Père Fouettard, tovarăşul Sfântului Nicolae în Franţa
În Franţa, în ziua de 6 decembrie, atunci când îi vizitează pe copii, Sfântul Nicolae (Père Noël/Tata Noël) este însoţit în mod tradiţional de Père Fouettard (Tata biciuitor), un personaj întunecat, cu o înfăţişare feroce, înspăimântătoare. Dacă Moş Neculai le face cadouri frumoase copiilor cuminţi, Père Fouettard le dă în dar cărbuni şi, pe vremuri, se spune că ajungea chiar să îi biciuiască sau să îi bată la fund!
Legenda franceză a lui Père Fouettard îşi are originea în anii 1150. Se povesteşte că, pe atunci, un hangiu pe nume Père Fouettard a capturat trei băieţi aparent bogaţi pe când mergeau să se înscrie la o şcoală religioasă şi, împreună cu nevasta lui, i-a omorât pentru a-i jefui. Sfântul Nicolae a descoperit crima şi i-a înviat pe băieţi, iar Père Fouettard s-a căit şi a devenit tovarăşul lui Père Noël. Unii pretind că, de fapt, Sfântul Nicolae l-a silit pe hangiu să-i fie ajutor ca o pedeapsa pentru crimele sale.
Într-o versiune mai târzie a legendei, se spune că, odată, trei copii au mers pe câmp să adune spicele rămase după seceriş. Pe când munceau şi se jucau au ajuns, fără să-şi dea seama, în oraş. Au umblat curioşi încolo şi încoace pe străzi, şi n-au băgat de seamă cum se scurgea timpul. Se făcuse târziu, soarele apusese, şi copiii erau înfometaţi, obosiţi şi rătăciţi.
Au zărit o lumina aprinsă la prăvălia unui măcelar (Père Fouettard), aşa că au bătut la uşă şi au spus, "Ne-am pierdut în oraş şi ne este foame. Putem să îmbucăm ceva şi să dormim aici?" "Da, desigur, poftiţi înăuntru," s-a auzit o voce. De îndată ce au păşit în prăvălie, măcelarul a înşfăcat un cuţit ascuţit, şi i-a tăiat în bucăţi pe care le-a pus într-un butoi mare cu saramură! După şapte ani, Sfântul Nicolae a bătut la uşa aceleiaşi prăvălii, şi a fost poftit să ia masa acolo. A încuviinţat şi i-a cerut măcelarului, "Adu-mi nişte carne din cea pusă la saramură acum şapte ani." La auzul acestor cuvinte, măcelarul s-a îngrozit, a dat să fugă din casă, dar picioarele nu l-au ajutat. Père Noël a păşit pe lângă el, a ajuns până la butoiul cu saramură, şi a zis, "Copilaşi adormiţi, treziţi-va şi veniţi la mine!" Copii au revenit la viaţă. Unul dintre ei a spus, "Am dormit aşa bine." Al doilea l-a aprobat, "Şi eu la fel." Iar al treilea a mărturisit, "Mie mi s-a părut că ajunsesem în rai." Şi în această variantă, Père Fouettard se căieşte şi ajunge să fie tovarăşul Sfântului Nicolae. De fapt, în relaţia cu copiii, Père Noël joacă rolul poliţistului cel bun, iar Père Fouettard pe cel al poliţistului rău!
Sfântul Nicolae în superstiţii şi tradiţii româneşti
O altă legendă istoriseşte că, în timpul asediului oraşului Metz, din sudul Franţei, din 1552, un manechin înfăţişându-l pe regele Carol Quintul a fost târât şi ars pe străzile acestei localităţi. În acelaşi timp, o asociaţie de tăbăcări a creat un fel de păpuşă, un personaj grotesc (reprezentând tot un tăbăcar) purtând un bici şi prins în lanţuri, care îi pedepsea copiii. După ce oraşul Metz a fost eliberat, se spune că manechinul ars reprezentându-l pe rege şi personajul confecţionat de tăbăcări au fuzionat cumva într-o creatură numită Père Fouettard. Evenimentele acestea au avut loc în preajma comemorării morţii Sfântului Nicolae, şi se crede că, din acest motiv, Père Fouettard a devenit în folclor tovarăşul cel rău al sfântului.
În anii 1930, Père Fouettard şi-a făcut apariţia în Statele Unite ale Americii, cu numele tradus în engleză de Father Flog (tatăl biciuitor) sau Spanky (cel care bate la fund). Foarte asemănător cu personajul francez, Father Flog nu avea totuşi de a face în nici un fel cu Sfântul Nicolae şi era acompaniat de Mother Flog (mama biciuitoare). Cei doi distribuiau copiilor obraznici tot felul de pedepse în funcţie de năzbâtiile lor (de exemplu, tăiau limbile celor care minţeau!).
Legenda lui Krampus, tovarăşul Sfântului Nicolae
De obicei, în Franţa, Père Fouettard apare ca un bărbat cu o faţă sinistră, negricioasă, îmbrăcat cu straie negre, având un păr nemaipomenit de răvăşit şi o barbă lungă. Are asupra lui fie un bici, fie o mare ciomag, o legătură cu nuiele, sau un sac în care îi pune pe copiii neascultători şi îi duce într-un loc înspăimântător, neştiut de nimeni!

Reviewed by Diana Popescu
on
decembrie 05, 2016
Rating:
Niciun comentariu: