Horoscop Rac ianuarie 2017
În horoscopul Racului ianuarie 2017 se pune accentul pe întărirea şi lărgirea relaţiilor de parteneriat, o transformare iminentă, însemnată în existenţa ta, o viaţă sentimentală insolită, desprinsă de cotidian, şi o activitate profesională bogată, care poate fi incununată de succese graţie eforturilor şi perseverenţei tale.
Odată cu 3 ianuarie 2017, Venus găzduită în Peşti şi a noua casă a Racului vesteşte o perioadă propice călătoriilor, vizitării unor locuri noi şi incitante. Dacă nu ai posibilitatea să te îmbarci degrabă pe un vas sau pe un avion, eşti în măsură să compensezi acest lucru printr-un periplu imaginar, chiar spiritual, având drept ghid o carte sau o persoană sosită de curând de pe alte meleaguri.
Emotivitatea îţi ajunge la cote înalte sub efluviile Lunii pline apărute pe 12 ianuarie în prima ta casă. Nu suporţi ca cineva să se bage în treburile tale, să încerce să-ţi impună idei ori căi de urmat, fiind mereu gata să ripostezi cu tărie sau să te adăposteşti în carapacea ta. Este nevoie să iţi păstrezi calmul, să nu te ascunzi după degete şi să te înfăţişezi aşa cum eşti, câştigând astfel dacă nu aprecierea, cel puţin respectul altora. Cu cât te arăţi mai mult în adevărata ta lumină, cu atât mai mult atragi către tine beneficii şi satisfacţii.
Horoscop Rac 2017
Parteneriatele din sfera personală, socială şi profesională se armonizează din aceeaşi dată de 12 ianuarie 2017, sub impactul tranzitului lui Mercur în Capricorn şi a şaptea casă a Racului. Comunicarea intensă şi onestă din cadrul acestor relaţii înlesneşte dezvoltarea lor şi eliminarea unor eventuale dispute minore care te-au afectat până acum. În acelaşi timp, ai oportunitatea să iniţiezi asocieri cu alţi oameni, abia întâlniţi, dar care par să fie pe aceeaşi lungime de undă ca şi tine.
Viaţa sentimentală nu se mai simte bine între graniţele traiului cotidian, îşi caută împlinirea pe alte meridiane ale pământului ori ale existenţei. Din 3 ianuarie, tranzitul lui Venus în a IX-a ta casă este asociat cu dezvăluirea unor noi faţete ale conexiunii afective în cuplurile statornicite, eventual şi prin schimbarea decorului zilnic, graţie unei explorări în doi a unor tărâmuri îndepărtate de casă. Dacă eşti singur, ai ocazia să înfiripi o poveste de dragoste în decursul unei călătorii sau cu cineva din străinătate.
Rutina de la serviciu este dată peste cap din 4 ianuarie 2017, ziua de debut a parcursului retrograd al lui Mercur în Săgetător şi a şasea casă a Racului. Sarcini amânate sau neglijate iţi cer cu insistenţă atenţia şi strădania de a le duce până la capăt. Nu este o vreme de bun augur concentrării pe demersuri majore ţinând de carieră ci, mai degrabă, focalizării pe detalii importante ale proiectelor în curs.
Mercur se înscrie, pe 8 ianuarie, în tranzit direct în aceeaşi regiune astrologică, aşa că ar trebui să îţi fi pus la punct activităţile marcate de întârzieri şi tergiversări. Atmosfera de la serviciu se limpezeşte, nu mai este perturbată de circumstanţe negative, de probleme în comunicarea cu colegii şi şefii. Încurajat de certitudini privind competenţa şi abilităţile tale, nu te mai împiedică aproape nimic să te avânţi spre ţelurile tale profesionale cele mai ambiţioase.
Pe 28 ianuarie 2017, Luna nouă din Vărsător şi a VIII-a casă a Racului îţi poate crea dificultăţi în colaborările profesionale şi de afaceri. Deşi partenerii tăi par să fi fost iniţial entuziasmaţi de proiectele tale, ci tind să-ţi pună la îndoială priorităţile sau strategiile. În acest context, trebuie să fii cât mai prudent şi să te străduieşti să nu depinzi prea mult de oameni al căror aport este nesigur.
Horoscop Rac decembrie 2016
Horoscop Rac ianuarie 2017 | Horoscop general

Horoscop Rac ianuarie 2017 - Dragoste şi cuplu
Viaţa sentimentală nu se mai simte bine între graniţele traiului cotidian, îşi caută împlinirea pe alte meridiane ale pământului ori ale existenţei. Din 3 ianuarie, tranzitul lui Venus în a IX-a ta casă este asociat cu dezvăluirea unor noi faţete ale conexiunii afective în cuplurile statornicite, eventual şi prin schimbarea decorului zilnic, graţie unei explorări în doi a unor tărâmuri îndepărtate de casă. Dacă eşti singur, ai ocazia să înfiripi o poveste de dragoste în decursul unei călătorii sau cu cineva din străinătate.
Horoscop Rac ianuarie 2017 - Muncă şi bani
Rutina de la serviciu este dată peste cap din 4 ianuarie 2017, ziua de debut a parcursului retrograd al lui Mercur în Săgetător şi a şasea casă a Racului. Sarcini amânate sau neglijate iţi cer cu insistenţă atenţia şi strădania de a le duce până la capăt. Nu este o vreme de bun augur concentrării pe demersuri majore ţinând de carieră ci, mai degrabă, focalizării pe detalii importante ale proiectelor în curs.
Mercur se înscrie, pe 8 ianuarie, în tranzit direct în aceeaşi regiune astrologică, aşa că ar trebui să îţi fi pus la punct activităţile marcate de întârzieri şi tergiversări. Atmosfera de la serviciu se limpezeşte, nu mai este perturbată de circumstanţe negative, de probleme în comunicarea cu colegii şi şefii. Încurajat de certitudini privind competenţa şi abilităţile tale, nu te mai împiedică aproape nimic să te avânţi spre ţelurile tale profesionale cele mai ambiţioase.
Pe 28 ianuarie 2017, Luna nouă din Vărsător şi a VIII-a casă a Racului îţi poate crea dificultăţi în colaborările profesionale şi de afaceri. Deşi partenerii tăi par să fi fost iniţial entuziasmaţi de proiectele tale, ci tind să-ţi pună la îndoială priorităţile sau strategiile. În acest context, trebuie să fii cât mai prudent şi să te străduieşti să nu depinzi prea mult de oameni al căror aport este nesigur.
Horoscop Rac decembrie 2016
Horoscop Rac ianuarie 2017
Reviewed by Diana Popescu
on
decembrie 21, 2016
Rating:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu