De ce este cu ghinion să treci pe sub o scară?
Dacă te laşi stăpânit de superstiţii, pur şi simplul fapt de a merge pe stradă se poate asemăna cu un drum terifiant printr-un câmp minat. La orice pas, trebuie să ţii cont de pisicile negre care îţi taie calea, să fii cu ochii în patru să nu calci pe vreo crăpătură! Şi, mai presus de orice, este necesar să te fereşti de ghinionul de a trece pe sub o scară!
De ce este de rău augur ca cineva să meargă dedesubtul unei scări şi cum poate fi alungat acest ghinion?
Într-o explicaţie raţională, atunci când treci pe sub o scară te supui sau îi supui pe alţii unor riscuri. Dacă un om este urcat pe ea, mai ales dacă lucrează, poate să-ţi pice ceva în cap! Pe de altă parte, poţi ocoli scara pentru a nu o atinge din întâmplare, făcând-o să se dezechilibreze şi să provoci astfel căderea persoanei cocoţate pe ea.
Desigur, există mai multe teorii despre originea acestei superstiţii. Una dintre ele provine din religie. În această ipoteză, scara este văzută drept o întruchipare a Sfintei Treimi (Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh)! Numărul trei este unul sacru şi, prin asociere, la fel este şi triunghiul. O scară sprijinită de un zid formează un triunghi, şi a trece prin el poate echivala cu o intruziune în Sfânta Treime, o acţiune abominabilă aducând cu o blasfemie, având potenţialul de a atrage diavolul!
De ce este potcoava un simbol al norocului?
Alţii cred că o scară proptită de un perete aduce aminte de o spânzurătoare. Condamnaţii la moarte urcau o scară pentru a li se pune gâtul în laţ! Un lucru deloc norocos!
Potrivit unei alte teorii, superstiţia aceasta îşi are sursa în credinţa egiptenilor din antichitate că mergând dedesubtul unei scări, poţi surprinde zări un zeu coborând-o ori urcând-o, urmând să fii pedepsit din acest motiv de respectiva divinitate.
Dacă, totuşi, din nebăgare de seamă, îţi faci cale pe sub o scară, cum poţi anula efectele negative ale acestei acţiuni? Există, pare-se, câteva soluţii:
- Pune-ţi o dorinţă tainică în vreme ce mergi pe sub scară.
- Păşeşte cu spatele înapoi pe sub ea.
- Aşează-ţi degetul mare între cel arătător şi degetul mijlociu în timp ce umbli dedesubtul scării. Atenţie! Acesta este un semn considerat a fi obscen de mulţi oameni.
- Spune cu voce tare "pâine şi unt" pe când mergi pe sub scară.
Simboluri norocoase, talismane şi amulete
- Scuipă pe unul din pantofii tăi, dar nu te uita la scuipatul tău până când nu s-a uscat! Sau scuipă de trei ori printre treptele scării.
În loc să te supui unor astfel de ritualuri ciudate, fie renunţi la superstiţii, fie ocoleşti scara cu o maximă prudenţă pentru a te asigura că ghinionul te va ocoli şi el!

Reviewed by Diana Popescu
on
septembrie 21, 2016
Rating:
Niciun comentariu: