Citate despre fantome
Aceste citate ne fac să ne întrebăm dacă fantomele există în afara sau înăuntrul nostru, dacă ne bantuiesc casele ori sufletele. În caz că îţi este frică de stafii, poţi găsi în citatele de mai jos alinare, linişte sau, dimpotrivă, să-ţi confirmi că ai de ce să fii îngrozit, mai ales în noaptea de Haloowen sau cea de Sfântul Andrei.
În timpul zilei, nu cred în fantome. Noaptea, sunt ceva mai deschisă la minte!
"Monştrii sunt reali, la fel ca şi fantomele. Trăiesc în interiorul nostru şi, uneori, înving."
Stephen King
"Lucrul pe care îl găsesc a fi cu adevărat înfricoşător despre fantome şi demoni este că nu ştii cu adevărat ce sunt sau de unde vin. Nu sunt creaturi uşor de înţeles. Nu ştii ce vor de la tine, aşa că sunt genul de lucruri de care nu ştii nici măcar cum să te aperi. Tot ce este necunoscut şi misterios este foarte înspăimântător."
Oren Peli
"Cu cât sunt mai iluminate casele noastre, cu atât mai multe stafii se ivesc din pereţii lor."
Italo Calvino
"Dacă ai şti că viaţa ta nu este decât o fază sau un interval foarte, foarte scurt al întregii tale existente, cum ai trăi? Ştiind că nimic din ceea ce este "real" nu are cum să te afecteze, ce ai face? Ai duce o viaţă nemaipomenită, îndrăzneaţă, distractivă, ameţitoare. Ştii că asta ai face. Asta vor fantomele să facem - toate lucrurile incitante pe care ele nu le mai pot trăi."
Chuck Palahniuk
Halloween în citate, aforisme, maxime
"Psihanaliştii ne-au învăţat că morţii - un părinte decedat, de exemplu - pot fi mult cu mult mai în viaţă pentru noi, mult mai puternici, decât cei care trăiesc. Aceasta este chestiunea fantomelor."
Jaques Derrida
"Pajiştea este călcată de paşi nevăzuţi, şi stafiile se întorc
Blând pe inserat, blând pleacă în zori,
Intangibilul trist care jeleşte şi tânjeşte..."
T.S.Elliot
"Dragostea autentică este asemeni fantomelor, despre care vorbeşte toată lumea, şi numai câţiva au reuşit să le vadă."
Francois de La Rochefoucauld
"Stafiile, la fel ca şi doamnele, nu îţi vorbesc până când nu li te adresezi."
Richard Harris Barham
"Mă gândesc că am ajuns să cred în viaţa de apoi; am auzit poveşti de la oameni în care mă încred întru totul despre stafii văzute de ei."
Saoirse Ronan
"Heliconul multor poeţi nu este un deal încoronat cu raze de soare şi vizitat de muze şi graţii, ci o casă veche, ruinată, plină de întunecime şi bântuiată de fantome."
Henry Wadsworth Longfellow
"Pentru fiecare om aflat acum în viaţă există 30 de fantome, căci acesta este raportul prin care cei morţi îi depăşesc în număr pe cei vii."
Arthur C. Clarke, 2001: O odisee spaţială
"Sunt sigură că sunt aici şi nu-s nici pe jumătate speriată de a mă găsi cu ele aşa cum sunt de întâlnirea cu nebunii în viaţă pe care sunt nevoită să-i văd zilnic."
Bess Truman
"Acum ştiu ce este o fantomă. O treabă neterminată, asta este."
Salman Rushdie
"Fantomele par să fie mai greu de mulţumit decât noi; ca şi cum ar bântui numai de dragul bântuirii; la fel cum noi retrăim, ne aducem aminte trecutul."
Elizabeth Bowen
"O stare veselă a minţii, învigorată de relaxare... este doctoria care pune toate stafiile pe fugă."
George Matthew Adams
"În genere, se spune că fantomele sunt nenorocite şi triste, dacă nu chiar deprimate. Stafiile vesele sunt rare."
Dick Cavett
"Oamenii pe care iubeşti devin fantome înăuntrul tău, şi în acest fel îi ţii în viaţă."
Rob Montgomery
"De ce oamenii de tem de fantome? "Vai, nu, nu vreau să văd vreo una! Aş fi prea speriat" - cuvinte acompaniate de un tremur de groază în glas - aceasta este reacţia obişnuită. Lucru ăsta mă nelamureste. Mă gândesc că oricine ar trebui să considere binevenită o astfel de oportunitate. Nu am auzit vreodată de o fantomă care să-i facă rău cuiva."
Dick Cavett
Moartea - Aforisme, citate, maxime
"Dintre toate stafiile, cele ale persoanelor iubite de noi odată sunt cele mai rele."
Arthur Conan Doyle
"Am o imaginaţie vivida şi sunt uşor copleşită de senzaţii şi lucruri care sunt frumoase sau înfricoşătoare. Nu cred că am zărit încă vreo fantomă. Cred că sunt mai curând bântuită de propriile mele stafii decât de unele reale."
Florence Welch
"Fantomele au un fel de a te călăuzi greşit; ele îţi pot face gândurile la fel de grele ca şi ramurile după o ploaie."
Rebecca Maizel
"Cred că există fantome. Nu le-am văzut sau auzit. Am simţit cu certitudine ceva, dar nu era înfricoşător."
Robbie Williams
"Am fost dintotdeauna interesat de paranormal şi viaţa de apoi, de orice, de la stafii până la îngeri. Cred că oricine are această curiozitate faţă de marele necunoscut."
Hilary Duff
"Stafiile pot umbla libere asta noapte, fără a se teme că oamenii nu cred în ele; căci această noapte este bântuită, şi numai un om insensibil nu are cum să recunoască asta."
John Steinbeck, Tortilla Flat
"Chiar şi mai mult decât de moartea însăşi, sunt speriată de schimbările, asemeni celor din filmele de groază, care i se petrec trupului uman pe măsură ce imbătrânşete. Cred că este un efect de genul caselor bântuite să trăieşti înăuntrul unei structuri care se năruie, scârţâie, plină de fantome şi care, într-o zi, se va prăbuşi cu totul."
Kate Christensen
"Nu m-aş descrie drept lipsit de încredere în mine însumi, dar aş vrea să spun doar că nu prinzi niciodată fantomele pe care le urmăreşti."
John Malkovich
"Cred întru totul în stafii. Am crezut intreagă mea viaţă. Prima casă în care am locuit era bântuită. Exista mormântul cuiva în curtea din spate. Eram doar un copil pe atunci, însă părinţii îmi spuneau că în fiecare noapte, la aceeaşi oră, auzeau pe cineva umblând pe scări."
Meaghan Rath
"Dacă visele sunt asemeni filmelor, atunci amintirile sunt filme despre stafii."
Adam Duritz
"Omul nu a înfrânt cu adevărat şamanismul şi îl sperie până când are forţa de a lasă deoparte nu numai credinţa în fantome sau stafii, dar chiar şi credinţa în spirit."
Max Stirner
Superstiţii de Halloween | Credinţe şi tradiţii

Reviewed by Diana Popescu
on
octombrie 29, 2016
Rating:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu