Horoscop chinezesc 2017: Cocoş
În 2017, horoscopul Cocoşului previzionează o serie de circumstanţe mai puţin favorabile, ce trebuie să fie întâmpinate cu curaj, încredere în sine şi optimism. În anul Cocoşului de Foc, competitorii par să-şi facă apariţia în toate planurile existenţei, în demersurile sociale, profesionale şi de afaceri, acest lucru necesitând o sporită perseverenţă şi o voinţă de fier. Viaţa sentimentală presupune calm, răbdare, bunăvoinţă şi dăruire, dar şi o despărţire iminentă de un partener păgubos.
În astrologia chinezesca, întâlnirea a doi Cocoşi nu este, în general, de bun augur. Asta însemna că oamenii născuţi în această zodie nu vor fi copleşiţi de noroc în anul 2017. Atunci când un Cocoş îşi încrucişează paşii cu un altul, este indicat să-şi ia inima în dinţi, să afişeze încredere în sine, să nu iasă în evidenţă peste poate şi să îşi urmeze cu hotărâre drumul. În acest fel, se poate pune la adăpost de necazuri, se poate feri de o confruntare în care, chiar dacă iese învingător, poate avea şi pierderi însemnate.
Drept urmare, în anul Cocoşului de Foc, nativii din acest semn zodiacal pot fi confruntaţi cu unele îngrădiri în plan social, personal, profesional şi în afaceri.
Există, totuşi, şi excepţii! Conform sistemului chinezesc Yin Yang al elementelor (metal, apă, lemn, foc şi pământ), astrograma construită în funcţie de data naşterii poate făgădui împliniri de excepţie dacă cele cinci elemente sunt echilibrate, se află în proporţii aproximativ egale.
Cocoşul este conectat în tradiţia chinezească cu toamna, recolta din acest anotimp, cu fructele, ceaţa, aerul nesănătos, frumuseţea, metalele şi pietrele preţioase. Zodia Cocoşului în anul aceluiaşi semn zodiacal sugerează excese, adică prea multe fructe şi degradarea lor, o ceaţă prea deasă, o perspectivă ambiguă, neclară asupra lumii, o gândire negativă şi competiţie în afirmarea sau câştigarea frumuseţii.
Horoscop 2017: Toate zodiile
Pe de altă parte, Cocoşul se focalizează pe armonie, perfecţiune şi iubire romantică, nu este foarte ambiţios şi preferă să se lase în voia unei vieţi uşoare, lipsite de mari responsabilităţi. De asemeni, este corelat cu intervalul de timp dintre 5 şi 7 după amiază, adică cu vremea cinei. De aceea, are prilejul să trăiască vremuri fericite numai după ce se dedică unei munci asidue.
Viaţa socială se intensifică în acest an, însă trebuie să fie tratată cu grijă şi prudenţă. Cocoşului i se impune să fie cât se poate de politicos, îndatoritor, binevoitor, să facă favoruri altora şi să le ofere oportunităţi prietenilor. Chiar dacă nu captează luminile reflectoarelor, îşi menţine o atitudine modestă, poate să câştige astfel popularitate în cercurile sale sociale. De obicei, orice dispută, luptă are loc cu un adversar cu o forţă egală cu a sa. Din acest motiv, este de dorit să evite bătăliile pe teren deschis şi, mai mult decât atât, să recurgă cât mai des la negocieri şi compromisuri.
Direcţii auspicioase în 2017: sud-vest, nord-est.
Viaţa sentimentală necesită calm, disponibilitatea de a dărui mai degrabă decât dorinţa de a primi daruri, şi tăria de a lăsa deoparte câteodată ambiţiile personale. Cocoşii singuri, îndrăgostiţi până peste cap de cineva, pot avea de furcă în a prinde acea persoană în mrejele farmecului lor din cauza faptului că au de a face cu alţi pretendenţi la inima acesteia. Cu toate astea, au ocazia să cladesca o legătură în doi fericită cu nativi din Dragon, Şarpe ori Bivol. Cocoşii care au deja un partener, pot fi tensionaţi de pretenţiile foarte înalte ale acestuia sau de marea posesivitate ori gelozie a sa. Dacă sunt angrenaţi într-o relaţie de cuplu instabilă, şubredă, nu are rost să se învinovăţească şi să prelungească agonia acesteia, ci să-i pună punct cât mai repede.
Direcţie auspicioasă în dragoste: sud.
Acţiunile individuale din sfera profesională sunt ameninţate de competitori puternici, ce pot încerca prin orice fel de metode, chiar ipocrite, să devină învingători. Sunt de bun augur mai degrabă activităţile în colaborare însă, şi în acest caz, dacă dau chix, se impune ca nativii din Cocoş să nu-şi asume cu largheţe responsabilitatea deplină pentru eşec. Demersurile din muncă pot fi fertile mai cu seamă când au un ajutor de nădejde, mai ales unul născut în Tigru, o zodie care le poate conferi o atitudine pozitivă şi călăuzirea către ducerea la bun sfârşit a sarcinilor de la serviciu. Oferta unui job nou trebuie să fie privită cu precauţie, întrucât acesta poate genera tensiune şi frustrări din pricina unei competiţii acerbe.
Direcţie auspicioasă în muncă: sud.
Banii par să-şi găsească făgaş cu grămada către Cocoş, cu condiţia ca acesta să pună la bătaie o energie considerabilă şi o motivare nezdruncinată de nimeni şi nimic. Şi din acest punct de vedere, competitorii pot da naştere unor bătăi de cap. Este necesar să fie evitate investiţii riscante şi propuneri dubioase de a castiga bani cu carul peste noapte. De asemeni, este indicat să nu fie nici daţi şi nici luaţi bani cu împrumut.
Direcţie auspicioasă pentru bani: nord-est.
Orice simptom al unei afecţiuni trebuie să fie tratat cu seriozitate, să fie urmat degrabă de un consult medical cât mai amănunţit. Aerul bolnăvicios atribuit Cocoşului poate cauza boli legate de plămâni, gât sau sistemul respirator.
Alte orientări astrologice:
- Numere norocoase: 2, 6.
- Culori norocoase: alb, negru.
- Zodii favorabile unor asocieri: Bivol, Dragon.
2017 - Anul chinezesc al Cocoşului de Foc
Notă: Faci parte din zodia Cocoşului dacă eşti născut în intervalele: 26 ianuarie 1897-11 februarie 1898, 22 ianuarie 1909-9 februarie 1910, 8 februarie 1921-27 ianuarie 1922, 26 ianuarie 1933-13 februarie 1934, 13 februarie 1945-1 februarie 1946, 31 ianuarie 1957-17 februarie 1958, 17 februarie 1969-5 februarie 1970, 5 februarie 1981-24 ianuarie 1982, 23 ianuarie 1993-9 februarie 1994, 9 februarie 2005-28 ianuarie 2006.
Anul chinezesc al Cocoşului de Foc începe pe 28 ianuarie 2017.
Horoscop chinezesc 2017: Cocoş | Horoscop general

Horoscop chinezesc 2017: Cocoş - Dragoste şi cuplu
Viaţa sentimentală necesită calm, disponibilitatea de a dărui mai degrabă decât dorinţa de a primi daruri, şi tăria de a lăsa deoparte câteodată ambiţiile personale. Cocoşii singuri, îndrăgostiţi până peste cap de cineva, pot avea de furcă în a prinde acea persoană în mrejele farmecului lor din cauza faptului că au de a face cu alţi pretendenţi la inima acesteia. Cu toate astea, au ocazia să cladesca o legătură în doi fericită cu nativi din Dragon, Şarpe ori Bivol. Cocoşii care au deja un partener, pot fi tensionaţi de pretenţiile foarte înalte ale acestuia sau de marea posesivitate ori gelozie a sa. Dacă sunt angrenaţi într-o relaţie de cuplu instabilă, şubredă, nu are rost să se învinovăţească şi să prelungească agonia acesteia, ci să-i pună punct cât mai repede.
Direcţie auspicioasă în dragoste: sud.
Horoscop chinezesc 2017: Cocoş - Muncă şi bani
Acţiunile individuale din sfera profesională sunt ameninţate de competitori puternici, ce pot încerca prin orice fel de metode, chiar ipocrite, să devină învingători. Sunt de bun augur mai degrabă activităţile în colaborare însă, şi în acest caz, dacă dau chix, se impune ca nativii din Cocoş să nu-şi asume cu largheţe responsabilitatea deplină pentru eşec. Demersurile din muncă pot fi fertile mai cu seamă când au un ajutor de nădejde, mai ales unul născut în Tigru, o zodie care le poate conferi o atitudine pozitivă şi călăuzirea către ducerea la bun sfârşit a sarcinilor de la serviciu. Oferta unui job nou trebuie să fie privită cu precauţie, întrucât acesta poate genera tensiune şi frustrări din pricina unei competiţii acerbe.
Direcţie auspicioasă în muncă: sud.
Banii par să-şi găsească făgaş cu grămada către Cocoş, cu condiţia ca acesta să pună la bătaie o energie considerabilă şi o motivare nezdruncinată de nimeni şi nimic. Şi din acest punct de vedere, competitorii pot da naştere unor bătăi de cap. Este necesar să fie evitate investiţii riscante şi propuneri dubioase de a castiga bani cu carul peste noapte. De asemeni, este indicat să nu fie nici daţi şi nici luaţi bani cu împrumut.
Direcţie auspicioasă pentru bani: nord-est.
Horoscop chinezesc 2017: Cocoş - Sănătate
Orice simptom al unei afecţiuni trebuie să fie tratat cu seriozitate, să fie urmat degrabă de un consult medical cât mai amănunţit. Aerul bolnăvicios atribuit Cocoşului poate cauza boli legate de plămâni, gât sau sistemul respirator.
Alte orientări astrologice:
- Numere norocoase: 2, 6.
- Culori norocoase: alb, negru.
- Zodii favorabile unor asocieri: Bivol, Dragon.
2017 - Anul chinezesc al Cocoşului de Foc
Notă: Faci parte din zodia Cocoşului dacă eşti născut în intervalele: 26 ianuarie 1897-11 februarie 1898, 22 ianuarie 1909-9 februarie 1910, 8 februarie 1921-27 ianuarie 1922, 26 ianuarie 1933-13 februarie 1934, 13 februarie 1945-1 februarie 1946, 31 ianuarie 1957-17 februarie 1958, 17 februarie 1969-5 februarie 1970, 5 februarie 1981-24 ianuarie 1982, 23 ianuarie 1993-9 februarie 1994, 9 februarie 2005-28 ianuarie 2006.
Anul chinezesc al Cocoşului de Foc începe pe 28 ianuarie 2017.
Horoscop chinezesc 2017: Cocoş
Reviewed by Diana Popescu
on
decembrie 03, 2016
Rating:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu