Vesica Piscis: Simbol şi semnificaţie
Vesica Pisces este un simbol din aşa-zisa geometrie sacră, purtând semnificaţia împletirii a două entităţi separate, unirea a două extreme care se completează una pe cealaltă şi depind una de alta pentru a exista. Vesica Pisces, având înţelesul latinesc de "vasul peştelui," "băşica peştelui" (o vezica cu aer având rolul unui aparat hidrostatic ori a unei rezerve pentru respiraţia peştelui), constă, în reprezentarea să grafică, din două cercuri cu rază egală care se intersectează, o reprezentare numită de pitagoreeni "măsura peştelui," fiind pentru aceştia un simbol al întrepătrunderii lumii divine cu cea materială, unul al începutului creării lumii.
Unul din cercuri poate reprezenta spiritul etern, neschimbător, în vreme cele de-al doilea poate desemna corpul fizic, destinat mereu schimbării şi adaptării. Aşadar, Vesica Pisces simbolizează ceea ce mediază trupul cu spiritul, psihicul ori sufletul. Totodată, din punct de vedere astronomic, semnifică o conjuncţie stelară, ceea ce conduce spre împletirea a două esenţe ale universului, cele două esenţe considerate de antici a fi de origine feminină şi masculină.
Prezent în prima teoremă din Elementele lui Euclid, acest simbol este numit şi "mandorla" ("migdală," în italiană). Atunci când este amplasat orizontal, poate fi identificat cu o vulvă, un pasaj al naşterii, un însemn universal al femininului divin.
Într-un imn medieval, Iisus este numit "micul peşte din fântâna Fecioarei." Copilul Hristos este, de altfel, înfăţişat adeseori în picturi înăuntrul unei migdale, suprapus peste pântecul Fecioarei Maria. Potrivit unora, Sfânta Fecioara Maria poate fi echivalată cu Afrodita Marina, care a creat toţi peştii oceanelor. Rochia albastră şi mărgelele din perle ale aceste divinităţi, asemănătoare celor ale Fecioarei Maria, sunt simboluri consacrate ale mării. În Cipru, Maica Domnului este venerată până în zilele noastre ca şi "Panaghia Aphroditessa."
Mâna Misterelor: Simbol şi semnificaţie
Vesica Pisces apare în arta creştină timpurie ca un atribut al Fecioarei Maria, al aspectului feminin al Mântuitorului, prin asocierea cu rana din coasta sa provocată de suliţă, dar şi ca un simbol geometric aflat adeseori în în întruchiparea lui Hristos aşezat pe tronul Său divin.
Este interesantă asocierea unor semiologi a "băşicii peştelui" cu Crux ansata (crucea egipteană Ankh). Din această perspectivă, Vesica Pisces apărută la partea superioară a crucii egiptene simbolizează întrepătrunderea între polarităţile feminin-masculin.
În tradiţiile străvechi, Fiinţa supremă era reprezentată ca o sfera, un simbol al fiinţei fără început şi fără sfârşit, existând etern, într-o formă perfectă, simetrică. O a doua sferă (aşa cum o putem vedea în Vesica Pisces) poate semnifică expansiunea unităţii în dualitate, în femeie şi bărbat, zeu şi zeiţă. Prin intersectarea, întrepătrunderea dintre cele două sfere, zeul şi zeiţa crează un copil divin.
Nu trebuie să fie neglijat că acest simbol grafic este regăsit în cel al Florii Vieţii şi stă la baza celui al Arborelui Vieţii, unul kabalistic, considerat a fi cheia geometrică de acces către înţelesul criptic, puternic, al simbolurilor oculte.
"Vasul peştilor" este totodată un simbol al erei Peştelui, sugerând trecerea echinocţiului vernal (de primăvară) în zodia Peştilor, un eveniment astral ce a avut loc, cu aproximaţie, acum 2.000 de ani, în vremea naşterii creştinismului.
Cele trei maimuțe înțelepte - Simbol și semnificație
Rombul trasat între punctele de intersecţie ale celor două cercuri din Vesica Pisces, format din două triunghiuri echilaterale, indică iarăşi o dualitate, cel superior fiind unul pozitiv, o floare , pe când cel inferior este unul negativ, ori rădăcina unei flori.
Vesica Piscis constitue simbolic şi un portal între lumi, între timpurile lumii, aşa cum o găsim reprezentată de constructorii masoni medievali în magnifice catedrale gotice, ca un însemn ce invită spre dezvăluirea misterelor timpului şi spaţiului, capacitatea de a desluşi proiectele Marelui Arhitect, marea lucrare, destinul împlinirii omului pe pământ.
Surse:
- Rachel Fletcher - Musings on the Vesica Piscis. Nexus Network Journal, Vol. 6
- John E. Clark - Surrounding the Sacred: Geometry and Design of Early Mound Groups as Meaning and Function. In Signs of Power
- Robert Lawlor - Sacred Geometry: Philosophy and Practice

Reviewed by Diana Popescu
on
septembrie 25, 2016
Rating:
Niciun comentariu: