Aspecte astrologice în horoscopul martie 2017

Principalele repere ale horoscopului martie 2017 sunt tranzitul lui Marte în Taur, cel al lui Mercur în Berbec şi apoi în Taur, şi călătoria Soarelui în Berbec. Luna plină este găzduită de Fecioară, iar Luna nouă îşi face apariţia în Berbec. 

Prezenţa lui Marte în Taur ne înarmează cu o perseverenţă neostoită, chiar cu încăpăţânare, şi ne ispiteşte să subevaluăm opiniilor altora. Nu permitem ca nimeni şi nimic să ne invadeze spaţiul personal, să se bage neinvitat în treburile noastre, iar răbdarea ieşită din comun ne sprijină să ne focalizăm cu succes pe ţeluri pe termen lung.
Astrologie horoscop martie 2017

Mercur amplasat în Berbec ne poate răpi într-o şi mai mare măsură obiectivitatea, dar încercarea sa de a ne îmboldi spre decizii priprite este zăgăzuită de Marte. Cu toate astea, tindem să ne desprindem cât de cât de conservatorism şi să comunicăm cu o sporită spontaneitate şi îndrăzneala.

Impulsivitatea, temeritatea şi spontaneitatea capătă amploare sub impactul parcursului Soarelui în Berbec. Chiar dacă prudenţa marţiană ne veghează constant, este nevoie câteodată să ne controlăm tendinţa de a acţiona năvalnic, fără să ţinem cont de riscuri şi consecinţe.

Horoscop februarie 2017 - Toate zodiile

Într-un tranzit demarat la sfârşitul lunii, şi ale cărui efecte sunt vizibile îndeosebi în aprilie, Mercur în Taur ne îndepărtează de un entuziasm uneori păgubos, ne aduce cu picioarele pe pământ şi ne mobilizează să punem mai presus de orice stabilitatea, siguranţa. Este necesar, totuşi, să ne supraveghem predispoziţia de a purta ochelari de cal şi a pierde nişte oportunităţi din pricina inerţiei şi a unei precauţii exagerate.

Descoperă cum se reflectă aceste aspecte astrale asupra ta în horoscopul lunii martie 2017 de pe diane.ro pentru toate zodiile. 

- 2 martie 2017: Soarele (în Peşti) în conjuncţie cu Neptun (în Peşti)

- 3 martie 2017: Opoziţie între Jupiter (în Balanţă) şi Uranus (în Berbec)

- 4 martie 2017: Venus se înscrie în tranzit retrograd în Berbec

- 5 martie 2017: Conjuncţie a lui Mercur (în Peşti) cu Neptun (în Peşti)

- 5 martie 2017: Marte (în Berbec) în trigon cu Saturn (în Săgetător)

- 7 martie 2017: Conjuncţie între Soare (în Peşti) şi Mercur (în Peşti)

- 8 martie 2017: Sextil al lui Mercur (în Peşti) cu Pluton (în Capricorn)

- 9 martie 2017: Soarele (în Peşti) în sextil cu Pluton (în Capricorn)

- 10 martie 2017: Marte intră în Taur

Horoscop chinezesc 2017 - Toate zodiile

- 12 martie 2017: Cuadrat între Mercur (în Peşti) şi Saturn (în Săgetător)

- 12 martie 2017: Luna plină în Fecioară

- 13 martie 2017: Mercur pătrunde în Berbec

- 17 martie 2017: Cuadrat al Soarelui (în Peşti) cu Saturn (în Săgetător)

- 18 martie 2017: Mercur (în Berbec) în conjuncţie cu Venus (în Berbec)

- 20 martie 2017: Soarele porneşte să tranziteze Berbecul

- 24 martie 2017: Opoziţie între Mercur (în Berbec) şi Pluton (în Capricorn)

- 24 martie 2017: Opoziţie a lui Mercur (în Berbec) cu Jupiter (în Balanţă)

- 25 martie 2017: Conjuncţie între Soare (în Berbec) şi Venus (în Berbec)

- 26 martie 2017: Mercur (în Berbec) în conjuncţie cu Uranus (în Berbec)

Horoscop 2017 - Toate zodiile

- 27 martie 2017: Sextil între Marte (în Taur) şi Neptun (în Peşti)

- 28 martie 2017: Luna nouă în Berbec

- 29 martie 2017: Trigon al lui Mercur (în Berbec) cu Saturn (în Săgetător)

- 30 martie 2017: Jupiter (în Balanţă) în cuadrat cu Pluton (în Capricorn)

- 31 martie 2017: Debutul tranzitului lui Mercur în Taur


În curând pe Blogul Dianei: Horoscop martie 2017 pentru toate zodiile
Aspecte astrologice în horoscopul martie 2017 Aspecte astrologice în horoscopul martie 2017 Reviewed by Diana Popescu on februarie 05, 2017 Rating: 5

Un comentariu:

Un produs Blogger.