Feng Shui: Culorile recomandate în casă

Culorile ne înconjoară, ne asaltează şi ne influenţează zi de zi, clipă de clipă, îndeosebi cele de la locul de muncă şi de acasă. În Feng Shui, pentru ca într-o casă să domnească norocul şi fericirea, şi să se îndepărteze, alunge, ghinionul şi necazurile, trebuie să se ţină cont de un set de cinci principii de bază.

1. Culoarea elementului deţinătorului casei 


Prin prisma Feng Shui, utilizarea culorii unuia din cele cinci elemente chinezeşti, corespunzătoare proprietarului casei ori celui care locuieşte în ea, este benefică acestuia. În rândurile de mai jos poţi să identifici elementul corelat zodiei tale şi culorile caracteristice acestuia.
Feng Shui: Culorile recomandate în casă

Astfel, metalul este asociat Maimuţei şi Cocoşului, lemnul, Tigrului şi Iepurelui, apa, Şobolanului şi Porcului, focul, Şarpelui şi Calului, iar pământul, Bivolului, Dragonului, Oii şi Câinelui.

Iată şi culorile specifice fiecărui element chinezesc:

- Metal: alb, culoarea caisei, auriu
- Lemn: turcoaz, verde
- Apa: negru, albastru
- Foc: roşu, violet
- Pământ: galben, maro

2. Culoarea principala şi culoarea secundară din casă 


Yang corespunde culorii primare (caracteristice elementului chinezesc, aşa cum am arătat mai sus), iar Yin celei secundare. Alegerea potrivită a acestor culori are darul de a echilibra Yang-ul cu Yin-ul din Feng Shui-ul casei. În general, o locuinţă trebuie să aibă o singură culoare primară care este necesar să se regăsească în cel puţin 50% din ea. În plus, se recomandă ca aceasta să fie prezentă îndeosebi în sufragerie şi dormitor.

Semnificaţia simbolurilor chinezeşti Yin şi Yang

Cele mai bune culori pentru casă sunt ivoriul şi albul, întrucât sunt cele mai potrivite nervului optic şi simbolizează lumina, inima oamenilor. Totodată, culoarea albă a mobilei reprezintă un simbol al speranţei.

De asemeni, este indicată şi o culoare deschisă a lemnului sau cea a nisipului (în engleză, "burlywood"), deoarece poate stimula cu uşurinţă inspiraţia şi înţelepciunea, focalizarea spre studiu. Trebuie să nu se apeleze la culori ţipătoare sau la o prea mare varietate cromatică pentru a împiedica apariţia unor influenţe negative precum:

- Deţinătorul locuinţei poate avea o aventură extraconjugală sau ghinion în relaţiile de cuplu.
- Cel care stă în acea casă poate fi afectat de tulburări cerebrale, de ameţeli, visarea cu ochii deschişi, incapacitate de a se concentra.
- Cel care locuieşte acolo riscă ca banii să i se scurgă printre degete ca apa, să nu reuşească să acumuleze avere.

Culori primare care trebuie să fie evitate

- Albastrul închis. O casă văruită numai cu albastru închis este plină de Yin şi generează pasivitate membrilor familiei şi lipsa de armonie în relaţionarea dintre ei.

- Violet. Roşul din violet crează pe nesimţite o senzaţie de dezechilibru şi îi face pe oamenii din casă să se simtă neajutoraţi.

- Roz. Rozul provoacă adeseori o stare de iritabilitate şi conduce către certuri. Mai cu seamă tinerii căsătoriţi aleg rozul pentru locuinţa lor inttrucat o consideră o culoare romantică, fără să-şi dea seama că se expun astfel unor neînţelegeri tot mai grave care pot culmina cu un divorţ.

- Verde. O casă decorată în verde induce treptat depresie. Spre deosebire de verdele din natură, cel creat de om poate isca simţământul că o locuinţa este lipsită de viaţă.

- Roşu. Când o locuinţa este în mare parte văruită în roşu, se pune o mare presiune asupra oamenilor care trăiesc în ea, ceea ce le creşte nervozitatea. Din acest motiv, roşul trebuie să fie utilizat mai curând ca o culoare secundară.

- Galben. O casă în care predomină glabenul inspiră depresie şi o nelinişte, o tulburare sufletească nedefinită. Pe de altă parte, se spune că galbenul facilitează iluzionarea oamenilor, o atitudine irealistă.

- Portocaliu. Ca şi culoare primară, portocaliul crează o senzaţie de oboseală, lipsă de vitalitate, în ciuda căldurii pe care o emană.

