Viziunea spiritului divin a lui Philip K. Dick
Faimosul scriitor de science-fiction Philip K. Dick a fost cuprins, la un moment dat, de o viziune spirituală, religioasă, catalogată de unii drept o boală mentală. El a pretins că, în vreme ce se refăcea după o intervenţie chirurgicală dentară în februarie 1974, conştiinţa lui a fost străfulgerată de o misterioasă de lumină roz. După această scânteiere roz, a avut viziunea unor picturi abstracte şi a unor desene inginereşti ciudate. Valuri de energie intensă - de "foc lichid", cum le numea el - păreau să se întrepătrundă în jurul său şi să îşi facă loc în corpul lui. A văzut scene din Roma antică suprapuse peste locurile familiare din vecinătatea sa: "M-am uitat în preajma mea şi am zărit Roma! Pretutindeni Roma! Putere şi forţă, ziduri de piatră, gratii de fier."
O grădiniţă din apropiere părea să fie o închisoare romană. Pentru Philip K. Dick, copiii săi erau, în acest context, martiri creştini daţi de mâncare leilor. Trecătorii de pe trotuare părea să poarte uniforme militare romane. Imperiul roman totalitarist se reîntorsese, iar Philip K. Dick se simţea ca un secret luptător spiritual împotriva acestuia. Într-o scrisoare către un prieten, a scris, "În cele din urmă, Roma a început treptat, pe nesimţite, să iasă iarăşi la suprafaţă, să se manifeste. De aceea, nu este surprinzător că acelaşi Sfânt Duh care s-a ridicat contra ei... a revenit pentru a ne deştepta la fel cum a făcut-o altădată."
Deşi aceste viziuni s-au risipit până la urmă, Philip K. Dick a rămas captivat de ele. Fascinaţia sa l-a mobilizat să scrie un comentariu de 8.000 de pagini pe care l-a numit Exegeza sa. Ca şi scriitor science-fiction, îşi antrenase imaginaţia în explorarea oricărei posibilităţi, oricât de absurdă ar fi fost la prima vedere. Drept urmare, multe din presupunerile lui despre originea luminii roz sunt cumva bizare. Într-una din teoriile lui, i se ataşase simbiotic de creier o fiinţă extraterestră care îl ajuta să se întâlnească telepatic cu oameni din diferite perioade ale istoriei. Unul dintre aceştia era un revoluţionar creştin din secolul întâi, pe nume Thomas. Dick credea că prin intermediul lui Thomas avea viziunile despre vremea romană.
Logica spiritului | O poveste cu tâlc
Conform altei teorii, într-o altă dimensiune a universului, Philip K. Dick fusese, de fapt, un revoluţionar creştin, iar viziunile sale romane erau întâlniri cu alter ego-ul lui din acea dimensiune. Sau, poate că Imperiul Român era o entitate cosimica malefică care rezida într-o dimensiune perpendiculară faţă de timpul liniar, transmiţându-şi tirania simultan asupra mai multor planuri temporale. Pe de altă parte, în speculaţiile lui Philip K. Dick, poate că ceea ce i se petrecea nu era decât o iluzie provocată de experimentele telepatice ale KGB-ului! Odată cu timpul, teoriile scriitorului s-a multiplicat. Şi-a interpretat viziunea prin prisma Buddhismului, Gnosticismului creştin, filosofiei, ştiinţei creierului şi a teoriei lui Jung. De asemeni, a întreţinut şi ideea a ceea ce el numea "ipoteza minimă," adică faptul că ceea ce i se întâmpla era un simptom al unei boli mentale. Cum însă putea cineva să spună cu certitudine că aceasta era sursa explorării sale spirituale?
În aparenţă, pare să fie evident că episodul religios al lui Philip K. Dick nu era decât expresia unei minţi răvăşite. Adevărul, totuşi, nu este atât de simplu. Căci, viziunile sale nu pot fi reduse numai la o psihoză. Oricum, Dick trecuse, la un moment dat, prin paranoia din pricina abuzului de amfetamină, dar acest lucru se încheiase înainte de anul 1974. Mai mult decât atât, judecata lui păruse să se îmbunătăţească după aceea. Avea o grijă sporită faţă de sănătatea sa şi lua decizii de afaceri bine cumpănite. Sub veghea spiritului sau călăuzitor, Thomas, şi-a revăzut drepturile de autor datorate editorii lui şi şi-a mărit veniturile cu câteva mii de dolari. Odată, o voce interioară halucinantă l-a îmboldit să se adreseze de urgenţă medicilor pentru fiul său în faşă. S-a dovedit că acesta suferea de o hernie nedepistată până atunci! Philip K. Dick profita nu numai de o judecată mai bună, ci şi de o sporită bucurie de a trăi. Scria că se simte mult mai împlinit şi relaxat.
Ce pot spune profesioniştii în boli mentale de azi despre astfel de incidente? Nu prea multe. Terapeuţii nu sunt formaţi să recunoască experienţe spirituale benefice, nici cum să-i abordeze pe pacienţii care le au. Prin definiţie, boala mentală înseamnă o diminuare a funcţionarii mentale, şi nu o expansiune a acesteia. O boală care ne ajută nu poate fi considerată deloc o boală. Deşi unii terapeuţi precum C. G. Jung au încercat să facă loc experienţelor spirituale în domeniul sănătăţii mentale, succesul lor a fost limitat.
Previziunile lui Philip K. Dick despre prezent şi viitor
Pentru a ajuta pacienţii care se confruntă cu divinul, specialiştii în psihiatrie ar trebui să ia înconsiderare învăţăturile spirituale, tehnicile de meditaţie. Viziunile apar des la cei care se dedică meditaţiei, şi există indicaţii practice pentru cei care le experimentează în tradiţiile lumii.
Experienţa spirituală a lui Philip K. Dick are şi un final cumva amar. În 1976, el a simţit că este părăsit de "spiritul divin." Devastat de acest lucru, a luat o supradoză din medicamentele sale pentru tensiunea sanguină şi şi-a tăiat încheieturile mâinilor. Pentru a fi sigur că va muri, s-a urcat în maşina lui din garajul cu uşile bine închise şi a lăsat motorul să meargă în gol. Din fericire, şi-a vomitat medicamentele, sângele de la încheieturi i s-a coagulat iar motorul maşinii i s-a calat. A trăit îndeajuns de mult pentru a vedea ecranizarea uneia din povestirile sale în filmul Blade Runner (1982). Dar, nu a renunţat niciodată să-şi dorească din nou focul divin.
Notă: Acest text a fost inspirat de Kyle Arnold, autor al cărţii "The Divine Madness of Philip K Dick" (Nebunia divină a lui Philip K Dick). Kyle Arnold este psiholog la Coney Island Hospital şi profesor asistent clinic de psihiatrie la SUNY Downstate Medical Center din Brooklyn, New York.
O grădiniţă din apropiere părea să fie o închisoare romană. Pentru Philip K. Dick, copiii săi erau, în acest context, martiri creştini daţi de mâncare leilor. Trecătorii de pe trotuare părea să poarte uniforme militare romane. Imperiul roman totalitarist se reîntorsese, iar Philip K. Dick se simţea ca un secret luptător spiritual împotriva acestuia. Într-o scrisoare către un prieten, a scris, "În cele din urmă, Roma a început treptat, pe nesimţite, să iasă iarăşi la suprafaţă, să se manifeste. De aceea, nu este surprinzător că acelaşi Sfânt Duh care s-a ridicat contra ei... a revenit pentru a ne deştepta la fel cum a făcut-o altădată."
Deşi aceste viziuni s-au risipit până la urmă, Philip K. Dick a rămas captivat de ele. Fascinaţia sa l-a mobilizat să scrie un comentariu de 8.000 de pagini pe care l-a numit Exegeza sa. Ca şi scriitor science-fiction, îşi antrenase imaginaţia în explorarea oricărei posibilităţi, oricât de absurdă ar fi fost la prima vedere. Drept urmare, multe din presupunerile lui despre originea luminii roz sunt cumva bizare. Într-una din teoriile lui, i se ataşase simbiotic de creier o fiinţă extraterestră care îl ajuta să se întâlnească telepatic cu oameni din diferite perioade ale istoriei. Unul dintre aceştia era un revoluţionar creştin din secolul întâi, pe nume Thomas. Dick credea că prin intermediul lui Thomas avea viziunile despre vremea romană.
Logica spiritului | O poveste cu tâlc
Conform altei teorii, într-o altă dimensiune a universului, Philip K. Dick fusese, de fapt, un revoluţionar creştin, iar viziunile sale romane erau întâlniri cu alter ego-ul lui din acea dimensiune. Sau, poate că Imperiul Român era o entitate cosimica malefică care rezida într-o dimensiune perpendiculară faţă de timpul liniar, transmiţându-şi tirania simultan asupra mai multor planuri temporale. Pe de altă parte, în speculaţiile lui Philip K. Dick, poate că ceea ce i se petrecea nu era decât o iluzie provocată de experimentele telepatice ale KGB-ului! Odată cu timpul, teoriile scriitorului s-a multiplicat. Şi-a interpretat viziunea prin prisma Buddhismului, Gnosticismului creştin, filosofiei, ştiinţei creierului şi a teoriei lui Jung. De asemeni, a întreţinut şi ideea a ceea ce el numea "ipoteza minimă," adică faptul că ceea ce i se întâmpla era un simptom al unei boli mentale. Cum însă putea cineva să spună cu certitudine că aceasta era sursa explorării sale spirituale?
În aparenţă, pare să fie evident că episodul religios al lui Philip K. Dick nu era decât expresia unei minţi răvăşite. Adevărul, totuşi, nu este atât de simplu. Căci, viziunile sale nu pot fi reduse numai la o psihoză. Oricum, Dick trecuse, la un moment dat, prin paranoia din pricina abuzului de amfetamină, dar acest lucru se încheiase înainte de anul 1974. Mai mult decât atât, judecata lui păruse să se îmbunătăţească după aceea. Avea o grijă sporită faţă de sănătatea sa şi lua decizii de afaceri bine cumpănite. Sub veghea spiritului sau călăuzitor, Thomas, şi-a revăzut drepturile de autor datorate editorii lui şi şi-a mărit veniturile cu câteva mii de dolari. Odată, o voce interioară halucinantă l-a îmboldit să se adreseze de urgenţă medicilor pentru fiul său în faşă. S-a dovedit că acesta suferea de o hernie nedepistată până atunci! Philip K. Dick profita nu numai de o judecată mai bună, ci şi de o sporită bucurie de a trăi. Scria că se simte mult mai împlinit şi relaxat.
Ce pot spune profesioniştii în boli mentale de azi despre astfel de incidente? Nu prea multe. Terapeuţii nu sunt formaţi să recunoască experienţe spirituale benefice, nici cum să-i abordeze pe pacienţii care le au. Prin definiţie, boala mentală înseamnă o diminuare a funcţionarii mentale, şi nu o expansiune a acesteia. O boală care ne ajută nu poate fi considerată deloc o boală. Deşi unii terapeuţi precum C. G. Jung au încercat să facă loc experienţelor spirituale în domeniul sănătăţii mentale, succesul lor a fost limitat.
Previziunile lui Philip K. Dick despre prezent şi viitor
Pentru a ajuta pacienţii care se confruntă cu divinul, specialiştii în psihiatrie ar trebui să ia înconsiderare învăţăturile spirituale, tehnicile de meditaţie. Viziunile apar des la cei care se dedică meditaţiei, şi există indicaţii practice pentru cei care le experimentează în tradiţiile lumii.
Experienţa spirituală a lui Philip K. Dick are şi un final cumva amar. În 1976, el a simţit că este părăsit de "spiritul divin." Devastat de acest lucru, a luat o supradoză din medicamentele sale pentru tensiunea sanguină şi şi-a tăiat încheieturile mâinilor. Pentru a fi sigur că va muri, s-a urcat în maşina lui din garajul cu uşile bine închise şi a lăsat motorul să meargă în gol. Din fericire, şi-a vomitat medicamentele, sângele de la încheieturi i s-a coagulat iar motorul maşinii i s-a calat. A trăit îndeajuns de mult pentru a vedea ecranizarea uneia din povestirile sale în filmul Blade Runner (1982). Dar, nu a renunţat niciodată să-şi dorească din nou focul divin.
Notă: Acest text a fost inspirat de Kyle Arnold, autor al cărţii "The Divine Madness of Philip K Dick" (Nebunia divină a lui Philip K Dick). Kyle Arnold este psiholog la Coney Island Hospital şi profesor asistent clinic de psihiatrie la SUNY Downstate Medical Center din Brooklyn, New York.
Viziunea spiritului divin a lui Philip K. Dick
Reviewed by Diana Popescu
on
ianuarie 08, 2017
Rating:
Niciun comentariu: