Superstiţii despre cuţite

Superstiţiile despre cuţite împânzesc toată lumea, din China până în Europa, toate timpurile, din antichitate până astăzi când, unii dintre noi se mai gândesc dacă este bine sau rău să aşeze un cuţit la fereastră sau să doarmă cu unul sub cap, dacă este cu noroc ori cu ghinion să scape un cuţit de la masă ori să dăruiască unul.

Pe vremuri, există credinţa că un cuţit aşezat cruciş peste un alt tacâm de la masă aducea nenoroc sau era un însemn vrăjitoresc. De aceea, cuţitul şi furculiţa trebuie să fie aşezate alăturat, fără să se intersecteze pe o masă.

Două cuţite încrucişate de pe o masă provoacă o ceartă. Dacă bagi de seamă că sunt aşezate în acest fel, şi le pui deoparte unul de celălalt, scapi de ginioane sau dispute păguboase!

În Italia, nu este bine să îţi încrucişezi cuţitul şi furculiţa pe masă deoarece, în acest fel, aduci o ofensă sfintei cruci.
Superstiţii despre cuţite

Pe de altă parte, într-o altă superstiţie, dacă îţi încrucişezi, după ce-ai mâncat, cuţitul cu lingura, dai de veste astfel că mâncarea nu a fost gustoasă şi că îţi doreşti ca cel care a gătit-o să fie urmărit de ghinioane.

Nu amesteca niciodată vreo mâncare sau băutură cu un cuţit (cum ar fi exemplu o supă ori o cafea) întrucât acest lucru aduce ghinion. Într-o versiune a acestei superstiţii, ghinionul se manifestă sub forma unor dureri, migrene sau senzaţii de înţepături!

Cine înfinge un cuţit sau o furculiţa în pâine nu va avea niciodată o nevastă fericită.

Tăierea unei turte de mălai fierbinţi cu un cuţit presupune "tăierea" norocului tău. Într-o superstiţie asemănătoare, se zice că înţeparea unei pâini de la cuptor cu un cuţit sau o altă ustensilă ascuţită de către o femeie gravidă poate provoca naşterea unui copil cu ochii bulbucaţi.

Pentru a se asigura că soţia sa însărcinată va da naştere unui băiat, un bărbat trebuie să infinga un cuţit în salteaua patului ei.

Argintul în simboluri şi superstiţii

Un cuţit pus sub patul unei femei care este pe punctul să nască îi uşurează durerile.

În Grecia, se credea că un cuţit cu un mâner negru amplasat sub pernă avea capacitatea de a alunga coşmarurile.

Un cuţit prins pe partea superioară a leagănului unui belelus are darul de a-l proteja. De asemeni, un cuţit înfipt în uşa de intrare în casă are puterea de a-l apăra de influenţe malefice.

În China, se crede că atunci când dormi cu un cuţit sub pat izgoneşti spiritele rele.

În Irlanda, cuţitele lăsate pe partea de sus a bufetului dau naştere unei certe în casă.

Ascuţirea unui cuţit de tăiat pâine anunţă necazuri în casă.

O superstiţie larg răspîndită în lume sugerează că atunci când cineva face cadou un cuţit unei persoane, relaţia dintre cel care îl dăruieşte şi cel care îl primeşte este sortită să fie "tăiată," destrămată. Pentru a împiedica un astfel de lucru, cel căruia i se dă cuţitul trebuie să îi dea în schimb "o plată" dăruitorului, o plata constând de obicei dintr-o monedă.

Cuţitele nu trebuie să fie date cadou la o nuntă întrucât pot da naştere unor certuri, înfruntări în noua familie.

Un cuţit primit în dar de la persoana iubită prezice sfârşirea în curând a relaţiei tale cu ea.

Un cuţit (în cazul unei femei) şi o furculiţa (în cel al unui bărbat) care cade pe podea este un semn norocos, vestind vizita unei prietene/unui prieten.

Un cuţit scăpat pe jos prezice sosirea unui bărbat sau a unei persoane înfometate.

Este de rău augur să scapi un cuţit pe jos pe când mănânci.

Persoana care culege de pe jos un cuţit scăpat de pe masă de o alta este hărăzită norocului.

Atunci când îţi cad pe podea atât un cuţit, cât şi o furculiţa, înseamnă că un cuplu te va vizită curând.

Un cuţit scăpat din întâmplare, care se înfinge vertical în pământ, vesteşte un succes. Dacă respectivul cuţit este înfipt oblic, norocul va veni către din tine din direcţia în care este orientat. Potrivit unora, acesta este totuşi un semn rău.

Ziua de naştere în superstiţii şi tradiţii

Vikingii credeau că un cuţit dat în dar unui om presupunea faptul că acesta nu era în stare să îşi cumpere unul îndeajuns de bun pentru a-l ucide pe cel care i-l dăruise, aşa că trebuia să i se ofere unul gratis. Aşadar, pentru a evita o insultă usturătoare, vikingii obişnuiau să "vândă" un cuţit unui prieten cu un preţ extrem de mic, simbolic, cu boar un bănuţ de aramă.

Dacă rupi un cuţit, ghinionul este pe urmele tale.

Unii cred că un cuţit nu îţi aparţine cu adevărat până când nu te-a "muşcat," te-a tăiat, ţi-a gustat sângele. Odată ce s-a petrecut acest lucru, nu mai ai cum să-l vinzi, să-l dai pentru altceva în schimb altcuiva.

