Jiddu Krishnamurti despre dragoste

Părerea lui Jiddu Krishnamurti despre dragoste poate să pară, la prima vedere, paradoxală, uluitoare, mai ales că desparte dragostea de sentimentalism şi emotivitate. Află cum poţi şti dacă iubeşti cu adevărat din punctul de vedere al lui Jiddu Krishnamurti... 

- Ce înţelegi prin dragoste?
- Jiddu Krishnamurti: Suntem pe cale să descoperim ce este dragostea prin înţelegerea a ceea ce nu este. Întrucât dragostea este o necunoscută, trebuia să ajungem la ea prin debarasarea de ce cunoaştem despre ea. Necunoscutul nu poate fi descoperit de o minte plină de ceea ce este cunoscut. Ceea ce este nevoie să facem este să aflăm valorile cunoscutului, şi să privim la cunoscut dinafară fiindcă, atunci când ceea ce este privit dinafară devine pur, fără pată, mintea se eliberează de cunoscut; abia atunci ar trebui să ştim ce este dragostea. Aşadar, trebuie să ne apropiem de dragoste în mod negativ, şi nu pozitiv.

Ce este dragostea pentru cei mai mulţi dintre noi? Când spunem că iubim pe cineva, ce înţelegem prin asta? Înţelegeam că posedăm acea persoană. Din această posesie se iveşte gelozia, pentru că dacă îl/o pierd pe el/ea, ce se întâmplă? Mă simt gol, pierdut; de aceea institui posesia, de aceea pun stăpânire peste el sau ea. Din cauza stăpânirii, posedării acelei persoane apare gelozia, există frica şi nenumărate alte conflicte iscate din pricina simţământului de posesiune. Desigur, o astfel de posedare nu este dragoste, nu-i aşa?

În mod evident, dragostea nu este un sentiment. A fi sentimental, emotiv nu este echivalent cu dragostea, pentru că sentimentalismul şi emoţia sunt doar senzaţii. O persoană religioasă care îl alege pe Iisus sau pe Krishna, pe guru-ul său ori pe oricine altcineva, este numai sentimentală, emotivă. Ea se complace în senzaţie, care este un proces de gândire, iar gândirea nu este dragoste. Gândirea este rezultatul senzaţiei, aşa că persoanei care este sentimentală, emotivă nu îi este posibil să cunoască dragostea.

Încă o dată, nu suntem noi emotivi, sentimentali? Sentimentalismul, emotivitatea nu reprezintă decât o formă de extindere a sinelui. A fi plin de emoţii nu este, evident, dragoste, deoarece o persoană sentimentală poate fi crudă atunci când nu i se răspunde sentimentelor sale, când simţămintele sale nu au o cale de ieşire, de împlinire. Un om emoţional poate fi provocat să urască, să se războiască, să măcelărească. Un om care este sentimental, plin de lacrimi pentru religia sa nu are de a face cu siguranţă cu dragostea.

Este iertarea dragoste? Ce presupune iertarea? Tu mă insulţi, iar eu resimt asta, îmi amintesc asta; apoi, fie din obligaţie, fie prin căinţă, eu spun: "Te iert." Mai întâi reţin, apoi resping ceva. Şi ce înseamnă asta? Sunt încă personajul principal. Sunt încă cel mai important, eu sunt cel care iartă pe cineva. Atâta vreme cât există atitudinea iertării, eu sunt cel care este pe primul loc şi nu cel care se presupune că m-a insultat.

Aşadar, acumulez resentimente şi, după aia, îmi neg acele resentimente; acest fel de iertare nu este dragoste. Un om care iubeşte nu este stăpânit de duşmănie şi este indiferent faţă de astfel de lucruri. Simpatia, iertarea, relaţia de posesivitate, gelozia şi frica, aceste simţăminte nu sunt dragoste. Ele nu sunt izolate de minte, nu-i aşa? Atâta timp cât mintea este arbitrul, nu există dragoste, căci mintea arbitrează numai prin posesivitate şi arbitrarea sa este doar posesivă în tot felul de forme. Mintea nu numai că poate corupe dragostea, ea nu poate da naştere dragostei, nu poate dărui frumuseste. Poţi scrie un poem despre dragoste, dar asta nu este dragoste.

În mod clar, nu există dragoste acolo unde nu este un adevărat respect, când nu respecţi pe un altul, indiferent dacă este servitorul tău sau partenerul tău de cuplu. Nu ai observat că nu eşti respectuos, bun, generos cu servitorii tăi, cu oamenii pe care îi consideri a fi dedesuptul tău? Ai respect pentru cei de deasupra ta, pentru şeful tău, pentru milionar, pentru omul înalt, cu un job mai bun, de la care poţi capătă ceva. Îi loveşti însă pe cei de dedesuptul tău, ai un limbaj special pentru ei.

Kahlil Gibran despre dragoste

De aceea, unde nu este respect, nu este dragoste; unde nu există nici compasiune, nici bunăvoinţă, nici iertare, nu există dragoste. Şi, cum cei mai mulţi dintre noi sunt starea asta, nu avem dragoste. Nu suntem nici respectuoşi, nici miloşi, nici generoşi. Suntem posesivi, plini de sentimente şi emoţii care se pot transforma oricând în reversul lor, suntem gata să ucidem, să măcelărim, să ne focalizăm pe o oarecare intenţie prostească, ignorantă.

Drept urmare, cum poate exista dragostea? Poţi ştii că iubeşti numai dacă toate aceste lucruri s-au oprit, doar când nu posezi, când eşti, nu numai emoţional, devotat cuiva. Un devotament de acest fel nu presupune o implorare. Un om care se roagă nu poate cunoaşte dragostea. De vreme ce eşti posesiv, de vreme ce cauţi o finalizare, un rezultat printr-un devotament şi printr-o rugă care te fac sentimental, în mod natural nu ai de a face cu dragostea. Evident, nu există dragoste când nu există respect.

Poţi spune că arăţi respect, dar respectul tău este pentru un superior, este doar respectul provenit din dorinţa de a căpăta ceva sau respectul izvorât din teamă. Dacă respecţi cu adevărat, ar trebui să fii respectuos cu cei de mai jos la fel ca şi cu cei aşa-numiţi mai înalţi decât tine. De vreme ce nu ai respect, nu ai nici dragoste. Cât de puţini dintre noi sunt generoşi, iertători, binevoitori? Tu eşti generos când ai de profitat, eşti binevoitor când poţi primi ceva în schimb!

Când aceste lucruri dispar, când aceste lucruri nu-ţi ocupă mintea, şi când preocupările minţii nu îţi umplu inima, atunci există dragoste, şi numai dragostea poate transformă nebunia şi delirul din lume. Fără sisteme, fără teorii, de dreapta sau de stânga. Iubeşti autentic numai când nu posezi, nu eşti invidios, gelos, nu eşti lacom, când eşti respectuos, însufleţit de milostenie şi compasiune, când ai consideraţie pentru soţia ta, soţul tău, copiii tăi, vecinul tău, nefericiţii tăi servitori.

Cum să iubeşti - Învăţăturile maestrului Zen Thich Nhat Hanh

Dragostea nu poate fi gândită, dragostea nu poate fi cultivată, dragostea nu poate fi practicată. Practica dragostei, practica înfrăţirii îşi au locul încă în câmpul minţii, şi de aceea nu sunt pe aceeaşi lungime de undă cu dragostea. Când toate astea dispar, atunci când dragostea intră în fiinţă, atunci vei şti ce înseamnă să iubeşti. Dragostea nu este cantitativă, ci calitativă. Nu spui "Iubesc întrega lume" ci, chiar şi atunci când iubeşti o singură persoană, ştii, de fapt, cum să iubeşti totul, întregul. Dacă nu ştim cum să iubim o singură persoană, dragostea noastră faţă de umanitate este falsă, fictivă. Când iubeşti, nu există nici unul, nici mai mulţi, există doar dragoste. Numai datorită existenţei dragostei toate problemele noastre pot fi rezolvate, şi doar prin ea putem afla împlinirea şi fericirea.

Despre Jiddu Krishnamurti 

Jiddu Krishnamurti a fost un scriitor şi orator indian interesat de teme filosofice şi spirituale. În sfera preocupărilor sale s-au aflat revoluţia psihologică, natura minţii, meditaţia, relaţiile umane şi iniţierea unei transformări pozitive în societate. A insistat constant asupra necesităţii unei schimbări radicale în psihicul fiecărei fiinţe umane şi a subliniat că o astfel de metamorfoză nu poate fi provocată de nici o entitate externă, fie ea religioasă, politică ori socială.