Horoscop Berbec februarie 2017
Horoscopul Berbecului februarie 2017 are drept repere principale o atitudine optimistă şi oportunitatea de a te bucura din plin de viaţă, fortificarea relaţiilor de prietenie şi, în cea de-a doua parte a lunii, predispoziţia de a te însingura şi a te concentra asupra lumii tale interioare. Bogata viaţă sentimentală îţi este presărată atât cu oportunităţi, cât şi cu capcane.
Cuadratul dintre Mercur şi Uranus de pe 1 februarie 2017 te impulsionează să nu stai o clipă locului, să te laşi în voia unei efervescenţe mentale ce te poate aduce chiar în preajma stresului! Cu toate că nu te poţi împiedica să faci neîncetat faţă unor provocări intelectuale incitante, se impune să îţi rezervi câte un respiro, câte o pauză menită desluşirii semnificaţiilor înfruntărilor tale cu ceilalţi.
Plăcerile, distracţia, atracţia faţă de frumuseţile lumii tind să te acapareze din 3 februarie, ca efect al tranzitului lui Venus în Berbec. Deschis şi sensibil faţă de tot ce te înconjoară, eşti înclinat să vezi mereu numai partea plină a paharului sau numai aspectul pozitiv al oricărei imprejurări ori conjuncturi de viaţă. Această atitudine îi încurajează pe cei din jurul tău să-şi păstreze optimismul şi să te aprecieze, să te placă, să-ţi caute frecvent tovărăşia. Cu toate astea, pari să fii preocupat constant de îmbunătăţirea imaginii personale, a modului cum eşti perceput de alţii.
Comunicarea cu prietenii, colegii şi membrii grupului tău social se înteţeşte începând cu 7 februarie, ziua în care Mercur păşeşte în Vărsător şi a unsprezecea ta casă. De fapt, gândirea îţi devine alertă, câştigă în profunzime şi inventivitate mai ales dacă eşti înconjurat de oameni, îndeosebi de unii animaţi de aceleaşi convingeri ca şi tine.
Horoscop Berbec 2017
Soarele în sextil cu Uranus pe 9 februarie te sastiseşte de monotonia traiului cotidian, îţi insuflă dorinţa de a face ceva deosebit, eventual împreună cu un grup de amici. Convorbirile cu aceştia sunt înfierbântate de controverse, însă eşti receptiv faţă de punctele lor de vedere.
11 februarie 2017 este o zi marcată de bucurii şi oportunităţi graţie Lunii pline din Leu şi a V-a casă a Berbecului. Ai la îndemână o energie incandescentă, clocotitoare, ce se canalizează mai cu seamă în activităţi creative. Prietenii nu contenesc să îţi dovedească preţuirea şi, mai mult decât atât, ai ocazia să închegi o amiciţie nouă, de durată.
Curajul şi dorinţa de a fi un învingător îţi sporesc sorţii de izbândă în acţiunile tale ca urmare a sextilului dintre Mercur şi Marte din 16 februarie. Încrezător în tine însuţi, ştii cum să îi aduci pe oameni acolo unde vrei, ai capacitatea să îi raliezi ţelurilor tale.
Odată cu 18 februarie 2017, prezenţa Soarelui în Peşti şi a douăsprezecea casă a Berbecului este asociată cu o relativă retragere din lume, cu predispoziţia de a te însingura în scopul regăsirii păcii interioare, purificării de simţăminte trecute şi de stresul adunat în ultima vreme. Nu şovăieşti totuşi să-ţi părăseşti turnul de fildeş atunci când cineva apropiat are nevoie de tine. Intuiţia şi imaginaţia îţi stimulează creativitatea.
Previziuni Feng Shui 2017 | Stelele zburătoare în 2017
Pe 21 februarie, Mercur în sextil cu Uranus îţi dă avânt ingeniozităţii şi te îmboldeşte să-i şochezi pe oameni cu ideile tale originale. Te simţi bine într-o colectivitate lipsită de prejudecăţi, printre persoane capabile să-ţi sugereze faţete neobişnuite ale realităţii.
Voinţa ţi se întăreşte şi poţi atinge aproape orice obiectiv atunci când eşti perseverent. Cuadratul lui Marte cu Pluton de pe 22 februarie 2017 îţi măreşte forţa interioară, te provoacă să îţi impui cu orice preţ ideile şi interesele, şi să nu mai accepţi nici un compromis în această privinţă. În acest context astral, este indicat să-ţi treci în revistă, să-ţi ierarhizezi obiectivele şi să te concentrezi pe cele principale.
Luna nouă răsărită pe 26 februarie în Peşti şi a XII-a casă a Berbecului te călăuzeşte iarăşi spre solitudine şi către explorarea luxuriantului tău univers interior. Acest aspect astrologic te povăţuieşte să te lepezi de superficialism şi să te focalizezi pe ceea ce este veritabil în tine, să te dedici chiar unui ideal spiritual.
În aceeaşi zi de 26 februarie 2017, Mercur porneşte să străbată meleagurile Peştilor, continuând să te menţină în contact cu zonele cele mai adânci ale sinelui. Treci printr-o perioadă prielnică studiului şi meditaţiei. Se impune să te debarasezi de înclinaţia de a te îndoi de tine însuţi şi de a-ţi ascunde opiniile faţă de alţi oameni. Este nevoie să dai glas credinţelor şi gândurilor tale astfel încât cei din jur să nu te înţeleagă greşit ori să nu-şi facă o impresie eronată despre tine.
Pe data de 27 februarie, Marte se amplasează în conjuncţie cu Uranus şi în opoziţie faţă de Jupiter. Această circumstanţă astrală este corelată cu un eveniment inedit, cu rezultate neprevăzute ale acţiunilor tale. Ţi se pot deschide în faţă numeroase posibilităţi, venindu-ţi greu să o alegi pe cea mai promiţătoare. Uneori, oamenii tind să se împotrivească nejustificat demersurilor tale ori să-ţi facă promisiuni deşarte!
Farmecul şi nonşalanţa cu care te mişti prin lume îţi crează oportunităţi nemaipomenite în dragoste sub impactul prezenţei lui Venus, odată cu 3 februarie, în prima casă a Berbecului. Poţi începe cu uşurinţă o idilă cu o persoană atractivă atâta vreme cât eşti disponibil să te ataşezi emoţional, sentimental de ea şi să scapi de un anume narcisism inspirat de Venus. Dacă ai un partener, acesta pare să se reîndrăgostească de tine, să îţi ofere o atenţie specială, fără să fie însă ocolit de fiorii geloziei.
Aspectul retrograd preluat de Jupiter din 6 februarie 2017 în Balanţă poate afecta o legătură de cuplu înfiripată de puţin timp. Este posibil ca unul din parteneri sau amândoi să manifeste un individualism exacerbat ce face imposibilă adâncirea împărtăşirii efective ori poate provoca chiar o despărţire în urma unei certe violente. Din fericire, astfel de efecte negative apar numai la debutul acestui tranzit retrograd. Pe măsură ce Jupiter se mişcă inversat în a şaptea casă a Berbecului, apele se liniştesc în viaţa amoroasă, şi este de aşteptat ca în orice tip de relaţie în doi, incipientă sau consacrată, să guverneze o crescândă seriozitate şi dedicare reciprocă.
Pe 11 februarie, sub efluviile Lunii pline din a V-a ta casă, eşti dăruit cu un magnetism aparte, ce îţi facilitează o nouă poveste de dragoste. Dacă eşti parte a unui cuplu, pasiunea din relaţia cu partenerul tău îţi prilejuieşte clipe memorabile.
În această lună, viaţa profesională poate avea de suferit din pricina tendinţei venusiene de a-ţi oblitera sarcinile şi responsabilităţile. Poţi depăşi un astfel de impediment cu ajutorul unui coleg de muncă care-ţi este şi prieten devotat. Accesele sporadice ale voinţei trebuie să fie ţinute sub control astfel încât că nu-ţi prejudicieze relaţiile cu colaboratorii ori şefii.
Horoscop Berbec ianuarie 2017
Horoscop Berbec februarie 2017 - Horoscop general

Horoscop Berbec februarie 2017 - Dragoste şi cuplu

Horoscop Berbec februarie 2017 - Muncă şi bani
În această lună, viaţa profesională poate avea de suferit din pricina tendinţei venusiene de a-ţi oblitera sarcinile şi responsabilităţile. Poţi depăşi un astfel de impediment cu ajutorul unui coleg de muncă care-ţi este şi prieten devotat. Accesele sporadice ale voinţei trebuie să fie ţinute sub control astfel încât că nu-ţi prejudicieze relaţiile cu colaboratorii ori şefii.
Horoscop Berbec ianuarie 2017
Horoscop Berbec februarie 2017
Reviewed by Diana Popescu
on
ianuarie 13, 2017
Rating:
Niciun comentariu: