Întâlnirea mea cu o femeie din Neanderthal - Povestire de David Galef

Povestirile lui David Galef, prozator, poet, critic şi eseist american, născut în 1959, indiferent dacă sunt lungi sau scurte de doar o pagină, sunt străbătute atât de umor, cât şi de teamă, chiar panică. În "Întâlnirea mea cu o femeie din Neanderthal," avem de a face cu un fel de poveste de dragoste, în care viaţa cotidiană se preschimba pe nesimţite într-una alegorică, în vis, coşmar, cu o anumită lirică împletită cu sarcasm, ce te poate impresiona asemeni unei metafore şocante dintr-o poezie sau o pictură de excepţie.

Nu ştiam dacă să aduc flori, nişte chestii care nu înseamnă mare lucru pentru cineva dintr-o epocă preocupată de subzistenţă de zi cu zi. Deşi mi-a trecut prin minte că fleicile crude de viţel ar fi o idee bună, mi-am amintit că citisem undeva că oamenii din Neanderthal puteau fi vegetarieni. Am las aşadar calea de mijloc, o cutie cu bomboane de ciocolată.

Am ajuns chiar atunci când soarele cobora în spatele pâlcului des de copaci. Glena locuia într-o peşteră de la marginea pădurii şi avea, auzisem, un simţ al trecerii timpului cu mult mai natural decât noi, dominaţi de Rolex-uri şi telefoane mobile. Cu toate astea, ea nu era acolo când mi-am julit mâna bătând în stânca de la intrarea în peştera.

Am încercat iarăşi, de asta dată folosind piciorul. Apoi, am strigat-o accentuând pe consoana G de la nivelul glotei, aşa cum auzisem că se pronunţa numele ei la agenţia matrimonială "Traversare între lumi." A apărut la fel de brusc ca şi cum ar fi fost deja înaintea mea. Stătea în faţa mea, cu pieptul dezgolit şi cu picioarele crăcănate, nu cu mult mai înalta decât un morman de lemne tăiate. Părul ei blănos, maro,era încleiat cu sudoare, dar mi-a zâmbit cu o faţă placidă când am scos la iveală ciocolata.

Insfăcându-mi cutia din mână, a rupt-o de îndată şi a croncănit cuprinsă de delectare. Şi-a îndesat mai multe bomboane în gură tot cu ambalaje, şi a mestecat viguros. Agenţia mă sfătuise să nu-mi pierd timpul cu ritualuri verbale complicate, aşa că am arătat către ea şi apoi spre mine, zicând, "Glenda, Robert."

O iubesc, dar mă înşeală | Mă înşeală, dar o iubesc

A dat din cap în semn că a înţeles, după care a arătat către ciocolată şi şi-a frecat burta cu palma. Un răspuns atât de primar! Pe bune, m-am săturat de femeile moderne şi jocurile lor nesfârşite de cuvinte. Mi-a oferit una din bomboanele rămase în cutie şi m-am simţit mişcat de această reciprocitate pură, deşi a părut dezamăgită de faptul că nu mâncasem şi ambalajul bomboanei. Când a început să se înfrupte chiar şi din cutia de carton, am dezaprobat-o, zâmbind. Am mimat că mâncam şi i-am indicat zona de dincolo de pădure. Voiam să o invit la cină. Mi-am adus aminte că oamenii din Neanderthal erau adeseori în pragul înfometării. Oricum, ea a părut să înţeleagă şi m-a urmat supusă pe când o cînd o conduceam la Chez Asperge, un mic restaurant pe jumătate franţuzesc, pe jumătate vegetarian, aflat nu departe de codru.

Nu ştiam că în acel loc exista o etichetă obligatorie privind vestimentaţia. De fapt, bucata de pânză purtată de Glenă în jurul şoldurilor mă făcea să mă simt prea îmbrăcat. Situaţia s-a rezolvat totuşi cu o haină împrumutată pe care Glena a ales să o poarte într-un fermecător stil asimetric.

Dumnezeule, urăm toate explicaţiile introductive de la prima întâlnire cu o femeie, aşa că am fost nemaipomeniot de fericit că nu contau deloc pentru Glenă. Cu o familiaritate nonşalanţă, că şi cum m-ar fi cunoscut de mulţi ani, şi-a întins mâinile peste masă şi a sorbit jumătate din castronul cu piure de linte. Este adevărat: o femeie care se bucură de mâncarea să este sexy! Desigur, mi-a oferit şi mie o parte, iar eu i-am arată cum să o întindă pe pâine. Cu toate acestea, a fost o cină reuşită. I-au plăcut în special legumele crude!

După masă, am condus-o spre casă pe cărarea din pădure. Filmele şi cluburile urmau să vină mai târziu, dacă aveau să vină vreodată. Nu voiam să o suprastimulez. Până şi lumina electrică o făcea să tremure niţel. Dar, deasupra cărării strălucea luna, iluminând trupul scurt, dar puternic al Glendei. Atunci când i-am atins mâna, şi-a tras-o deoparte - culturile diferite au rituri diferite îmi spusese tipul de la agenţie - aşa că mi-a venit greu să-mi dau seama dacă intenţiile mele erau onorabile din punctul ei de vedere. Poate că nu putea desluşi sensurile cuvintelor, dar cred că înţelegea gesticulaţia. Oricum, exista o limita până la care puteam ajunge prin gesturi.

Ne-am oprit la intrarea în peştera sa. Mi-a zâmbit, găurile din dintîi săi atrăgându-mă ca un magnet către ea. Izul său de pământ era vag afrodisiac. După aceea, a avut loc un fel de sărut, urmat de o îmbrăţişare ce mi-a pocnit coastele, una despre care specialiştii în osteopatie spun că are mari efecte terapeutice. Nu a trecut mult timp, şi s-a retras în peştera ei. Ori de câte ori mă gândesc la această întâlnire, simt fluturi în stomac. Ce femeie!

Pe cine iubeşti în secret? | O poveste de dragoste adevărată?

Aş vrea să o invit iarăşi în oraş, dar nu am cum să-i trimit un email. Poate că am să trec că din întâmplare pe la peştera ei cu un buchet de broccoli. Da, ştiu toate problemele ce pot apare. În unele cupluri diferenţa de vârstă este de zeci de ani, dar între noi doi se află milenii. Mie-mi place muzica rock, ei îi place muzica pietrelor (în engleză, rock=piatră). Eu sunt un bărbat modern, ea este o femeie din Neanderthal, dar cred că, dacă ne străduim, putem trece peste diferenţele dintre noi.

Traducere din limba engleza: Diana Popescu