Saboţii de Crăciun - O poveste franceză
Această poveste este o adaptare a uneia inspirate scriitorului François Coppée (26 ianuarie 1842 – 23 mai 1908) din folclorul francez, având numele original "Les sabots du petit Wolff." François Coppée a fost supranumit "le poète des humbles" ("poetul celor umili"). Poeziile, proza şi poveştile lui sunt caracterizate de o exprimare simplă, directă a emoţiilor, patriotismului, bucuriei iubirii din tinereţe şi a compasiunii faţă de oamenii sărmani.
Cu mult timp în urmă, trăia în Franţa un băieţel pe nume Pierre. Nu îi mai erau în viaţă nici mama, nici tata, şi locuia împreună cu mătuşa sa, care era adesea foarte aspră cu el. Deşi avea destulă avere, era o femeie zgârcioabă şi îşi socotea cu o grijă exagerată fiecare bănuţ. Purta mereu haine vechi, chiar mâncate de molii, fiindcă nu se îndura să cheltuiască vreun şfanţ pe îmbrăcămintea tot timpul în pas cu moda din Franţa. Mai mult decât atât, nu-şi îngăduia să cumpere lemne şi cărbuni iarna, preferând să tremure între pereţii casei sale. Mâncarea zilnică era şi ea sărăcăcioasă, fiind frecvent neîndestulătoare pentru un băiat în creştere precum Pierre.
Mătuşa era meschină şi în privinţa straielor lui Pierre. Băieţaşul umbla întregul an într-o hăinuţă subţire şi uzată. În decursul iernii, pentru a nu îngheţa, îşi căptuşea haina cu mai multe straturi de ziare.
Alţi copii purtau căciuliţe şi paltoane din blană, pulovere călduroase din lână şi ghetuţe îmblănite. Pierre avea tot timpul în picioare nişte pantofi grosolani din lemn, numiţi saboţi. El se ducea zilnic la şcoală, asemeni copiilor de vârsta sa, dar acolo era luat adeseori în râs de colegi din cauza îmbrăcăminţii sale jalnice.
În fiecare an, pe când se apropia Crăciunul, băieţilor de la şcoală le plăcea să se lege de numele său. Uneori, îl porecleau Pierre Noel! În Franţa, copiilor li se spunea că Pierre Noel (Moş Crăciun) aducea cadouri pentru toţi din ei. Cei mici îşi aşezau ghetuţele în faţa şemineului în ajunul Crăciunului iar, a doua zi, le găseau încărcate cu dulciuri şi, în plus, pe lângă ele descopereau jucării şi haine călduroase. Atunci când Pierre i-a spus mătuşii sale ceea ce auzise de la colegii săi despre cadourile de Crăciun, aceasta l-a repezit şi i-a zis să nu se aştepte să primească vreo unul!
Obiceiuri de Crăciun în Franţa
"Trebuie să nu mai fii atât de lacom!" i-a strigat ea. "Fii recunoascator pentru ceea ce ai. Dacă Pierre Noel va păşi în casa asta, o va face pentru a-ţi lăsa un mănunchi de nuiele, astfel încât să primeşti câte o bătaie la fund când nu ştii să apreciezi câte fac pentru tine." Pierre s-a simţit golit şi însingurat în suflet.
Singurătatea i-a fost alungată în ajunul Crăciunului, când învăţătorul l-a luat, împreună cu colegii săi, pentru a asculta frumoasa muzică din biserică. Altarul strălucea din cauza numeroaselor lumânări de Crăciun aşezate acolo, iar în biserică era atât de cald şi de plăcut, cu totul altfel decât acasă la el. Inima sa s-a încălzit la auzul corului cântând despre copilul Iisus născut în ziua de Crăciun. A ascultat cu atenţie cuvintele din predica preotului despre cel mai mare cadou făcut vreodată - naşterea copilului Hristos şi iertarea păcatelor datorată lui Iisus. A fost impresionat de povestea despre cei trei magi şi darurile aduse de ei copilului Hristos.
"Aş vrea să pot face câte un cadou fiecărui om de pe pământ," s-a gândit Pierre, "mai ales în noaptea asta." Nu avea însă nimic de dăruit. Slujba din biserica s-a terminat după lăsarea întunericului şi Pierre a plecat de acolo de unul singur, aşa cum făcea de obicei. A zărit că cineva dormea pe treptele uneia din uşile bisericii. Atunci când s-a apropiat şi s-a uitat mai de aproape, a descoperit un băiat şi mai tânăr decât el, cu o faţă de o inocenţă extraordinară. Copilaşul aţipise desculţ în frig, iar Pierre nu s-a putut împiedica să nu observe băieţii bine îmbrăcaţi care treceau pe acolo fără să se oprească, fără să arunce vreo privire către el.
Ceva dinlăuntrul lui nu-i permitea lui Pierre să plece fără să-i lase ceva copilaşului. Şi-a scos din picior unul din saboţi şi l-a aşezat lângă băieţelul cufundat în somn. Poate că Moş Crăciun sau un îngeraş va trece pe acolo şi-i va lăsa şi un al doilea sabot, s-a gândit Pierre în drumul spre casă. Mergea cât putea de repede pentru că răceală zăpezii îi provoca o senzaţie de arsură în piciorul descălţat. Când a intrat în casă, mătuşa sa a băgat de seamă de îndată că îi lipsea una din încălţări. "Unde este celălalt sabot?" l-a întrebat ea. După ce i-a povestit ce făcuse, mătuşa i-a zis că este un nimic şi că nu-i dădea niciodată vreun lucru tocmai pentru că era gata să-l dăruiască altcuiva. Apoi, l-a trimis la culcare fără să-i dea să mănânce, şi i-a spus să-şi lase sabotul rămas lângă şemineu, pentru ca Moş Crăciun să-i pună lângă el un mănunchi cu nuiele.
Pierre a ascultat cu răbdare vorbele ei şi s-a dus să se culce. În loc să doarmă, a stat însă treaz toată noaptea, plin de îngrijorare. Nu se temea că ar putea primi de Crăciun nişte nuiele, ci îşi făcea griji pentru copilaşul pe care-l văzuse lângă biserică. În cele din urmă, a aţipit în primele ore ale dimineţii, pentru a fi trezit câteva clipe mai târziu de un strigăt al mătuşii lui.
Pierre a alergat în jos pe scări, pe treptele reci, dar nu a zărit pe nimeni. Ce i-au sărit în ochi au fost doi saboţi aflaţi în faţa şemineului. Pe podea, alături de ei, se găsea o haină nouă de iarnă, o căciulă, nişte mănuşi şi mai multe jucării decât văzuse vreodată în viaţa să. Şi, nu era pe acolo nici măcar o nuia! Mătuşa sa a rămas amuţită pentru prima dată de când o ştia. "De unde au sosit toate astea?" a întrebat Pierre.
Paulo Coehlo: Poveste de Crăciun
Atunci, de nu se ştie unde, s-a auzit o voce vibrantă, spunând, "Pierre, aşa cum ai dat dovadă de bunătate faţă de un copilaş necunoscut, la fel bunătatea se îndreaptă spre tine."
Sunt sigură că Pierre a continuat să fie un băiat bun, a crescut şi a devenit un om drept, generos şi dedicat celor din jurul său. Nu ştiu dacă mătuşa lui s-a schimbat în vreun fel şi şi-a îngăduit să fie mai fericită prin a fi mai iertătoare şi mai darnică. Nu pot decât să sper că s-a petrecut aşa...
Saboţii de Crăciun - O poveste franceză
Cu mult timp în urmă, trăia în Franţa un băieţel pe nume Pierre. Nu îi mai erau în viaţă nici mama, nici tata, şi locuia împreună cu mătuşa sa, care era adesea foarte aspră cu el. Deşi avea destulă avere, era o femeie zgârcioabă şi îşi socotea cu o grijă exagerată fiecare bănuţ. Purta mereu haine vechi, chiar mâncate de molii, fiindcă nu se îndura să cheltuiască vreun şfanţ pe îmbrăcămintea tot timpul în pas cu moda din Franţa. Mai mult decât atât, nu-şi îngăduia să cumpere lemne şi cărbuni iarna, preferând să tremure între pereţii casei sale. Mâncarea zilnică era şi ea sărăcăcioasă, fiind frecvent neîndestulătoare pentru un băiat în creştere precum Pierre.
Mătuşa era meschină şi în privinţa straielor lui Pierre. Băieţaşul umbla întregul an într-o hăinuţă subţire şi uzată. În decursul iernii, pentru a nu îngheţa, îşi căptuşea haina cu mai multe straturi de ziare.
Alţi copii purtau căciuliţe şi paltoane din blană, pulovere călduroase din lână şi ghetuţe îmblănite. Pierre avea tot timpul în picioare nişte pantofi grosolani din lemn, numiţi saboţi. El se ducea zilnic la şcoală, asemeni copiilor de vârsta sa, dar acolo era luat adeseori în râs de colegi din cauza îmbrăcăminţii sale jalnice.
În fiecare an, pe când se apropia Crăciunul, băieţilor de la şcoală le plăcea să se lege de numele său. Uneori, îl porecleau Pierre Noel! În Franţa, copiilor li se spunea că Pierre Noel (Moş Crăciun) aducea cadouri pentru toţi din ei. Cei mici îşi aşezau ghetuţele în faţa şemineului în ajunul Crăciunului iar, a doua zi, le găseau încărcate cu dulciuri şi, în plus, pe lângă ele descopereau jucării şi haine călduroase. Atunci când Pierre i-a spus mătuşii sale ceea ce auzise de la colegii săi despre cadourile de Crăciun, aceasta l-a repezit şi i-a zis să nu se aştepte să primească vreo unul!
Obiceiuri de Crăciun în Franţa
"Trebuie să nu mai fii atât de lacom!" i-a strigat ea. "Fii recunoascator pentru ceea ce ai. Dacă Pierre Noel va păşi în casa asta, o va face pentru a-ţi lăsa un mănunchi de nuiele, astfel încât să primeşti câte o bătaie la fund când nu ştii să apreciezi câte fac pentru tine." Pierre s-a simţit golit şi însingurat în suflet.
Singurătatea i-a fost alungată în ajunul Crăciunului, când învăţătorul l-a luat, împreună cu colegii săi, pentru a asculta frumoasa muzică din biserică. Altarul strălucea din cauza numeroaselor lumânări de Crăciun aşezate acolo, iar în biserică era atât de cald şi de plăcut, cu totul altfel decât acasă la el. Inima sa s-a încălzit la auzul corului cântând despre copilul Iisus născut în ziua de Crăciun. A ascultat cu atenţie cuvintele din predica preotului despre cel mai mare cadou făcut vreodată - naşterea copilului Hristos şi iertarea păcatelor datorată lui Iisus. A fost impresionat de povestea despre cei trei magi şi darurile aduse de ei copilului Hristos.
"Aş vrea să pot face câte un cadou fiecărui om de pe pământ," s-a gândit Pierre, "mai ales în noaptea asta." Nu avea însă nimic de dăruit. Slujba din biserica s-a terminat după lăsarea întunericului şi Pierre a plecat de acolo de unul singur, aşa cum făcea de obicei. A zărit că cineva dormea pe treptele uneia din uşile bisericii. Atunci când s-a apropiat şi s-a uitat mai de aproape, a descoperit un băiat şi mai tânăr decât el, cu o faţă de o inocenţă extraordinară. Copilaşul aţipise desculţ în frig, iar Pierre nu s-a putut împiedica să nu observe băieţii bine îmbrăcaţi care treceau pe acolo fără să se oprească, fără să arunce vreo privire către el.
Ceva dinlăuntrul lui nu-i permitea lui Pierre să plece fără să-i lase ceva copilaşului. Şi-a scos din picior unul din saboţi şi l-a aşezat lângă băieţelul cufundat în somn. Poate că Moş Crăciun sau un îngeraş va trece pe acolo şi-i va lăsa şi un al doilea sabot, s-a gândit Pierre în drumul spre casă. Mergea cât putea de repede pentru că răceală zăpezii îi provoca o senzaţie de arsură în piciorul descălţat. Când a intrat în casă, mătuşa sa a băgat de seamă de îndată că îi lipsea una din încălţări. "Unde este celălalt sabot?" l-a întrebat ea. După ce i-a povestit ce făcuse, mătuşa i-a zis că este un nimic şi că nu-i dădea niciodată vreun lucru tocmai pentru că era gata să-l dăruiască altcuiva. Apoi, l-a trimis la culcare fără să-i dea să mănânce, şi i-a spus să-şi lase sabotul rămas lângă şemineu, pentru ca Moş Crăciun să-i pună lângă el un mănunchi cu nuiele.
Pierre a ascultat cu răbdare vorbele ei şi s-a dus să se culce. În loc să doarmă, a stat însă treaz toată noaptea, plin de îngrijorare. Nu se temea că ar putea primi de Crăciun nişte nuiele, ci îşi făcea griji pentru copilaşul pe care-l văzuse lângă biserică. În cele din urmă, a aţipit în primele ore ale dimineţii, pentru a fi trezit câteva clipe mai târziu de un strigăt al mătuşii lui.
Pierre a alergat în jos pe scări, pe treptele reci, dar nu a zărit pe nimeni. Ce i-au sărit în ochi au fost doi saboţi aflaţi în faţa şemineului. Pe podea, alături de ei, se găsea o haină nouă de iarnă, o căciulă, nişte mănuşi şi mai multe jucării decât văzuse vreodată în viaţa să. Şi, nu era pe acolo nici măcar o nuia! Mătuşa sa a rămas amuţită pentru prima dată de când o ştia. "De unde au sosit toate astea?" a întrebat Pierre.
Paulo Coehlo: Poveste de Crăciun
Atunci, de nu se ştie unde, s-a auzit o voce vibrantă, spunând, "Pierre, aşa cum ai dat dovadă de bunătate faţă de un copilaş necunoscut, la fel bunătatea se îndreaptă spre tine."
Sunt sigură că Pierre a continuat să fie un băiat bun, a crescut şi a devenit un om drept, generos şi dedicat celor din jurul său. Nu ştiu dacă mătuşa lui s-a schimbat în vreun fel şi şi-a îngăduit să fie mai fericită prin a fi mai iertătoare şi mai darnică. Nu pot decât să sper că s-a petrecut aşa...
Saboţii de Crăciun - O poveste franceză
Reviewed by Diana Popescu
on
decembrie 11, 2016
Rating:
Reviewed by Diana Popescu
on
decembrie 11, 2016
Rating:
Postări
Sublima poveste
RăspundețiȘtergere