De ce strigăm când suntem mânioşi? | Poveste cu tâlc
Un sfânt hindus, ce venise pe malul râului Gange ca să facă o baie, a dat acolo peste o familie ai căror membri se certau ca la uşa cortului, strigau mânioşi, cu înverşunare, unul la celălalt. S-a întors către ucenicii săi şi i-a întrebat:
"De ce, când sunt furioşi, oamenii ţipă unul la altul?"
Discipolii s-au gândit o vreme şi, apoi, unul dintre ei a zis, "Strigăm unul la altul pentru că ne pierdem calmul."
Sfântul a continuat, "Dar, de ce trebuie să strigi când o persoană căreia i te adresezi este chiar lângă tine? Poţi să-i transmiţi ceea ce vrei vorbind liniştit, fără să ridici tonul."
Ucenicii i-au răspuns în fel şi chip, dar nu l-au putut mulţumi.
În cele din urmă, sfântul le-a explicat:
"Atunci când doi oameni sunt mâniaţi unul pe celălalt, inimile li se îndepărtează foarte mult. Pentru a acoperi distanţa dintre ei, ca să se adreseze unul altuia, ei au nevoie să strige ca se audă reciproc. Cu cât sunt mai nervoşi, cu atât le sunt mai îndepărtate inimile, şi cu atâta trebuie să ţipe mai tare unul la altul.
Parabola Dragostei, Averii şi Succesului - Poveste cu tâlc
Ce se întâmplă, însă, când doi oameni se îndrăgostesc unul de celălalt? Ei nu zbiară unul la altul, ci vorbesc încet, întrucât inimile lor sunt foarte apropiate. Distanţa dintre ele este fie inexistentă, fie extrem de mică..."
Sfântul a adăugat, "Când cei doi se iubesc reciproc chiar şi într-o sporită măsură, ce se petrece? Nu numai că vorbesc încet, ci doar îşi şoptesc, şi ei se apropie astfel şi mai tare unul de celălat în dragostea lor. Până la urmă, nici măcar nu îşi mai şoptesc, se uită doar unul la celălalt, şi acest lucru le este îndeajuns pentru a comunica. Atât de apropiaţi ajung să fie doi oameni care se iubesc reciproc."
S-a uitat la ucenicii săi, şi le-a spus:
"Aşadar, când va contraziceţi, nu lăsaţi inimile vostre să se distanţeze, nu pronunţaţi cuvinte care vă îndepărtează unul de altul şi mai mult. În caz contrar, va sosi o zi când distanţa dintre voi va fi aşa de mare încât nu veţi mai găsi o cale de întoarcere. Un astfel de lucru întristător poate avea loc între prieteni, dar şi relaţiile de cuplu, inclusiv în cele de căsătorie."
Dacă nu spui TE IUBESC, nu poţi şti dacă eşti IUBIT | O poveste cu tâlc

Reviewed by Diana Popescu
on
ianuarie 05, 2017
Rating:
Niciun comentariu: