Atât zahărul, cât şi sarea dau gust vieţii - Povestire de Osho

Am auzit o povestire străveche. Trebuie să fie foarte veche pentru că pe acea vreme Dumnezeu locuia încă pe pământ. Puţin câte puţin, s-a săturat de oameni, pentru că aceştia nu încetau să-l necăjească. În mijlocul nopţii, se găsea câte cineva care să-i bată la uşă şi să-l întrebe, "De ce ai făcut asta? De ce nu ai făcut-o altfel?"

Toată lumea îl sfătuia, toţi îşi dădeau cu părerea, iar rugăciunile fiinţelor umane se băteau cap în cap! Cineva sosea, de exemplu, la El,şi îi zicea, "Fă să fie soare azi, căci vreau să-mi spăl hainele."

Iar altcineva îl solicita, "Fă să plouă astăzi pentru că voi planta nişte pomi." Ce putea să facă Dumnezeu? Oamenii îl scoteau din minţi!

Trebuia să dispară de faţă pământului. Ca să supravieţuiască, era nevoie să evadeze. Trebuia să devină invizibil!

Într-o zi, a venit la el un fermier, unul bătrân, şi i-a atras atenţia, "Ascultă-mă, oi fi Tu Dumnezeu, poate că ai creat lumea, dar este musai să-ţi spun ceva: nu ştii alfabetul agriculturii. Şi, intreagă natură, precum şi modalitatea cum funcţionează natura Ta este absurdă, şi-ţi pot mărturisi asta bazându-mă pe experienţa mea de o viaţă. Este necesar să mai înveţi câte ceva..."

Poveste de Osho: Nu te poţi ascunde de tine însuţi 

Dumnezeu l-a întrebat, "Care este sfatul tău?"

Fermierul i-a zis, "Dă-mi un an de-a lungul căruia lucrurile să se petreacă aşa cum vreau eu, şi vei vedea ce se va întâmpla. Nu va mai există sărăcie!"

Dumnezeu a fost de acord şi i-a dăruit un an. Tot ce a avut loc în această perioadă a fost potrivit voinţei fermierului. Desigur, el a cerut ceea ce era mai bun, s-a gândit numai la ce era mai bun: fără fulgere, fără vânturi puternice, fără vreun pericol pentru grâne. Nu există nici un risc, nici o piedică; toată vegetaţia vieţuia conform dorinţei sale. Când îşi dorea soare, era soare; când voia ploaie, apărea ploaia, pe cât de mult ori puţin voia. În zilele de demult, câteodată ploua prea mult, râurile se umflau, dădeau pe dinafară şi inundau, distrugeau culturile; iar, alteori, nu era ploaie îndeajuns, pământul se usca şi grânele se prăpădeau. Arareori, de foarte puţine ori, lucrurile mergeau cum trebuie. În acel an, însă, totul a fost excelent, corect, corect din punct de vedere matematic.

Grâul se ridica atât de mult încât fermierul era în extaz! Obişnuia să meargă la Dumnezeu şi să-i spună, "Priveşte! De această dată, recolta va fi atât de bogată, va fi atât de multă mâncare, încât oamenii vor putea să nu mai muncească timp de 10 ani!"

Atunci, însă, când s-au cules grânele, boabele lor erau seci. Fermierul a fost uluit! Ce se petrecuse? L-a întrebat pe Dumnezeu, "De ce s-a întâmplat asta? Ce a fost greşit?"

Foarfece sau ac? - Povestire de Osho

Dumnezeu i-a zis, "Pentru că nu a mai fost nici o luptă, nici o provocare, fiindcă nu a mai existat nici o dificultate, nici o înfruntare, pentru că totul a fost bine şi ai alungat tot ce era rău, grânele au rămas secătuite. Întotdeauna este necesară o oricât de mică luptă. Este nevoie de furtuni, fulgere şi tunete. Ele cutremură sufletul dinlăuntrul grânelor."

Această parabolă este de o valoare imensă. Dacă eşti doar fericit, şi mereu fericit, fericirea îşi pierde înţelesul. Te saturi de ea. Pe de altă parte, năzuieşti la ea atunci când eşti apăsat de tristeţe. Clipele de tristeţe din viaţa ta te provoacă să cauţi fericirea. Nu poţi mânca la nesfârşit zahăr, şi iarăşi zahăr. Ai nevoie şi de sare, în caz contrar riscând să pierzi gustul vieţii.


Sursă - Osho: The Only Flow of the Perfect Master / Singurul defect al maestrului perfect