Citate despre graţiere
Graţierea este un cuvânt mai mult decât la modă zilele astea. Citatele pe care le-am cules aici nu sunt în nici un fel partinice, şi lămuresc atât partea bună, cât şi cea rea a graţierii. Mai mult decât atât, nu sunt legate în nici un fel de contextul a ceea ce se petrece în prezent în România!
"Graţierea este bună atât pentru cei care o dau, cât şi pentru cei care o primesc. Are calitatea admirabilă de a împărtăşi bunăvoinţa între ambele părţi."
Victor Hugo
"Graţiere, substantiv comun. Mărinimia arătată acelor infractori pe care ar fi prea costisitor să-i pedepseşti."
Ambrose Bierce
"Graţierea este iertarea a ceva. Graţierea este orice dă de înţeles, "Fă ceva ilegal, va fi mult mai ieftin şi mai uşor."
Marco Rubio
"Hoţii trebuie să stea în închisoare."
Vladimir Puţin
"Viaţa de închisoare, în care am rămas din fericire cam 18 ani, împreună cu alţi deţinuţi şi care, trebuie să subliniez, mi-au îmbogăţit sufletul."
Nelson Mandela
"Când stai în închisoare foarte mult, îţi este dificil să-ţi aduci aminte exact de ce ai intrat acolo."
Jack Henry Abbott
"Uitaţi-vă numai la Nelson Mandela. A ieşit din închisoare şi şi-a salvat intreaga ţară. Unii din cei mai buni oameni din lume şi-au petrecut ceva timp în puşcărie."
George Foreman
"Să ierţi înseamnă să eliberezi un puşcăriaş şi să descoperi că puşcăriaşul erai chiar tu."
Louis B. Smedes
"Graţierea nu are rostul să recompenseze un comportament ilegal."
John McCain
"Graţierea este o măsură teribilă, şi o politică teribilă. Este o măsură zăbzăucă pentru că îi răsplăteşti pe oameni care au încălcat legea."
Tom Tancredo

Reviewed by Diana Popescu
on
februarie 01, 2017
Rating:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu