Tradiţii ciudate de Crăciun


Când vine vorba despre tradiţiile de Crăciun ne gândim involuntar la celebrarea naşterii lui Iisus, la generozitate, reuniunea cu familia şi oamenii îndrăgiţi, la brazi, cadouri, cârnaţi, cozonaci şi alte delicii culinare. Cu toate astea, în unele părţi ale lumii, sărbătoarea Crăciunului este marcată de obiceuri ciudate, în stare să ne uluiască, să ne şocheze, ba chiar să ne revolte.
Iată câteva din aceste tradiţii trăznite, excentrice:

Norvegia: Ascunderea măturilor
Norvegia: Ascunderea măturilor

În Norvegia, se crede că în timpul Crăciunului străzile sunt bântuite de spirite rele şi vrăjitoare. Pentru a împiedica aceste creaturi să zboare prin văzduh şi să facă rele, familiile îşi ascund măturile înainte de culcare.

Islanda: Pisica ucigaşă

Islanda: Pisica ucigaşă
Ar fi bine ca tu însuţi să fii înzestrat cu nouă vieţi în caz că ai ghinionul să te întâlneşti cu această felină feroce. Jolakotturinn sau pisica de Crăciun este un monstru din folclorul islandez care pândeşte printre nămeţi şi îi mănâncă pe oamenii îmbrăcaţi cu straie murdare. Se pare că legenda despre această pisica, iscată în Evul Mediu, avea rolul de a-i motiva pe lânari să-şi facă treaba cât mai repede în decursul toameni, înainte de sosirea cumplitei ierni scandinave.

India: Bananierii de Crăciun

În India, numai 2,3% din populaţie este creştină însă, din cauza numărului său foarte mare, se estimează că există 25 de milioane de creştini! Şi aici, se regăseşte tradiţia slujbei de Crăciun şi cea a cadourilor dar, întrucât brazii lipsesc de pe aceste meleaguri, ei sunt înlocuiţi cu bananieri şi arbori de mango.

Marea Britanie: Budinca şi dorinţele de Crăciun
Marea Britanie: Budinca şi dorinţele de Crăciun

Budinca (pudding) servită de britanici în ziua de Crăciun este pregătită, potrivit tradiţiei, într-un mod foarte special. Fiecare membru al familiei (îndeosebi copiii) trebuie să amestece compoziţia în sensul acelor de ceasornic în vreme ce îşi pune o dorinţa. Alte ritualuri presupuneau introducerea în budincă a unei monede (care-i aducea noroc celui care o găsea), a unui inel (ce prevestea noroc în căsătorie) sau a unui degetar (asociat cu norocul în viaţă).

Cehia, Slovacia: Aruncarea peste umăr a încălţărilor 

Potrivit unui obicei din aceste ţări, pentru a afla dacă următorul Crăciun te va prinde sau nu tot singur, trebuie să apelezi la acest procedeu: în ziua de Craciunm aşează-te cu spatele la o uşă şi aruncă peste umăr un pantof! Dacă acesta aterizează pe podea cu vârful spre uşă înseamnă că te vei căsători în anul ce vine!

Suedia: Incendierea caprei


Suedia: Incendierea caprei
În 1966, în piaţa centrală a oraşului Gavle, din Suedia, a fost construită o capră uriaşă din paie înaltă de 13 metri. În ajunul Crăciunului, la miezul nopţii, a fost incendiată de nişte necunoscuţi. Cu toate astea, localnicii au continuat să înalţe capra enormă an după an, iar vandalii anonimi nu au încetat să încerce să-i dea foc! Până în 2011, capra fusese mistuită de flăcări de 25 de ori! Acest lucru a instaurat din 1988 tradiţia de a se face anual pariuri în privinţa supravieţuirii colosului din paie. În 2001, un turist american a fost amendat şi întemniţat pentru că reuşise să incendieze capra!

Catalonia, Spania: Tio de Nadal, butucul care face "treabă mare"

În Catalonia, un obicei ciudat consacrat este Tio de Nadal (butucul de Crăciun), asociat cu Caga Tio (butucul care defechează). Pe acest butuc, de mici dimensiuni, înzestrat cu două picioare, este pictată o faţă zâmbitoare, acoperită cu o pălărioară roşie.
Catalonia, Spania: Tio de Nadal, butucul care face "treabă mare"
 Începând cu 8 decembrie, Caga Tio este învelit cu o pătură pentru a-i ţine cald şi hrănit zilnic cu fructe, nuci şi dulciuri, astfel încât să poată creşte. Dacă este îngrijit cum se cuvine de copii, Caga Tio face pentru ei o "treabă mare," constând din cadouri de Crăciun. În plus, pentru a-l sili facă asta, este bătut cu beţe în vreme ce sunt intonate cântece dedicate lui!

Japonia: Prăjiturile de Crăciun 

În Japonia, în preajma Crăciunului, oamenii se îmbulzesc să cumpere nişte tradiţionale prăjituri sprecifice acestui eveniment. Acestea sunt pregătite din frişcă, ciocolată şi căpşuni, şi sunt cumpărate incepând cu câteva luni înainte de Crăciun. După ziua de 25 decembrie, prăjiturile rămase pe rafturi nu mai sunt cumpărate de nimeni. Din acest motiv, femeile japoneze singure trecute de 25 de ani sunt poreclite "prăjituri de Crăciun."

Groenlanda: Carne crudă de balenă şi păsări mucegăite 

O specialitate apreciată de gurmanzii din Groenlanda poartă numele de Kiviak. Pentru a o prepara, se foloseşte o pasăre micuţă numită Auk, păstrată în corpul eviscerat al unei foci îngropat câteva luni. După o astfel de "fezandare," pasărea descompusă, mucegăită, este degustată cu extaz! O altă mâncare preţuită de Crăciun în Groenlanda este Mattak, compusă din piele crudă şi untură de balenă.

Tradiţia castravetelui murat din bradul de Crăciun
Crăciunul în America - Tradiţii şi obiceiuri

Ucraina: Păianjenii de Crăciun

Ucraina: Păianjenii de Crăciun
Adeseori, brazii de Crăciun din Ucraina sunt împodobiţi cu păianjeni şi pânze de paianajen din materiale artificiale. O legendă locală povesteşte despre o femeie săracă, care nu avea bani pentru a decora bradul de Crăciun. Cu toate acestea, în ziua de Crăciun, atunci când s-au trezit, copiii acesteia au descoperit că bradul era acoperit cu pânze de păianjen care, sub strălucirea razelor soarelui din acea dimineaţă, s-au transformat în podoabe aurii şi argintii. Din această cauză, există credinţă că un păianjen zărit în dimineaţa de Crăciun aduce noroc.

Slovacia: Tavanul bombardat cu prăjituri

În Slovacia, pentru a te asigura că norocul te va întovărăşi în noul an, există o tradiţie pe care nu vă recomand să o preluaţi în locuinţa proprie. De Crăciun, gospodarul casei aruncă spre tavan, dintr-o lingură, o bucată dintr-un desert numit Loksa (având în compoziţie seminţe de mac, miere, lapte şi pâine). Cu cât aceasta stă lipită mai mult timp de tavan, cu atât norocul din următorul an va fi mai mare!

Australia: La plajă de Crăciun 

Numeroşi australieni îşi petrec Crăciunul în aer liber, cu cortul sau pe plajă. La urma urmei, acesta sărbătoare are loc pe aceste meleaguri la începutul verii! A devenit o tradiţie ca turiştii străini aflaţi la Sydney de Crăciun să meargă în această zi pe plaja Bondi. În fiecare an, pe 25 decembrie, acest loc este vizitat de peste 40.000 de oameni, mulţi dintre ei purtând căciuliţe de Moş Crăciun şi alte straie festive.

Finlanda: Sauna de Crăciun
Finlanda: Sauna de Crăciun

În aproape toate casele finlandeze există o saună, deoarece se crede că în aceasta trăiesc elfi (pitici) care protejează căminul şi se asigură că domneşte armonia în relaţiile dintre membrii familiei. În fiecare Ajun de Crăciun, oamenii se îndreaptă goi-goluţi spre sauna proprie, şi se desfată în aburii de acolo. Se spune că în această zi, după apus, sauna este vizitată de sufletele bunilor şi străbunilor decedaţi.



Tradiţii ciudate de Crăciun Tradiţii ciudate de Crăciun Reviewed by Diana Popescu on decembrie 25, 2016 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.