Cum să obții un ten radiant?



Pielea feței este o zonă sensibilă și o întreținere corespunzătoare este vitală pentru a avea un ten frumos și sănatos. O îngrijire metodică și constantă este cu atât mai importantă în cazurile în care factori interni sau externi, cum ar fi poluarea, dieta, stilul de viață, precum și predispozițiile genetice au un impact puternic asupra tenului.

Deseori, tenul reflectă starea diferitelor procese din corp și aspectul lui poate fi influențat de o miriadă de elemente. Aceste cauze trebuie înțelese și luate în considerare în viața de zi cu zi pentru a influența pozitiv aspectul tenului.


O dietă corespunzătoare ar trebui să fie diversificată și alcatuită din cât mai mulți antioxidanți și vitamine din fructe, legume, cereale și semințe. Carnea și brânzeturile în exces pot îngrăsa tenul și pot declanșa dereglări hormonale nefavorabile tenului. De asemenea, sarea și anumite lanțuri aminoacidice, predominante în cărnuri și brânzeturi, pot provoca retenție de apă și inflamarea țesuturilor. Dieta sănatoasa trebuie completată cu 8 ore de somn neîntrerupte (minim 6), pe zi.

Poluarea, viciile și alți factori externi pot influența substanțial aspectul tenului. Din această cauză, anumite schimbări comportamentale și ambientale sunt necesare precum: purtarea unei măști în zonele industriale sau cu mult trafic, sterilizarea ocazională a obiectelor ce intră în contact cu pielea feței, ca de pildă instrumentele cosmetice, telefonul mobil sau ochelarii, schimbarea regulată a fețelor de perne, clătirea regulată a feței cu apă tonică, ser, extracte din ceai verde și semințe de struguri, exfolierea feței cu hidroxiacizi, precum acidul glicolic sau acidul lactic, utilizarea regulată a cremelor hidratante sau a uleiului de cocos, utilizarea produselor demachiante, tamponarea (și nu frecarea feței) cu un prosop curat după fiecare spălare etc.

Tenul suferă în absența apei, așa că hidratarea trebuie să fie abundentă și constantă. Sunt necesare cel puțin 3,7 litri de apă pe zi pentru bărbați și 2,7 litri pentru femei. Sportul este la fel de important. Câteva sesiuni de activitate fizică pe săptămâna reglează, pe lângă altele, metabolismul, musculatura și sistemul endocrin care contribuie enorm la aspectul pielii.


Activitatea ar trebui desfășurată în aer liber, sub razele soarelui pentru a asimila vitamina D. Atenție la soarele puternic! Acest aspect este de multe ori minimalizat, dar pielea neprotejată se deteriorează enorm sub soarele puternic. Este recomandată alegerea și folosirea unei creme cu factor de protecție solară de minim 30.

Dictionar de cosmetica online

Produsele cosmetice trebuie și ele selectate cu atenție. Chiar dacă se află în cadrul legal, nu toate substanțele folosite sunt benefice pentru consumator. De multe ori, substanțele inferioare înlocuiesc alternativele superioare din motive economice, iar acestea pot fi complet dăunătoare tenului și sănătății. Ingredientele trebuie studiate atent înainte de aplicare, acest studiu poate fi realizat individual sau cu ajutorul serviciilor dedicate găsirii produselor cosmetice potrivite pentru un anumit tip de ten, cum ar fi aplicația NuSkin.

Printre cele mai comune substanțe dăunătoare, se numără: politetrafluoroetilena (PTFE), cunoscută și sub numele de Teflon, materialul folosit pentru faimoasele tigăi omonime, este folosită în continuare în industrie, la fel ca și praful de aluminiu, praful de mică, parabeni, triclosan, dioxid de titaniu, talc, retinol, rezorcină, poliacrilamide, acid 4-aminobenzoic (PABA), petrolatum, petroleum, fenoxietanol, octinoxate, nistrosamine, metilisotiazolinone, metilcloroisotiazolinone, homosalate, hidrochinonă, 1-4-dioxan, acrilați, cuanternium-15, benzofenonă, ftalați, p-fenilendiamina, butilhidroxianisol (BHA), carbon negru, carcinogeni, gudron de cărbuni, compuși etanolaminati (MEA, DEA, TEA etc.), formaldeidă, compuși cu plumb, arsenic, mercur și alte metale grele.

Unele cuvinte uzuale precum "miros" și "arome" descriu vag un cocktail de substanțe care pot dăuna feței și care chiar pot agrava anumite condiții dermatologice preexistente. Dedicarea câtorva ore pentru documentare din surse diferite este fundamentală pentru a avea un ten sănătos și radiant!
Cum să obții un ten radiant? Cum să obții un ten radiant? Reviewed by Diana Popescu on noiembrie 17, 2016 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.