Alţii sunt de părere că, pentru a nu avea parte de ghinion, nu trebuie să pui înapoi lama unui briceag de-al tău scoasă în afară de altcineva sau un cuţit care-ţi aparţine scos din teacă de o altă persoană.

Conform unei superstiţii islandeze, în cazul în care un pescar scapă pe jos un cuţit ce rămâne îndreptat către mare în vreme ce curăţă peşte, va avea o captură bogată de peste când va merge următoarea dată la pescuit. Dacă, dimpotrivă, cuţitul căzut este orientat către pământ, va veni cu barca goală de la următoarea partidă de pescuit.

Cuţitele din oţel sunt înzestrate cu capacitate de a proteja faţă de blesteme şi spirite rele.

În Finlanda, dăruirea unui cuţit este un semn de respect, în special în diferite cluburi şi organizaţii private sau chiar guvernamentale. Un astfel de cuţit, numit în finlandeză puukko, oferit angajaţilor sau oamenilor de nădejde, este înmânat cu mânerul înainte într-un gest ce semnifică încredere şi intenţii prietenoase.

În unele părţi din America, există credinţa că dacă ascuţi un cuţit înainte de apusul soarelui eşti pândit de ghinion.

Se spune că este de rău augur să pronunţi cuvântul "cuţit" atunci când navighezi ori eşti pe mare.

Într-o practică divinatorie occidentală, cuţitele cu mânerul alb învârtite pe o masă pot să-ţi dea indicii despre viitorul tovarăş de viaţă. Când un astfel de cuţit se opreşte din rotire cu vârful îndreptat către tine, înseamnă că acesta va avea avea tenul alb. Dacă vârful acestuia rămâne orientat către altcineva, se spune că va fi brunet.

Cuţitul a jucat un rol important în unele ritualuri de iniţiere, inclusiv în ceremonialuri de sacrifacare a animalelor.

În ritualul de sinucidere al samurailor, sau seppuku, aceştia foloseau un tanto, un cuţit obişnuit japonez.

Găsirea unui briceag este semn de noroc, indiferent cât de vechi sau uzat este acesta.

Unii sunt de părere că un cuţit de vânătoare nu trebuie să fie atins sau mânuit vreodată de vreo femeie.

Cuţitele sunt incluse în unele ritualuri de înmormântare anglo-saxone, astfel încât persoana moartă să nu între pe cealaltă lume lipsită de apărare.

Se impune să tratezi, să mânuieşti cu mare grijă cuţitele după moartea cuiva din familie, ca nu cumva să înjunghii din greşeală sufletului persoanei decedate.

Nucile în superstiţii, legende, simboluri

Într-un obicei filipinez, când cineva se taie cu un cuţit, se recomandă să îi ungă lama cu sângele său.

În ritualurile Wicca se utilizează un "athame," un cuţit ceremonial întâlnit în diverse forme şi în vrăjitoria neopăgână.

Conform folclorului rusesc, un cuţit aşezat cu partea ascuţită în sus dă de veste că s-a născut un ucigaş. Într-un obicei rusesc, nu este auspicios să lingi mâncarea de pe lama unui cuţit pentru că te transformi în acest mod într-un om crud. Tot în Rusia, se spunea că dacă mănânci infingand cuţitul în bucate vei deveni "turbat ca un câine."

Dacă laşi un cuţit să cadă, te va caută un poliţist!

Este bine să ţii un cuţit într-un borcan cu apă în spatele uşii din faţă şi a celei din spate a casei sau a grajdului. În acest fel, diavolul şi alte spirite rele se înspăimântă atunci când îşi văd reflectarea în apă alături de cuţit şi o iau la goană.

Superstiţii româneşti despre cuţite 


Pentru a alungă grindina, se înfinge un cuţit în pământ sau o femeie trebuie să ţină unul în mână cu partea ascuţită în sus.

Cuţitul se foloseşte în descântecele de de deochi, ursită, pocitură, dar mai cu seama de găsit sau părăsit.

Cu un cuţit aşezat sub cap, cu vârful în afară, te protejezi faţă de farmece.

Vita numai de cuţit se roagă să moară, căci acesta este lumânarea ei.

Atunci când un copil este lăsat singur în casă, se aşează un cuţit lângă el, pentru a nu permite necuratul să se apropie de el.

Cuţitul nu trebuie să fie aşezat pe fereastră, întrucât nu lasă să se apropie îngerul de casă.

Dacă un om se răsteşte la altul cu un cuţit în mână, îngerul fuge de la el.


Care sunt superstiţiile tale despre cuţite? Despre ce alte credinţe şi ritualuri ai auzit în legătură cu acestea? 


Surse:
- Astra Cielo: Signs, omens and superstitions
- Richard Webster: The Encyclopedia of Superstitions
- William Caroll - 10.000 Superstitions You Really Need
- Jason Mankey: Witch's Athame: The Craft, Lore & Magick of Ritual Blades
- Elena Niculiţă-Voronca – Datinile şi credinţele poporului român adunate şi aşezate în ordine mitologică
Superstiţii despre cuţite Superstiţii despre cuţite Reviewed by Diana Popescu on septembrie 28, 2016 Rating: 5

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Un produs Blogger.