Ce înseamnă cuvântul Crăciun?

Cuvântul Crăciun, etimologia sau originea acestuia, au stârnit de multă vreme numeroase controverse. După unii, acesta provine din slavă sau albaneză, după alţii, din limba indo-europeană, din cea dacică ori latină. În aproape fiecare din aceste interpretări, are o semnificaţie, un înţeles aparte. În acest articol, poţi afla câteva din cele mai importante explicaţii despre ce înseamnă cuvântul Crăciun.

Partizanii originii slave a acestuia au fost de părere că îşi are originea în termenul slav "kračun", în bulgară "kraciun" şi în rusă "korociuni." Un argument în această privinţa ar fi că, în limba rusă veche, cuvântul "koročun" are semnificaţia de "solstiţiu de iarnă,"un eveniment astronomic celebrat în păgânism, apropiat de perioada în care sărbătorim Crăciunul. Potrivit Wikipedia, Karachun, Korochun sau Kračún era o sărbătoare slavă în care Zeul Negru şi alte spirite rele aveau cea mai putere din timpul anului. Era celebrată de slavi în cea mai lungă noapte din an.

În opinia altor lingvişti, lucrurile s-au petrecut taman invers, adică termenul Crăciun ar fi trecut de la români la slavi şi, mai mult decât atât, şi la unguri!

Conform unora, cuvântul Crăciun este unul autohton, provenind din limba străveche indo-europeană, mai exact din termenul "crač." În acest caz, s-ar dovedi că dovedi că sărbătoarea Crăciunului ar exista dinainte de creştinism, ar fi chiar dacică, semnificând "încrengătura anului", împletirea dintre ceea ce piere cu ceea ce ia naştere.

Totul despre Crăciun

Varianta potrivit căreia cuvântul Crăciun ar avea o origine albaneză porneşte de la premiza că în această limbă "kërcun" înseamnă "buturugă," asociată cu "buturuga de Crăciun," din tradiţii încă existente cu prilejul acestei sărbători în unele zone ale României.

Unii cercetătorii români au încercat să descopere o etimologie latină a cuvântului Crăciun apelând, de-a lungul timpului, la tot felul de versiuni. Astfel, unii au considerat că la rădăcina acestuia se găseşte "Crastinum," derivat din "cras" ("mâine"), sau expresia latină "Quartum jejunium" însemnând "post care ţine între 12 noiembrie şi 24 decembrie." Termenul "calatio" (în latină, "convocare, adunare, chemare") a reprezentat o altă ipoteza, acesta presupunându-se că a evoluat fonetic în cărăciune-cărăciun-crăciun. După Pericle Papahagi, calatio/calationem desemna în latină "chemarea poporului din partea pontificilor la ziua întâi a lunii, în special în ianuarie, spre i se aduce la cunoştiinţă sărbătorile din cursul lunii," acest termen limitându-şi semnificaţia cu timpul numai la "sărbătorile şi solemnitatea ce să făceau în ianuarie," pentru ca, în creştinism, să definească exclusiv "sărbătoarea Naşterii lui Iisus."

Cele mai multe voturi de încredere ale specialiştilor merg spre originea cuvântului Crăciun în latinescul "creatio" ("creaţie"). Crăciunul descins din "creatio-creationem" ar constitui, de fapt, termenul din popor prin care sărbătoarea creştină a naşterii Domnului s-a răspândit în Dacia. În favoarea acestei variante pledează faptul că prin "Crăciun" se desemnează atât icoana cu naşterea lui Iisus pe care preoţii o poartă pe la casele oamenilor, cât şi colacul pe care unele gospodine îl fac în ajunul acestei sărbători. Un alt argument este că acest cuvânt apare în expresii precum Moşii de Crăciun, Crăciunul Mic (Sfântul Vasile), Pomul de Crăciun şi Crăciun sătul (obiceiul tăierii porcilor cu această ocazie).

Paulo Coehlo: Poveste de Crăciun

Surse: 
- Ion Ghinoiu - Vârstele timpului 
- Dana-Luminiţa Teleoacă - Sărbătoarea “Naşterii Domnului” la români şi la alte popoare europene 
- Al. Rosetti - Romanoslavica IV