionalist convins şi un filosof pe cale de devenire, şi Alioşa, un tânăr suav, inocent, generos, cu un fel de aură cristică, care este novice int-o mănăstire. Ivan refuză să accepte autoritatea lui Dumnezeu, acuzându-L că a creat o lume plină de suferinţe nejustificabile în vreun fel. El mărturiseşte "Ascultă, dacă toată lumea trebuie să sufere pentru a răscumpăra prin suferinţă acea nepieritoare armonie, ce caută aici copilaşii, explică-mi şi mie, te rog. În ruptul capului nu pot să înţeleg pentru ce sunt sortiţi să sufere şi ei şi de ce armonia trebuie neapărat plătită cu preţul suferinţelor lor?" Ivan Karamazov adaugă: " Iar dacă suferinţele copiilor sunt sortite să se adauge noianului de suferinţe necesare pentru răscumpărarea adevărului, declar de la bun început că tot adevărul lumii nu merită a fi plătit cu asemenea preţ."

Parabola Marelui Inchizitor 

Parabolă Marelui Inchizitor este probabil cea mai incitantă parte din romanul "Fraţii Karamazov" şi poate cea mai ambiguă. În această parabolă, povestită de Ivan lui Alioşa, Hristos se întoarce pe pământ în timpul inchiziţiei spaniole. Este arestat de inchiziţie şi condamnat la moarte prin ardere pe rug. Lucrarea lui Hristos, îi spune Marele Inchizitor acestuia, este contrară viziunii bisericii. Rezistând ispitelor întinse de Satana, Hristos a introdus în lume ideea libertăţii credinţei, a liberei voinţe. El a judecat totuşi greşit natura umană. Umanitatea, îi atrage atenţia Marele Inchizitor, nu poate fi nicicând liberă întrucât este slabă, vicioasă, lipsită de valoare şi răzvrătită. Liberul arbitru este distrugător, o povară imposibil de purtat de către omenire. "Ai uitat, se vede, că omul preferă liniştea şi chiar moartea libertăţii de a alege între bine şi rău!" îi reproşează Marele Inchizitor lui Hristos. "Fiindcă," conchide el, "nu există nimic mai ademenitor pentru el decât libertatea conştiinţei, dar în acelaşi timp nu există ceva mai cumplit."

Prin dăruirea către oameni a libertăţii de a alege, Hristos a exclus majoritatea umanităţii de la mântuire şi a condamnat-o la suferinţă. Era cu mult mai bine, susţine Marele Inchizitor, dacă Hristos ar fi dat oamenilor siguranţă, şi nu libertate. Cei prea slabi pentru a-l urma pe Hristos pot fi hărăziţi iadului dar cel puţin ar fi găsit în acest fel fericire şi siguranţă pe pământ în loc să fie siliţi să poarte povara imposibilă a libertăţii morale. Biserica a corectat lucrarea Ta, îi spune Marele Inchizitor lui Hristos, luând de la oameni libertatea de a alege şi înlocuind-o cu siguranţă, înrădăcinând viaţă umană nu în libertate, ci întru "miracol, taină şi autoritate."

Parabola, asemeni romanului, este complexă şi subtilă, şi se pretează la mai multe interpretări. Dostoievski pare să identifice Marele Inchizitor cu ateismul, şi face o paralelă între Alioşa şi Iisus, şi una între Ivan şi Marele inchizitor. Fără Dumnezeu, pare el să sugereze, nu există posibilitatea alegerii morale şi, din această cauză, nici cea a libertăţii. Ni se insuflă astfel ideea că dacă Dumnezeu nu există, atunci orice, totul este permis. Dumnezeu, cu alte cuvinte, reprezintă o formă de siguranţă, o asigurare că în vreme ce oamenii au posibilitatea alegerii morale sunt, totodată, constrânşi de alegerile pe care le fac, fiind capabili în acest fel să definească ce este bine şi ce este rău.

Parabola firului de ceapă | Dostoievski - Fraţii Karamazov

Dacă libertatea este definitorie pentru fiinţele umane, într-atât încât să fie mai presus de siguranţă, atunci, desigur, trebuie să fie mai presus şi de siguranţă oferită de Dumnezeu. Căci, pentru ca libertatea să fie autentică, nu poate fi libertatea dată de Dumnezeu, ci ar trebui să fie, de asemeni, libertatea faţă de Dumnezeu. Libertatea nu este, pur şi simplu, libertatea de a alege să accepţi regulile morale divine, ci de a ţi le stabili pe cele proprii şi a estima ce este bine şi ce este rău. Este libertatea de a ne stabili propriile limite şi a nu le avea stabilite de altcineva pentru noi. Înseamnă să acceptăm condiţia umană în propria noastră siguranţă morală, fără ca Dumneze să ne apere de pericolul de a ne îndepărta de rigoarea morală de a fi oameni.