Horoscop Peşti ianuarie 2017

Potrivit horoscopului Peştilor, în ianuarie 2017 ai ocazia să-ţi îmbunătăţeşti imaginea personală, să-ţi optimizezi activitatea socială şi relaţiile cu prietenii, se impune să te debarasezi de aspecte şi circumstanţe inutile ori păguboase din trecut. Viaţa sentimentală are de câştigat în urmă atractivităţii cu care te înzestrează Venus, cea profesională evoluează de la o conjunctură nefavorabilă spre una prielnică şi demersurile tale financiare trebuie să stea sub semnul prudenţei mai mult decât de obicei.

Horoscop Peşti ianuarie 2017 | Horoscop general 


Conjuncţia dintre Marte şi Neptun de pe 1 ianuarie 2017 îţi sugerează să renunţi la planuri şi modalităţi de a le atinge rigide, să îţi păstrezi flexibilitatea şi să profiţi în acest fel de oportunităţi sporite. Onestitatea şi bunăvoinţa în relaţiile cu cei din preajma ta te înseninează şi îţi aduce uneori avantaje, chiar dacă nu intenţionezi asta.

Atenţia faţă de înfăţişarea ta şi ameliorarea modului cum eşti perceput de alţii capătă întâietate din 3 ianuarie, ziua de debut a tranzitului lui Venus în Peşti. Planeta iubirii te inspiră să te aşezi în cea mai favorabilă lumină, să-ţi scoţi la iveală nu numai frumuseţea exterioară, ci şi pe cea interioară. Magnetismul tău şi abilitatea de a te integra armonios printre oameni îţi făgăduiesc aprecierea şi sprijinul acestora!

Spiritul de iniţiativă şi atitudinea ta ofensivă tind să te îndrepte spre succese graţie sextilului lui Marte cu Pluton de pe 11 ianuarie 2017. Stăpân pe tine însuţi, nu mai eşti stresat de obligaţii sau responsabilităţi împovărătoare altădată.
Horoscop ianuarie 2017 Peşti

Horoscop Peşti 2017

Ziua de 12 ianuarie stă sub amprenta a două evenimente astrale: conjuncţia dintre Venus şi Neptun şi Luna plină răsărită în Rac şi a cincea casă a Peştilor. Această conjunctură astrologică îţi poate trezi în suflet o revelaţie spirituală care, în ciuda temerilor tale, tinde să fie înţeleasă şi apreciată de oamenii apropiaţi. În acelaşi timp, deschiderea faţă de gândurile şi năzuinţele altora îţi mijloceşte o interacţiune fertilă cu aceştia. Îţi relevi dintr-o dată minunile simple ale universului şi te desfeţi prin toate simţurile de miracolul trăirii clipei.
Mercur pătrunde pe aceeaşi dată de 12 ianuarie 2017 în teritoriile Capricornului şi ale celei de-a unsprezecea tale case, inaugurând o perioadă de îmbunătăţire a relaţiilor cu prietenii, cu persoanele din grupul tău social. Discuţiile cu amicii şi sfaturile lor te încurajează să laşi baltă ezitările şi să-ţi urmezi credinţele şi idealurile.

Frustrările resimţite în urma cuadratului lui Marte cu Saturn din 19 ianuarie te pot ambiţiona sau, din contra, te pot cufunda în dezamăgiri şi pasivitate. Pari să fii supus consecinţelor negative ale unor treburi amânate, neterminate ori a unor detalii trecute cu vederea dintr-un proiect major. Rectifică-ţi cu răbdare orice eroare trecută, creându-ţi astfel spaţiu pentru demersuri viitoare.

Pe 20 ianuarie 2017, Venus în sextil cu Pluton te focalizează pe lucrurile care îţi plac, pe hobby-urile tale. Autenticitatea ta este resimţită pozitiv de alţii, chiar dacă nu eşti dispus să faci compromisuri în acţiunile tale.

Numerologie 2017 | Anul tău personal 2017

Chestiuni din trecut îşi fac iarăşi cu insistenţă apariţia în viaţa ta sub impactul tranzitului pornit de Soare, tot pe 20 ianuarie, în Vărsător şi a XII-a casă a Peştilor. Acestea trebuie să fie confruntate ori eliminate, facilitându-ţi în acest fel o purificare mentală şi sufletească. Este vremea să arunci peste bord simţăminte şi circumstanţe care îţi îngrădesc dezvoltarea, libertatea şi independenţa. Sensibilitatea excesivă te poate îmboldi să cauţi mai puţin compania altora, însă îţi stimulează intuiţia, dezvăluirea tainelor sinelui şi ale celor din jurul tău.

Empatia furnizată pe 23 ianuarie 2017 de sextilul dintre Mercur şi Neptun îţi destăinuie frământările celor din imediata ta apropiere şi te impulsionează să le dai o mână de ajutor. Pe de altă parte, efluviile creative îmbelşugate stârnite în această zi te sprijină să faci ceva deosebit, eventual într-un domeniu artistic.

Venus se poziţionează in cuadrat cu Neptun pe 27 ianuarie, aşa că te poţi dedica din nou unei pasiuni sau unor plăceri solitare. Te simţi bine în propria-ţi piele şi eşti înclinat să-ţi sărbătoreşti fiinţa, existenţa, departe de alţii, într-o relativă singurătate.

Mintea îţi trece printr-o efervescenţă rară sub vibraţiile Lunii noi poposite în ziua de 28 ianuarie 2017 în Vărsător şi a douăsprezecea casă a Peştilor. Imaginaţia febrilă tinde să te facă să sari cu rapiditate de la o idee la alta, de la un simţământ la altul. O schimbare petrecută astăzi este binevenită întrucât te călăuzeşte spre o perspectivă nouă a traseului destinului tău.


Horoscop Peşti ianuarie 2017 - Dragoste şi cuplu 


Aura specială de farmec îţi înlesneşte o viaţă amoroasă bogată, presărată cu numeroase oportunităţi. Odată cu 3 ianuarie 2017, prezenţa lui Venus în prima casă a Peştilor îţi pune înainte mai multe prilejuri de a te implica într-o idilă, care poate fi una de durată sau nu în funcţie de modul cum te debarasezi de un oarecare narcisism şi îţi deschizi cu sinceritate inima către un potenţial partener. Dacă ai un tovarăş de viaţă, acesta tinde să se reîndrăgostească de tine, să-ţi dovedească cu prisosinţă dragostea sa.


Horoscop Peşti ianuarie 2017 - Muncă şi bani 


Din 4 ianuarie 2017, Mercur retrograd în Săgetător şi a X-a casă a Peştilor poate marca o decepţie sau un mic eşec în activitatea profesională. Acest aspect astral necesită câteodată reafirmarea valorii tale, împrăştierea unor zvonuri sau calomnii lansate de competitorii ori duşmanii tăi.

Tranzitul anterior este, din fericire, de scurtă durata. Pe 8 ianuarie, Mercur îşi reia turnura directă şi iscă un vânt al schimbării ce te ajută să navighezi, cu toate pânzele sus, fără dificultăţi, spre ţelurile tale din carieră. Atmosfera de la serviciu se limpezeşte şi ar trebui să nu ţi se mai pună la îndoială în nici un fel competenţa şi onestitatea. Ai ocazia să evoluezi profesional, să beneficiezi de sporirea veniturilor ţinând de slujbă.

Banii tind să-ţi între şi să-ţi iasă în/din buzunare într-un ritm accelerat ca urmare a tranzitului demarat de Marte, odată cu aceeaşi zi de 28 ianuarie 2017, în Berbec şi a doua casă a Peştilor. Chiar dacă veniturile îţi înregistrează o creştere formidabilă, supraveghează-ţi cu grijă cheltuielile. Evită să semnezi contracte importante, pe termen lung, şi nu face cumpărături însemnate întrucât ceea ce achiziţionezi în această perioadă poate avea un preţ redus substanţial după încheierea acesteia.

Horoscop Peşti decembrie 2016
Horoscop Peşti ianuarie 2017 Horoscop Peşti ianuarie 2017 Reviewed by Diana Popescu on decembrie 15, 2016 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.