Horoscop Rac februarie 2017
În horoscopul Racului februarie 2017 capătă întâietate căminul şi familia, focalizarea pe demersuri serioase, cu bătaie lungă în viitor, pe o perspectivă amplă, înaltă asupra sinelui şi existenţei, oportunităţi legate de studii şi călătorii, o viaţă sentimentală, matură, responsabilă, şi una profesională de bun augur.
Căminul, familia pot fi niţel zguduite la începutul tranzitului retrograd, demarat de Jupiter pe 6 februarie 2017, în Balanţă şi a patra casă a Racului. Este posibil să ai câteva dificultăţi ori amânări în privinţa cumpărării unei case sau a mutării într-o altă locuinţă, eventual într-o altă localitate ori ţară. Astfel de impedimente pot fi însă depăşite cu uşurinţă dacă nu te laşi pradă descurajării şi eşti perseverent. După o perioada iniţială de neînţelegeri, nişte rude apropiate sunt pe cale să te călăuzească spre o oportunitate în afaceri sau în profesie.
Mult mai serios decât de obicei, nu mai eşti dispus să-ţi pierzi timpul cu lucruri mărunte, nesemnificative. Din 7 februarie, amplasarea lui Mercur în Vărsător te determină să dai deoparte vălurile superficialităţii din traiul zilnic, să te canalizezi pe activităţi esenţiale, în stare să-ţi crească veniturile şi să-ţi întărească poziţia socială. Eşti capabil să desluşeşti cu limpezime mecanismele lumii şi motivaţiile adânci ale persoanelor cu care interacţionezi.
Pe 11 februarie 2017, Luna plină din Leu şi a doua casă a Racului te sprijină să îţi scoţi la lumină talentele, înzestrările, să-ţi croieşti drum prin viaţă prin tine însuţi, bazându-te pe forţa personalităţii tale, pe atuurile tale personale.
Horoscop Rac 2017
Soarele parcurge odată cu 18 februarie sectorul astrologic al Peştilor, aşa că eşti înclinat să îţi priveşti existenţa prin prisma unei credinţe spirituale, religioase, a unei filosofii practice. Simţi că eşti parte a unui plan divin înalt ori universal în care, dincolo de aparentul traseu întâmplător al destinului, ţi se rezervă un loc, un rol major. Studiile şi călătoriile stând sub semnul acestui aspect astral îţi mijlocesc întâlnirea unor oameni influenţi, încununaţi de realizări importante, în stare să-ţi transforme radical viaţa.
Luna nouă, apărută pe 26 februarie 2017, în aceeaşi a IX-a casă a Racului, amplifică tendinţele anterioare, îţi confirmă viabilitatea şi potenţialul unui crez personal de mare amploare. O revelaţie neaşteptată îţi sugerează un drum nou spre materializarea aspiraţiilor tale. Îndreaptă-te spre ceea ce îţi place în mod natural, se potriveşte sinelui tău autentic.
Setea de cunoaştere inoculată din aceeaşi zi de 26 februarie, în urma tranzitului lui Mercur tot în Peşti, te îmboldeşte să-ţi extinzi orizonturile. Treci printr-un ciclu astrologic propice studiului, învăţării, obţinerii de rezultate pozitive în examene şi teste. Flexibilitatea minţii îţi permite să te desprinzi de inerţie şi să-ţi însuşeşti perspective inedite, împrospătătoare, despre lume. Poţi avea şansa să călătoreşti pe meleaguri îndepărtate sau să o faci în viitorul apropiat, să treci prin experienţe de viaţă incitante şi pline de învăţăminte.
Dragostea nu se dă înapoi de la sacrificii şi poate fi consolidată printr-o dedicare sporită faţă de tovarăşul de viaţă începând cu 3 februarie 2017, sub impactul tranzitului lui Venus în Berbec şi a X-a casă a Racului. Dacă ai un partener, te simţi eliberat de iluzia că iubirea trăieşte şi se nutreşte prin ea însăşi, şi întrevezi că, uneori, necesită eforturi pentru a fi întărită. Eşti mobilizat să te concentrezi către dorinţele şi nevoile persoanei iubite, să-ţi aşezi pe locul doi propriile năzuinţe. În caz că eşti singur, este de aşteptat să te implici într-o relaţie de cuplu cu cineva cunoscut în sfera ta profesională ori cu cineva care iese în evidenţă prin succesele sale în carieră.
Din 3 februarie, ca urmare a prezenţei lui Venus în a zecea ta casă, atmosfera de la muncă se remarcă prin armonie şi o strânsă colaborare cu colegii. Competenţa ta iese la iveală fără să te străduieşti din cale afară în acest sens. Este o perioadă oportună contactelor apropiate cu şefii, negocierii unei noi poziţii profesionale ori a unei creşteri salariale. De asemeni, interacţiunea fericită din plan social tinde să-ţi furnizeze oportunităţi în carieră.
Activitatea financiară este marcată de un beneficiu deosebit graţie poziţionării Lunii pline, pe 11 februarie 2017, în a II-a ta casă. Te poţi orienta, totodată, spre o investiţie sigură, fructuoasă pe termen lung sau către achiziţionarea unui bun de folosinţă îndelungată.
Horoscop Rac ianuarie 2017
Horoscop Rac februarie 2017 - Horoscop general

Horoscop Rac februarie 2017 - Dragoste şi cuplu
Dragostea nu se dă înapoi de la sacrificii şi poate fi consolidată printr-o dedicare sporită faţă de tovarăşul de viaţă începând cu 3 februarie 2017, sub impactul tranzitului lui Venus în Berbec şi a X-a casă a Racului. Dacă ai un partener, te simţi eliberat de iluzia că iubirea trăieşte şi se nutreşte prin ea însăşi, şi întrevezi că, uneori, necesită eforturi pentru a fi întărită. Eşti mobilizat să te concentrezi către dorinţele şi nevoile persoanei iubite, să-ţi aşezi pe locul doi propriile năzuinţe. În caz că eşti singur, este de aşteptat să te implici într-o relaţie de cuplu cu cineva cunoscut în sfera ta profesională ori cu cineva care iese în evidenţă prin succesele sale în carieră.
Horoscop Rac februarie 2017 - Muncă şi bani
Din 3 februarie, ca urmare a prezenţei lui Venus în a zecea ta casă, atmosfera de la muncă se remarcă prin armonie şi o strânsă colaborare cu colegii. Competenţa ta iese la iveală fără să te străduieşti din cale afară în acest sens. Este o perioadă oportună contactelor apropiate cu şefii, negocierii unei noi poziţii profesionale ori a unei creşteri salariale. De asemeni, interacţiunea fericită din plan social tinde să-ţi furnizeze oportunităţi în carieră.
Activitatea financiară este marcată de un beneficiu deosebit graţie poziţionării Lunii pline, pe 11 februarie 2017, în a II-a ta casă. Te poţi orienta, totodată, spre o investiţie sigură, fructuoasă pe termen lung sau către achiziţionarea unui bun de folosinţă îndelungată.
Horoscop Rac ianuarie 2017
Horoscop Rac februarie 2017
Reviewed by Diana Popescu
on
ianuarie 16, 2017
Rating:
Oferta importanta: lucru online. Cautam urgent operatori pe internet. Castigurile sunt foarte motivante. Lucrati acasa la dvs, la calculator, in timpul liber. Asiguram instruire gratuita si de cea mai buna calitate. Trebuie sa aveti varsta de 18 ani si cunostinte minime de navigare pe internet. Cereti acum detalii la adresa de email a unuia dintre coordonatorii echipei noastre: pacurarucostica1963@gmail com
RăspundețiȘtergerehttp://bit.ly/29ypMJN