Geneza (Facerea) în Biblia Politicianului

Cum am descoperit Biblia Politicianului... Pe când mă plimbam singură, seara, printr-un loc viran , părăsit, de la marginea oraşului, am zărit o aură nemaipomenit de sclipitoare în apropierea unui copac imens, uscat întru totul, fără nici o frunză. Mi-am adus aminte de legendele despre comori ascunse şi am săpat cu înverşunare în pământ, rupându-mi unghiile. În cele din urmă, am dat peste o carte aparent străveche, purtând un titlu în chirilică, pe care l-am tradus apoi ca fiind Biblia Politicianului. Nu ştiu dacă este Biblia Politicianului este una apocrifă, străveche, sau e pur şi simplu un fals grosolan din secolul al XIX-lea. Va las pe voi să desluşiţi asta în funcţie de primul capitol din ea., Geneza (Facerea) ...

La început, după Dumnezeu, a fost Politicianul. Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul. Pământul era pustiu şi gol; peste faţa adâncului de ape era întuneric, şi Duhul lui Dumnezeu Se mişca pe deasupra apelor. Dumnezeu a zis: "Să fie lumină!" Şi a fost lumină.
Geneza (Facerea) în Biblia Politicianului

Politicianului nu i-a convenit asta şi, trecând peste porunca lui Dumnezeu, a zis: "Să fie iară întuneric, căci Eu sunt întunericul bun, şi numai Eu pot desparte întunericul de lumină!"

Politicianul a văzut că întunericul era bun, şi a despărţit întunericul de lumină.

Politicianul a numit lumina noapte, şi întunericul l-a numit zi.

Politicianul zis: " Să fie o întindere între pământ, şi ea să despartă pământul de pământ."

Şi Politicianul a făcut întinderea, şi ea a despărţit pământurile care sunt dedesuptul întinderii de pământ care sunt deasupra întinderii. Şi aşa a fost.

Politicianul a zis: "Să se strângă la un loc pământurile care sunt dedesuptul cerului şi să se arate apă!" Şi aşa a fost.

Şi Politicianul a numit pământul apă, şi apa pământ. Politicianul a văzut că acesta era un lucru bun pentru El.

Apoi Politicianul a zis: "Să dea pământul verdeaţă pentru Mine, iarbă cu sămânţa pentru Mine, pomi roditori pentru Mine, care să facă rod după soiul lor şi care să aibă în ei sămânţa lor pe pământ pentru Mine." Şi aşa a fost.

Pământul a dat verdeaţă pentru El, iarbă cu sămânţa după soiul ei şi pomii care fac rod şi care îşi au sămânţa în ei, după soiul lor au fost pentru El. Politicianul a văzut că lucrul acesta era bun pentru El.

Astfel, a fost o dimineaţă, şi apoi a fost o seară: aceasta a fost noaptea a treia.

Politicianul a zis: "Să fie nişte întunecători în întinderea cerului, ca să despartă ziua de noapte; ei să fie nişte semne prin care să arăt poporului vremurile, zilele şi anii; şi să-mi slujească de întunecători în întinderea cerului, că să întunece pământul." Şi aşa a fost.

Politicianul a făcut cei doi mari întunecători, şi anume: intunecătorul cel mai mare că să stăpânească ziua, şi întunecătorul cel mai mic că să stăpânească noaptea; a făcut şi întunericul dintre stele.

Politicianul l-a aşezat în întinderea cerului că să întunece pământul, să stăpânească ziua şi noaptea şi să despartă lumina de întuneric după cum voieşte El. Politicianul a văzut că lucrul acesta era bun pentru El.

Astfel, a fost o dimineaţă, şi apoi a fost o seară: aceasta a fost noaptea a patra.

Politicianul a zis: "Să mişune apele de vieţuitoare şi să zboare păsări deasupra pământului pe întinderea cerului, numai şi numai pentru Mine."

Au apărut peştii cei mari şi toate vieţuitoarele care se mişcă şi de care mişună apele, după soiurile lor; a făcut şi orice pasăre înaripată după soiul ei. Politicianul a văzut că erau bune pentru El.

Politicianul le-a binecuvântat şi a zis: "Creşteţi, înmulţiţi-va şi umpleţi apele mărilor în folosul Meu; să se înmulţească şi păsările pe pământ în folosul Meu."

Astfel a fost o dimineaţă, şi apoi a fost o seară: această a fost noaptea a cincea.

Politicianul a zis: "Să dea pământul vieţuitoare după soiul lor, vite, târâtoare şi fiare pământeşti, după soiul lor, toate în folosul Meu." Şi aşa a fost.

Apoi Politicianul a zis: "Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peştii marii, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişcă pe pământ, şi Eu să stăpânesc peste el."

Politicianul a făcut pe om după chipul Sau, l-a făcut după chipul Lui; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut, care să vrea să fie politicieni asemenea Lui.

Politicianul i-a binecuvântat şi le-a zis: "Creşteţi, înmulţiţi-va, umpleţi pământul şi supuneţi-l; şi stăpâniţi peste peştii marii, peste păsările cerului şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ, şi nu uitaţi să votaţi pentru Mine şi numai pentru Mine,ca Eu să stăpânesc de fapt peste ele."

Politicianul S-a uitat la tot ce făcuse; şi iată că erau foarte bune bune pentru El. Astfel, a fost o dimineaţă, şi apoi a fost o seară: aceasta a fost noaptea a şasea.

După ce a creat toate aceste nopţi, Politicianul a fost sigur că va fi ales de-a pururi şi că va stăpâni asupra întunecimii pământului şi a întunericului din minţile oamenilor. Şi aşa fost şi a rămas până în zilele noastre!


Acest articol este un pamflet,  care îmi aparţine întru totul (Copyright © 2016 diane.ro), şi îmi cer scuze dacă am căşunat cu ceva prin el persoanelor credincioase, mai ales că eu cred cu adevărat în Dumnezeu şi deloc în Politician! Daca vrei sa continui cu pasaje importante din Biblia Politicianului, cum ar fi cele 10 porunci ale sale, semnalează-mi asta in comentarii!
Geneza (Facerea) în Biblia Politicianului Geneza (Facerea) în Biblia Politicianului Reviewed by Diana Popescu on septembrie 02, 2016 Rating: 5

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Un produs Blogger.