Dinozaurul - Povestire foarte scurtă de Augusto Monterroso

În literatura sud-americană, există o povestire intitulată "Dinozaurul," aparţinând marelui scriitor guatemalez Augusto Monterroso, bine cunoscut pentru stilul său concis, minimalist, asemănător celui al lui Hemingway. Povestirea cuprinde doar câteva cuvinte: 

"Când ne-am trezit, dinozaurul era încă acolo." 

O povestire perfectă, cu o forţă de persuasiune inegalabilă, de o concizie remarcabilă, o dramă perfectă, plină de culoare, sugestie şi claritate. O adevărată gemă de proză minimalistă. "Dinozaurul" este un text interesant întrucât dincolo de simplitatea sa aparentă este extrem de complex. Augusto Monterroso lasă povestirea în suspensie, oferindu-i cititorului oportunitatea de deveni coautor al ei. Această opera literară enigmatică a dat naştere unor interpreteri numeroase.

În cartea "Scrisori către un tânăr romancier," scriitorul Mario Vargas Llosa discuta despre această povestire din punctul de vedere al naratorului, al spaţiului, timpului şi nivelului de realitate. Iată, pe scurt, ce spunea Llosa:

Naraţiunea "Dinozaurul" este scrisă la timpul trecut. Aşadar, naratorul este situat în viitor, narând ceva care s-a petrecut. Când? În trecutul apropiat sau mediu din punctul de vedere al naratorului? În cel mediu. Cum ştim că naraţiunea este amplasată în trecutul apropiat sau mediu faţă de timpul naratorului? Pentru că între aceste două timpuri există un abis de netrecut, un gol, o barieră care elimină orice legătură sau continuitate între cele două (virgula). Aceasta este caracteristica determinantă a timpului descris de narator: acţiunea este restrânsă la un trecut închis, scindat de timpul în care-şi are sălaş naratorul. Acţiunea din povestirea "Dinozaurul" are loc, de aceea, într-un trecut mediu.

Hemingway: Cea mai scurtă povestire din lume?

Care este nivelul de realitate din această povestire? Naraţiunea este situată în planul fantasticului întrucât, în lumea reală în care trăim eu şi cu tine este improbabil ca un animal preistoric apărut în visele noastre ori în coşmarurile noastre să se dovedească a fi o realitate obiectivă, să-l întâlnim în carne şi oase la marginea paturilor noastre atunci când ne trezim. Este clar drept urmare, că nivelul de realitate al naraţiunii este unul imaginar sau că avem de a face cu o realitate fantastică. Se găseşte naratorul (atotcunoscător şi impersonal) în acelaşi plan? Ne putem aventura să spunem că nu, că el se află într-un plan real sau realist, cu alte cuvinte, unul care esenţial opus, contrar celui al naraţiunii. Cum ştim asta? Prin mijlocirea celei mai mici dar celei mai evidente indicaţii, unui semnal ori unui indiciu pe care naratorul grijuliu îl oferă cititorului: adverbul "încă." Acest cuvânt nu defineşte doar o circumstanţă temporală obiectivă, indicând, de fapt, ceva miraculos (trecerea dinozaurului din lumea visului în realitatea obiectivă). De asemeni, reprezintă un mod de atragere a atenţiei noastre, o accentuare a surprizei şi uluirii faţă de remarcabilul eveniment. Stilul lui Monterroso este marcat de semne de exclamare invizibile şi ne îmboldeşte implicit să fim surprinşi de uimitorul lucru întâmplat. ("Băgaţi de seamă, cu toţii, ce se petrece: dinozaurul este încă acolo, când este evident că nu ar trebui să fie, fiindcă în adevărata realitate lucruri că ăsta nu se întâmplă; ele sunt posibile numai într-o realitate fantastică.") Din acest motiv ştim că naratorul narează dintr-o realitate obiectivă; dacă nu ar fi făcut-o, nu ne-ar fi semnalat nouă, prin utilizarea adverbului "încă," să luăm seama de tranziţia dinozaurului de la vis la viaţă, de la imaginar la tangibil.

Râzătorul - Povestire de Heinrich Böll

Romancierul mexican Carlos Fuentes remarca, pe bună dreptate, despre Augusto Monterroso: "Este unul dintre cei mai curaţi, mai inteligenţi, mai transparenţi şi mai spirituali autori din limba spaniolă." Nu-i de mirare că "Dinozaurul" a devenit un reper în istoria literară sud-americană.