O parabolă chinezească plină de învăţăminte
Am descoperit recent o excelentă parabolă chinezească, pe care m-am grăbit să v-o împărtăşesc graţie numeroaselor sale învăţăminte. Ea poate ilustra o situaţie dificilă cu care v-aţi întâlnit deja în viaţă sau cu care puteţi avea de a face în viitor. În plus, puteţi avea de învăţat din ea punându-va în pielea fiecăruia din cele trei personaje implicate în ea, şi gândindu-va cum aţi fi putut acţiona în locul lor.
A fost odată un ţăran sărac care era îngropat adânc în datorii faţă de stăpânul pământului său. Stăpânul a venit la ţăran şi i-a cerut să-i dea banii datoraţi, deşi ştia că acesta nu avea cum să-i plătească. De fapt, stăpânul se gândise să-i ceară ţăranului cu totul altceva decât banii pe care ştia că nu avea cum să-i dea înapoi. Ţăranul avea o fiică foarte frumoasă, iar stăpânul şi-o dorea drept soţie. Drept, urmare, i-a pus în faţă ţăranului două opţiuni: fie îi anula datoria în schimbul fiicei sale, fie îi lua ferma şi îl lăsa pe drumuri. Ţăranul nu voia să-şi piardă fermă şi s-a sfătuit cu fata sa care nu voia nici ea să se mărite cu stăpânul pământului.
Exista, în acea clipă, o dilemă pentru toţi cei trei oameni implicaţi. Fata nu-şi dorea ca tatăl ei să-şi piardă ferma, dar nici nu era de acord să se căsătorească cu stăpânul. Ţăranul era confruntat fie cu pierderea fiicei sale, fie cu pierderea fermei; iar, stăpânul, care era gata să renunţe la bani sau la fermă, îşi dorea în schimb nespus de mult să se însoare cu fata şi se folosea in acest scop de banii care i se cuveneau numai printr-o stratagemă vicleană. Se părea că stăpânul avea cea mai mare putere şi, chiar dacă nu obţinea ce îşi dorea cel mai mult, fata, nu avea cum să piardă indiferent ce decizie lua ţăranul. Ţăranul părea să nu poată să aleagă decât între fiica şi ferma sa, urmând să piardă indiferent ce hotărâre lua. Fiica lui părea să fie numai un fel de gaj şi să nu aibă nici un fel de putere de decizie.
Parabola lingurilor | O poveste cu tâlc
Ţăranul i-a spus stăpânului pământului, "Ştiu că îţi datorez bani şi ai tot dreptul să-mi ceri să ţi-i înapoiez, dar îmi este imposibil să fac o alegere." Stăpânul, care era mult mai experimentat în astfel de chestiuni, i-a propus o soluţie: "Voi pune o piatră neagră şi una albă într-o pungă de bani goală. Fata ta poate să îşi bage mâna în pungă şi să aleagă una din pietre. Dacă o extrage pe cea albă, poţi să rămâi atât cu ferma, cât şi cu fiica ta, şi îţi voi anula datoria. Dacă, însă, extrage piatra neagră, o voi lua de soţie. Ţăranul s-a gândit că nu are de ales, aşa că a acceptat. Stăpânul a încercat să distragă atenţia ţăranului şi fetei sale pe când se apleca să culeagă de pe pământ cele două pietre punând o întrebare despre una din clădirile fermei. Ţăranul si-a îndreptat privirea către acea clădire, dar fata nu l-a scăpat din ochi pe stăpân, sperând să observe o diferenţa cât de mică în mărime sau forma dintre cele două pietre, astfel încât să o poată extrage pe cea albă. În loc de asta, a băgat de seamă că stăpânul adunase de pe jos şi pusese în pungă două pietre negre. Indiferent pe care dintre ele o alegea, urma să se cunune cu el. Acum părea să posede informaţia preţioasă că stăpânul trişa, dar ştia că dacă îl infrunta ar fi fost sortită morţii atât ea, cât poate şi bietul ei tată. Soarta sa părea să fie bătută în cuie. Nu avea decât o singură opţiune, să extragă o piatră din pungă, şi destinul ei ar fi fost stabilit pentru restul vieţii sale, în vreme ce ţăranul ar fi asistat neajutorat la pierderea ei.
Hainele noi ale împăratului | O parabolă machiavelică?
Fata şi-a închis ochii şi şi-a băgat mâna în pungă. A pipăit fiecare piatră ca şi cum ar fi încercat să o aleagă pe cea care i-ar fi câştigat libertatea. În cele din urmă, a ales una însă, pe când o scotea din pungă, a scăpat-o pe jos înainte ca oricine altcineva să-i zărească culoarea. De îndată ce piatra a ajuns pe pământ nu mai era nici o cale să-ţi dai seama dacă fusese albă sau neagră. În acea clipă, a avut loc o schimbare decisivă de putere. Fata şi-a cerut scuze pentru stângăcia sa şi a spus că, de fapt, nu se petrecuse mare scofală. Puteau să se uite la piatră rămasă în pungă pentru a-şi da seama ce culoare avea cea extrasă de ea. Stăpânul pământului nu se putea opune acestei rezolvări logice, în caz contrar dându-şi de gol planul de a-l înşela pe ţăran. Chiar dacă era necinstit, nu îşi putea permite ca acest lucru să iasă la iveală. Aşadar, dincolo de aparenta lipsă de ajutorare a fiicei ţăranului, a neputinţei sale, ea a reuşit să ajungă la o soluţie favorabilă ei şi tatălui său.
Această parabolă chinezească îţi poate dezvălui mai multe învăţăminte, lecţii de viaţă. Prima şi cea mai importantă este că atunci când eşti pus în faţa unei probleme aparent imposibile de rezolvat, ai întodeuna posibilitatea să-i găseşti soluţii favorabile. O alta este să nu-ţi laşi niciodată oponentul, competitorul să stabilească condiţiile înfruntării dintre voi sau, dacă îl laşi să facă asta, să depăşeşti limitele gândirii sale. Un alt învăţământ este să nu te foloseşti pe dată de o informaţie secretă, să nu te dai de gol că o deţii, ci să o utilizezi indirect sau numai atunci când apare conjunctura cea mai oportună pentru a profita de ea.
A fost odată un ţăran sărac care era îngropat adânc în datorii faţă de stăpânul pământului său. Stăpânul a venit la ţăran şi i-a cerut să-i dea banii datoraţi, deşi ştia că acesta nu avea cum să-i plătească. De fapt, stăpânul se gândise să-i ceară ţăranului cu totul altceva decât banii pe care ştia că nu avea cum să-i dea înapoi. Ţăranul avea o fiică foarte frumoasă, iar stăpânul şi-o dorea drept soţie. Drept, urmare, i-a pus în faţă ţăranului două opţiuni: fie îi anula datoria în schimbul fiicei sale, fie îi lua ferma şi îl lăsa pe drumuri. Ţăranul nu voia să-şi piardă fermă şi s-a sfătuit cu fata sa care nu voia nici ea să se mărite cu stăpânul pământului.
Exista, în acea clipă, o dilemă pentru toţi cei trei oameni implicaţi. Fata nu-şi dorea ca tatăl ei să-şi piardă ferma, dar nici nu era de acord să se căsătorească cu stăpânul. Ţăranul era confruntat fie cu pierderea fiicei sale, fie cu pierderea fermei; iar, stăpânul, care era gata să renunţe la bani sau la fermă, îşi dorea în schimb nespus de mult să se însoare cu fata şi se folosea in acest scop de banii care i se cuveneau numai printr-o stratagemă vicleană. Se părea că stăpânul avea cea mai mare putere şi, chiar dacă nu obţinea ce îşi dorea cel mai mult, fata, nu avea cum să piardă indiferent ce decizie lua ţăranul. Ţăranul părea să nu poată să aleagă decât între fiica şi ferma sa, urmând să piardă indiferent ce hotărâre lua. Fiica lui părea să fie numai un fel de gaj şi să nu aibă nici un fel de putere de decizie.
Parabola lingurilor | O poveste cu tâlc
Ţăranul i-a spus stăpânului pământului, "Ştiu că îţi datorez bani şi ai tot dreptul să-mi ceri să ţi-i înapoiez, dar îmi este imposibil să fac o alegere." Stăpânul, care era mult mai experimentat în astfel de chestiuni, i-a propus o soluţie: "Voi pune o piatră neagră şi una albă într-o pungă de bani goală. Fata ta poate să îşi bage mâna în pungă şi să aleagă una din pietre. Dacă o extrage pe cea albă, poţi să rămâi atât cu ferma, cât şi cu fiica ta, şi îţi voi anula datoria. Dacă, însă, extrage piatra neagră, o voi lua de soţie. Ţăranul s-a gândit că nu are de ales, aşa că a acceptat. Stăpânul a încercat să distragă atenţia ţăranului şi fetei sale pe când se apleca să culeagă de pe pământ cele două pietre punând o întrebare despre una din clădirile fermei. Ţăranul si-a îndreptat privirea către acea clădire, dar fata nu l-a scăpat din ochi pe stăpân, sperând să observe o diferenţa cât de mică în mărime sau forma dintre cele două pietre, astfel încât să o poată extrage pe cea albă. În loc de asta, a băgat de seamă că stăpânul adunase de pe jos şi pusese în pungă două pietre negre. Indiferent pe care dintre ele o alegea, urma să se cunune cu el. Acum părea să posede informaţia preţioasă că stăpânul trişa, dar ştia că dacă îl infrunta ar fi fost sortită morţii atât ea, cât poate şi bietul ei tată. Soarta sa părea să fie bătută în cuie. Nu avea decât o singură opţiune, să extragă o piatră din pungă, şi destinul ei ar fi fost stabilit pentru restul vieţii sale, în vreme ce ţăranul ar fi asistat neajutorat la pierderea ei.
Hainele noi ale împăratului | O parabolă machiavelică?
Fata şi-a închis ochii şi şi-a băgat mâna în pungă. A pipăit fiecare piatră ca şi cum ar fi încercat să o aleagă pe cea care i-ar fi câştigat libertatea. În cele din urmă, a ales una însă, pe când o scotea din pungă, a scăpat-o pe jos înainte ca oricine altcineva să-i zărească culoarea. De îndată ce piatra a ajuns pe pământ nu mai era nici o cale să-ţi dai seama dacă fusese albă sau neagră. În acea clipă, a avut loc o schimbare decisivă de putere. Fata şi-a cerut scuze pentru stângăcia sa şi a spus că, de fapt, nu se petrecuse mare scofală. Puteau să se uite la piatră rămasă în pungă pentru a-şi da seama ce culoare avea cea extrasă de ea. Stăpânul pământului nu se putea opune acestei rezolvări logice, în caz contrar dându-şi de gol planul de a-l înşela pe ţăran. Chiar dacă era necinstit, nu îşi putea permite ca acest lucru să iasă la iveală. Aşadar, dincolo de aparenta lipsă de ajutorare a fiicei ţăranului, a neputinţei sale, ea a reuşit să ajungă la o soluţie favorabilă ei şi tatălui său.
Această parabolă chinezească îţi poate dezvălui mai multe învăţăminte, lecţii de viaţă. Prima şi cea mai importantă este că atunci când eşti pus în faţa unei probleme aparent imposibile de rezolvat, ai întodeuna posibilitatea să-i găseşti soluţii favorabile. O alta este să nu-ţi laşi niciodată oponentul, competitorul să stabilească condiţiile înfruntării dintre voi sau, dacă îl laşi să facă asta, să depăşeşti limitele gândirii sale. Un alt învăţământ este să nu te foloseşti pe dată de o informaţie secretă, să nu te dai de gol că o deţii, ci să o utilizezi indirect sau numai atunci când apare conjunctura cea mai oportună pentru a profita de ea.
O parabolă chinezească plină de învăţăminte
Reviewed by Diana Popescu
on
decembrie 01, 2016
Rating:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu