L-ai visat vreodată pe acest om?

L-ai visat vreodată pe acest om? Sau ţi-a apărut în vise cineva asemănător cu el? Potrivit site-ului www.thisman.org, o mulţime de oameni l-au întâlnit în vise! De fapt, până în prezent peste 2.000 de persoane din toată lumea pretind că l-au visat!

Totul a început în ianuarie 2006, când o cunoscută psihiatră din New York s-a hotărât să schiţeze faţa acestui bărbat care o vizitase adeseori în vise, dăruindu-i sfaturi preţioase. Schiţa a fost uitată pentru o vreme până când o pacienta de-a acesteia a văzut-o pe biroul său şi l-a recunoscut, mărturisind că îl visase şi ea de nenumărate ori. Atât psihiatra, cât şi pacienta sa nu îl zăriseră niciodată pe acest om în lumea reală.
L-ai visat vreodată pe acest barbat?

Psihiatrei i s-a părut că acesta întâmplare, coincidenţă, este extrem de interesantă şi a trimis schiţa colegilor săi pentru a descoperi dacă vreo unul din pacienţii lor care aveau vise repetate l-ar putea recunoaşte pe bărbat. În câteva luni, patru pacienţi au declarat că îl întâlniseră pe acest om în decursul viselor lor. În plus, cu toţii l-au numit, fără să se consulte unul cu altul, drept "acest bărbat"("this man").

Mesajele din vise

Este cert că între miile de oameni din diverse zone ale globului care pretind că l-au visat până astăzi nu există nici un fel de legătură. Visele lor acoperă o tematică largă, de la sfaturi prieteneşti, până la întâlniri romantice şi atacuri înspăimântătoare.

Explicaţii şi teorii 


Există mai multe teorii care au încercat să explice apariţia repetată, misterioasă, a acestui om în visele unor oameni foarte diferiţi. Iată câteva dintre ele...

- Teoria arhetipală. Conform concepţiei psihanalitice a lui Jung, acest om este o imagine arhetipală aparţinând subconştientului colectiv, care iese la iveală în perioade dificile, de răscruce ale indivizilor (transformări emoţionale, schimbări dramatice din vieţile noastre, conjuncturi stresante, etc.).

- Teoria religioasă. Potrivit acesteia, bărbatul visat este o imagine a Creatorului, una din formele prin care Dumnezeu se manifestă în viaţa oamenilor. Din acest motiv, se spune că sugestiile, sfaturile lui ar trebui să fie urmate cu sfinţenie de cei care îl visează.

- Teoria surferului. Este o explicaţie extrem de interesantă, dar cu o credibilitate ştiinţifică foarte mică. Acest om ar fi, de fapt, unul real, care intră în visele altora graţie abilităţilor sale psihice ieşite din comun. Unii cred că, în lumea reală, acesta arată exact la fel ca şi în vise. Alţii sunt de părere că este cu totul diferit în realitate. În fine, o a treia categorie de persoane are credinţă că în spatele acestui bărbat se află un plan de control al minţii oamenilor pus la punct de o corporaţie importantă.

- Teoria imitării viselor. O teorie psiho-socială, ştiinţifică, care clamează că acest fenomen s-a produs întâmplător şi s-a dezvoltat progresiv prin imitare. Persoanele expuse acestui fenomen ar fi atât de adânc impresionate de el încât ar începe să îl vadă pe bărbatul respectiv în visele lor.

- Teoria recunoaşterii din vremea zilei. În această explicaţie, nu ne amintim cu precizie feţele oamenilor zărite în vise. Imaginea acestui bărbat nu ar fi astfel decât un instrument prin care, în starea de veghe, îl identificăm (în mod greşit) cu feţele nedefinite ale unor persoane visate.

Mărturii ale oamenilor care l-au visat pe acest bărbat 


"M-am îndrăgostit de el chiar întâia oară când l-am zărit în vis. Cu toate că, dacă mă gândesc mai bine, este cu adevărat urât. Şi, totuşi, de fiecare dată, mă cutremura de pe picioare cu gesturi romantice şi vorbe dulci. Îmi cumpăra flori, bijuterii, mă scotea în oraş la cină sau pe plajă pentru a vedea apusul.

"Prima dată când am visat despre acest bărbat aveam probleme la muncă. Am avut un vis în care eram rătăcit într-un mall uriaş şi părăsit. Dintr-o dată, s-a ivit acest om, şi am rupt-o la fugă din faţa lui. El m-a urmărit timp de circa o oră până când m-a încolţit înaintea unui zid de la departamentul pentru copii al supermarketului. Mi-a zâmbit şi mi-a arătat calea către ieşire dinspre casele de marcat, şi m-am trezit. Din acea noapte, acest bărbat a apărut în toate visele mele şi m-a îndrumat mereu cum să ies din vis, să mă trezesc."

Urmărit în vise | Interpretarea şi semnificaţia viselor

"Am avut dintotdeauna acest vis despre cum zbor pe cer deasupra oraşului meu şi îmi văd de sus prietenii. De când m-am mutat într-o altă casă, am început să întâlnesc acest bărbat în timp ce zbor. Nu de fiecare dată când visez că zbor, dar destul de frecvent. El zboară, de asemeni, dar nu vorbeşte niciodată."

"L-am zărit pe acest bărbat în vis îmbrăcat precum Moş Crăciun. Când mi s-a arătat am fost atât de fericită, la fel că atunci când eram fetiţă! Apoi, mi-a surâs, iar barba lui a devenit un balon, zburând în aer deasupra mea însă, indiferent cât de mult m-am chinuit să-l prind, nu am reuşit să ajung la el."

"Am visat că acest om era în oglinda mea, uitându-se la mine, fără să spună nimic, şi purtând ochelari. Nu s-a mişcat deloc cât l-am privit, era ca o statuie, atât de nemişcat."

"Am visat acest bărbat... era brazilian şi foarte arătos. Aducea cu un profesor şi avea şase degete la mâna sa dreaptă. Mi-a spus că dacă în SUA se petrece un dezastru nuclear, să mă îndrept către nord."

Tu l-ai visat vreodată pe acest om?
L-ai visat vreodată pe acest om? L-ai visat vreodată pe acest om? Reviewed by Diana Popescu on octombrie 11, 2016 Rating: 5

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Un produs Blogger.