Horoscop Săgetător ianuarie 2017
În horoscopul Săgetătorului ianuarie 2017 se întrezăreşte un mare ataşament faţă de casă şi familie, dezideratul reevaluării obiective a atuurilor personale, o gândire alertă, inovatoare, şi o poftă nemăsurată de a te distra, deconecta. Viaţa amoroasă este favorizată de stabilitate, loialitate şi îndrăzneală, iar acţiunile financiare sunt, în general, profitabile, încheiate cu succes.
Confortul şi frumuseţea casei tale capătă întâietate din 3 ianuarie 2017, graţie parcursului lui Venus în Peşti şi a patra casă a Săgetătorului. Poţi fi tentat să îţi redecorezi locuinţa, să-i dai o faţă nouă, să o îmbogăţeşti cu un mobilier sau un tablou nou. Viaţa de familie este guvernată de armonie, bună înţelegere şi afecţiune. Eşti mai puţin amator să ieşi în lume, să iei parte la evenimente sociale, dar acest lucru pare să fie compensat de întâlnirile frecvente şi chiar petrecerile cu prietenii găzduite la tine acasă.
Începând cu 4 ianuarie, Mercur retrograd în Săgetător are adeseori năravul de a te dezorienta în privinţa imaginii personale, a felul cum te percep alţii. Simţi nevoia de a face o schimbare majoră din acest punct de vedere, dar pare să-ţi lipsească inspiraţia. Din acest motiv, poţi fi îmboldit să încerci tot soiul de variante de a-ţi modifica înfăţişarea exterioară şi modul cum relaţionezi cu cei din jur, ca şi cum ai proba o mulţime de veştminte într-un magazin. Acest fapt îi poate deruta pe unii, îi poate determină să nu mai discearnă cine eşti cu adevărat!
Vestea bună este că tranzitul de mai sus este de scurtă durata întrucât, pe 8 ianuarie 2017, Mercur se înscrie în mişcare directă în aceeaşi regiune astrologică. Probabil că, după atâtea teste, ai reuşit, în cele din urmă, să-ţi afli ipostaza cea mai bună înaintea lumii. Oricum, este de aşteptat să-ţi măreşti impactul asupra celor din mediul tău înconjurător şi chiar să te impui într-o poziţie de lider! Oportunităţile sociale nu întârzie să apară şi nu-ţi rămâne decât să profiţi de ele!
Horoscop Săgetător 2017
Luna plină ce străluceşte pe 12 ianuarie în Rac şi a opta casă a Săgetătorului are putinţa să-ţi alunge optimismul şi să te cufunde în dubii, dileme. Traversat de o emotivitate excesivă, este necesar să îţi revezi universul interior şi să-ţi regăseşti punctele forte. Acest lucru nu este pe atât de greu pe cât pare dacă accepţi sfaturile, îndrumările unor oameni care ţin la tine.
Ca efect al cuadratului dintre Marte şi Saturn de pe 19 ianuarie 2017, poţi fi asaltat de responsabilităţi şi obligaţii mai vechi, care îţi cer cu insistenţă îndeplinirea. Chiar dacă vrei să te achiţi odată pentru totdeauna de ele, evită să te laşi în voia grabei, recurgând mai curând la tactica paşilor mărunţi dar hotărâtori.
Mintea îţi zbârnâie şi îţi furnizează idei originale pe care ţii neapărat să le împărtăşeşti altora. Din 20 ianuarie, Soarele tranzitează Vărsătorul şi a treia casă a Săgetătorului, stimulându-ţi gândirea şi comunicarea cu cei din jur. Este un ciclu solar oportun extinderii sferei sociale, călătoriilor scurte şi învăţării unor lucruri noi. Efervescenţa mentală te îndeamnă să-ţi cauţi mereu câte ceva de făcut, însă pari să ai rezultatele cele mai bune numai în activităţi de mică anvergură, care nu-ţi cer o mare concentrare.
Venus în cuadrat cu Saturn pe 27 ianuarie 2017 îţi insuflă o prudenţă exagerată în interacţiunea cu ceilalţi. Atitudinea ta prea rezervată poate fi înţeleasă greşit de unii drept răceală ori aroganţă. Cel mai potrivit este să te canalizezi pe preocupări individuale, mai cu seamă că în acestea pari să ai cel mai mare randament.
Valorile prieteniei primează pe 28 ianuarie, sub reverberaţiile Lunii noi ivite în Vărsător şi a III-a casă a Săgetătorului. O mulţime de oameni par să-ţi caute cu orice preţ compania, şi nu ştii cum să te îndepărtezi de cei pe care îi antipatizezi ori nu sunt pe aceeaşi lungime de undă ca şi tine. Se impune să treci peste convenţii, să-ţi deschizi inima şi să îţi exprimi cu sinceritate crezurile şi preferinţele.
Aproape nimeni şi nimic nu se poate opune dorinţei tale năvalnice de a te bucura de viaţă odată cu aceeaşi dată de 28 ianuarie 2017, în urma tranzitului lui Marte în Berbec. Eşti gata să te avânţi în distracţii, să nu ratezi nici o petrecere şi nici un eveniment social. Este o perioadă prielnică activităţilor fizice, sportului, întreprinderilor creative şi interacţiunii cu copiii.
Viaţa sentimentală este nutrită şi se dezvoltă graţie stabilităţii, loialităţii şi seriozităţii. Odată cu 3 ianuarie, periplul lui Venus prin a IV-a ta casă intensifică conexiunea afectivă din cuplurile căsătorite şi cele de cursă lungă. Dacă eşti necăsătorit, dar ai un partener de ceva vreme, este posibil să-ţi iei inima în dinţi şi să-i propui să vă logodiţi sau cununaţi. În caz că eşti singur, îţi refuzi cu fermitate să fii purtat într-o aventură amoroasă superficială şi eşti gata să te dedici unei relaţii în doi împreună cu cineva care pare să te iubească aşa cum eşti, să-ţi fie alături la bine şi la greu, să-ţi fie credincios până în pânzele albe.
Marte străbate din 28 ianuarie 2017 a cincea casă a Săgetătorului, conferind temeritate iniţiativelor şi năzuinţelor amoroase. Nativii singuri au aşadar mai mult sorţi de izbândă în cucerirea inimii cuiva de care se simt atraşi, dar cei aflaţi într-o conexiune de cuplu trebuie să-şi ţină în frâu impulsul de a se certa cu partenerii lor din cauza unor chestiuni insignifiante, şi să pună mai presus de orice ceea ce îi uneşte profund, autentic, de aceştia.
Din 12 ianuarie 2017, amplasarea lui Mercur în Capricorn şi a II-a casă a Săgetătorului îţi inspiră numeroase idei de a face bani pentru a-ţi asigura independenţa şi siguranţa financiară. Poţi pleca într-o călătorie de afaceri sau pune bazele unei întreprinderi financiare împreună cu oameni care sunt capabili să se alinieze obiectivelor tale.
Ziua de 27 ianuarie nu este de bun augur activităţilor financiare deoarece tinzi să fii nemaipomenit de precaut şi să te îndoieşti de viabilitatea demersurilor tale. Atenţie la încercarea unora de a profita de tine sau a te atrage într-o afacere păguboasă.
Horoscop Săgetător decembrie 2016
Horoscop Săgetător ianuarie 2017 | Horoscop general

Horoscop Săgetător ianuarie 2017 - Dragoste şi cuplu

Horoscop Săgetător ianuarie 2017 - Muncă şi bani
Din 12 ianuarie 2017, amplasarea lui Mercur în Capricorn şi a II-a casă a Săgetătorului îţi inspiră numeroase idei de a face bani pentru a-ţi asigura independenţa şi siguranţa financiară. Poţi pleca într-o călătorie de afaceri sau pune bazele unei întreprinderi financiare împreună cu oameni care sunt capabili să se alinieze obiectivelor tale.
Ziua de 27 ianuarie nu este de bun augur activităţilor financiare deoarece tinzi să fii nemaipomenit de precaut şi să te îndoieşti de viabilitatea demersurilor tale. Atenţie la încercarea unora de a profita de tine sau a te atrage într-o afacere păguboasă.
Horoscop Săgetător decembrie 2016
Horoscop Săgetător ianuarie 2017
Reviewed by Diana Popescu
on
decembrie 26, 2016
Rating:
Niciun comentariu: