Binecuvântarea acadelelor de ziua Sfântului Nicolae

Într-o tradiţie de sorginte catolică, în Occident, de ziua Sfântului Nicoale se obişnuieşte să se spună o rugăciune de binecuvântare a acadelelor primite de copii cu această ocazie.

Se spune că formă specială, deosebită, a acestor dulciuri a fost creată de un dirijor de cor german, în secolul al XVII-lea, care a îndoit acadelele asemeni toiagului păstorilor şi le-a dăruit apoi copiilor care luau parte la slujba de la biserică.

Un simbol al lui Iisus, Păstorul cel Bun, acest toiag este regăsit şi în aşa-zisa carja episcopală. Întrucât Sfântul Nicolae a fost şi el episcop, acadelele sub formă de toiag constitue un simbol al acestui sfânt ocrotitor al copiilor.
Rugaciune Binecuvântare acadelelor de ziua Sfântului Nicolae

Legenda lui Krampus, tovarăşul Sfântului Nicolae 

Rugăciunea de binecuvântare a acadelelor de ziua Sfântului Nicolae 


Bunule Sfânt Nicolae, te cinstim 
în această sfântă zi de sărbătorire a ta. 
Suntem încântaţi că eşti sfântul patron 
şi simbolul sfânt al bucuriei 
pentru mulţi oameni şi în multe meleaguri. 

Vino, sfânt cu inima mare, 
şi fii patronul şi tovarăşul nostru 
pe când noi, încă o dată, ne pregătim casele şi inimile 
pentru măreaţa sărbătoare a Crăciunului, 
pentru naşterea Eternei Binecuvântări, Iisus Hristos. 

Fie ca aceste dulciuri, aceste acadele 
să fie un semn al bucuriei sosirii pe lume a lui Iisus, 
Fie ca aceste acadele, 
cu o formă asemeni cârjei tale de episcop, 
să fie pentru noi un semn al grijii tale binevoitoare. 

Ne bucurăm că eşti sfântul aducător de daruri 
şi că atât de mulţi au fost desfătaţi 
graţie marei tale generozităţi. 

Oriunde atârnă aceste acadele, 
pe copaci, pereţi sau uşi, 
fie ca ele să poarte 
strălucita binecuvântare a lui Dumnezeu. 
Fie ca toţi cei care le gustă 
să trăiască bucuria lui Dumnezeu 
pe limbile lor şi în inimile lor. 

Ne rugăm, acum, lui Dumnezeu să binecuvânteze 
strălucitoarele tale dulciuri dungate 
în numele Tatălui, 
şi al Fiului, şi al Sfântului Duh. Amin. 

Sfântul Nicolae – Tradiţii şi obiceiuri din Europa
Binecuvântarea acadelelor de ziua Sfântului Nicolae Binecuvântarea acadelelor de ziua Sfântului Nicolae Reviewed by Diana Popescu on decembrie 04, 2016 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.