Oglinda dragostei

Te-ai gândit vreodată că există în tine o oglindă a dragostei, una în stare să-ţi reflecte conexiunea timpurie cu părinţii şi relaţia de cuplu actuală, o oglindă capabilă să-ţi deformeze, să-ţi urâţească imaginea despre tine însuţi sau, din contra, să te ajute să vezi ce este mai bun în tine?

Orice fel de ataşament afectiv faţă de altcineva reprezintă de fapt o oglindă a sinelui, graţie căreia descoperim cât de iubiţi putem fi , cât de mult valorăm în ochii şi inimile celor pe care îi îndrăgim şi ne schimbăm în acest fel opinia despre noi.

Încă din fragedă copilărie, nu punem sub semnul întrebării imaginea, impresia pe care părinţii noştri o au despre noi. În acea perioadă vieţii noastre nu avem cum să înţelegem că, mai rar ori mai des, mama noastră cu nervii la pământ sau tatăl nostru stăpânit de o furie clocotitoare îşi pot revărsa asupra noastră preaplinul de presiune interioară. În alte cazuri, ei se poartă strâmb cu noi din cauza problemelor lor neconştientizate din propria copilărie. Câţi copii nu se percep într-un mod negativ din pricina părinţilor care îşi răsfrâng asupra lor frustrările, neîmplinirile şi eşecurile?

Ţi-a trecut prin minte că părerea ta despre corpul tău poate fi doar o reflecţie dintr-o oglindă deformantă, una în care, de exemplu, te zăreşti cu şolduri de doi metri şi umeri aproape inexistenţi? Impresiile pe care ni le formăm despre înfăţişarea noastră exterioară (şi interioară) apar printr-o o oglindă a dragostei, creată în noi de cei pe care îi iubim. Dacă te judeci printr-o astfel de oglindă a cuiva ce nu te poate iubi fără să te rănească, ai o imagine deformată, falsă a ta!

10 aspecte din psihologia dragostei

Pe măsură ce înaintăm în vârstă, impulsul de a lua de bune oglinzile celor îndrăgiţi slăbeşte poate, dar nu ne părăseşte niciodată. Dacă un străin ţi-ar spune că ai părul mov, probabil că nu ţi-ai putea stăpâni hohotele de ras. Dacă, însă, soţul sau soţia ţi-ar zice asta, ai fi tentat să alergi de îndată către o oglindă! Suntem înclinaţi să ţinem mai mult seama de părerile şi criticile persoanelor iubite. Când avem senzaţia că partenerului nostru îi displace ceva despre noi, ne spunem că într-adevăr ceva nu este în regulă cu noi!

Poate că acceptăm ca fiind reale "petele," "defectele" noastre apărute în oglinda dragostei, chiar dacă ne dăm seama raţional că persoana iubită distorsionează felul cum suntem. Putem să nu fim de acord cu unele defecte ale noastre semnalate de acesta dar, cumva, în adâncul nostru, le percepem totuşi ca fiind reale!

Oglinda dragostei transmite, totodată, şi lucruri pozitive. Dacă părinţii ne insuflă de mici simţământul că merităm să fim iubiţi şi că dragostea noastră pentru ei este preţioasă, ne dezvoltăm în mod firesc, mai târziu, o viziune încurajatoare despre noi în cadrul unei relaţii de cuplu. Chiar dacă, câteodată, ne simţim dezamăgiţi, înşelaţi în aşteptările noastre în iubire, ştim ce avem de făcut pentru a ne îmbunătăţi starea emoţională. În astfel de cazuri, nu ne ia mult timp pentru a ne reinvigora, a ne recâştiga încrederea în valoarea personală.

Rumi: Poezii de dragoste

În legăturile de cuplu nefuncţionale, păguboase, oglinda dragostei reflectă mai ales greşeli şi defecte, este focalizată pe o critică acerbă, resentimente şi mânie. În aceste conexiuni, indiferent cât de bine te porţi cu partenerul tău, acesta te asaltează constant cu reproşuri de genul, "Dacă nu îţi doreşti ce îmi doresc eu nu ai nici o valoare pentru mine, şi pentru că nu te preţuiesc, nu meriţi să te iubesc!" Alături de un astfel de tovarăş de viaţă, fie te anulezi ca personalitate, fie o iei razna!

Aşadar, un partener de cuplu egoist, ostil, pus mereu pe ceartă din motive insignifiante ne poate induce simţământul că suntem inutili, lipsiţi de valoare, incapabili să fim iubiţi pentru noi înşine.

Pentru a pune pavăză durerilor emoţionale provocate de altcineva este nevoie să învăţăm să acţionăm potrivit motivaţiilor noastre interioare autentice, să ne recunoaştem şi să ne respectăm atuurile personale, un lucru având potenţialul de ne inspira mai multă grijă şi respect pentru omul îndrăgit de lângă noi. Putem iubi fără să ne rănim partenerul atâta timp cât considerăm durerea provocată de el că un semnal de alarmă că trebuie să ne însănătoşim şi îmbunătăţi relaţia de cuplu, şi nu ca unul ce ne îndrumă să ne penalizăm pe noi sau să ne pedepsim tovarăşul de viaţă.