Nodul mistic Feng Shui | Talismane Feng Shui

3. Principiul transformării unui element în altul 

Principiul transformarii elementelor chinezesti

Culorile secundare trebuie să fie generate de culoarea primară aleasă sau să o genereze pe aceasta în lanţul transformării elementelor chinezeşti. De exemplu, când culoarea primară este albul, pot fi selectate că şi culori secundare nuanţe de albastru, deoarece acestea aparţin apei create de metal. Dacă este respectat acest principiu Feng Shui, se spune că deţinătorul casei se va bucura de o energie auspicioasa, de vitalitate şi noroc.

Ciclu de transformare a elementelor are loc astfel: lemnul generează focul; focul crează pământul; pământul zămisleşte metalul; din metal ia naştere apa; apa face ca focul să crească.

Un alt ciclu, de stăpânire a unui element de către un altul, arată aşa: focul topeşte metalul; metalul retează, taie lemnul; lemnul rupe, fărâmă pământul; pământul absoarbe apa şi îi blochează curgerea; apa stăpâneşte şi poate stârpi focul.

Asortarea culorilor în Feng Shui

Culoare primară/principala     Culori asortate/secundare 

Verde, turcoaz                         Albastru, negru, violet, galben, maro
Roşu, violet                             Verde, turcoaz, galben, maro, alb, nisipiu, auriu
Galben, maro                          Roşu, violet, alb, nisipiu, auriu, albastru, turcoaz
Alb, nisipiu, auriu                    Galben, maro, negru, verde, turcoaz

4. Cerul luminos şi pământul întunecat 


Cerul luminos, de o culoare deschisă, stărneşte un simţământ de spaţiu larg, deschis, în vreme ce pământul întunecat, negru, sugerează durabilitate, fermitate. Cerul este un simbol al carierei şi tonalitatea sa deschisă semnifică o carieră promiţătoare; pământul este un simbol al fundaţiei, şi culoarea sa întunecată semnifică un fundament solid, durabil.

În Feng Shui, tavanul reprezintă cerul, podeaua este corespunzătoare pământului, iar pereţii simbolizează omul. Din această cauză, tavanul trebuie să aibă cele mai deschise culori, şi podeaua să aibă o culoare mai închisă decât cea a tavanului, astfel încât oamenii care locuiesc în casă să nu pună mai presus în muncă detaliile, întâmplătorul, aleatorul în pofida a ceea ce este fundamental. Se recomandă ca pereţii să aibă o culoare mai închisă decât tavanul şi mai deschisă decât podeaua.

5. Rece deasupra, cald dedesupt 


Culorile pot fi impărţite în calde şi reci. Cele reci aparţin de Yin, astfel încât aerul rece să coboare, şi cele calde ţin de Yang, astfel încât aerul cald să urce. Acest principiu, al lui Yin deasupra şi a lui Yang dedesupt are menirea de a crea un efect continuu de lăsare în jos a aerului rece şi înălţare a celui cald.

Culorile in casa Feng Shui
Culorile şi direcţiile Feng Shui

Disciplina Feng Shui îndrumă ca o casă să aibă culorile potrivite şi o poziţionare potrivită a mobilei şi decoraţiunilor, în funcţie de fiecare direcţie sau punct cardinal.

Roşu în est

Roşul este simbolul fericirii, entuziasmului, îndrăznelii şi progresului. În Feng Shui, reprezintă spiritul tânăr şi aventuros. Din acest motiv, amplasarea unor mobile şi decoraţiuni roşii în estul casei conferă un mare aflux energetic familiei din aceasta şi înlesneşte beneficii în muncă şi în studii. În restul locuinţei, este de dorit că roşul să fie utilizat că şi culoare ornamentala, şi numai în spaţii mici.

Verde în sud

Sudul însufleţeşte inspiraţia şi abilităţile sociale, este un însemn al vitalităţii. Aşezarea unor plante verzi în sud poate să infrumuţeseze casa şi să imbunătăţească relaţiile interpersonale din ea. Vopsirea pereţilor în verde este indicată numai în zone mici.

Numărul tău Kua şi direcţiile norocoase Feng Shui

Galben în vest 

Galbenul este considerat un simbol al bogăţiei, iar vestul este o direcţie care domină cariera şi norocul. Plasarea unor mobile şi decoraţiuni galbene în vestul locuinţei are harul de a stimula creşterea averii şi o carieră de succes.

Portocaliu în nord 

Nordul este corelat cu relaţia conjugală, în timp ce portocaliul semnifică o izbucnire de entuziasm. Pentru îmbunătăţirea relaţiei conjugale este recomandată amplasarea unui covor sau a unei lămpi de culoare portocalie în nordul dormitorului.

Alte direcţii şi culori asociate

Albul în nord-vest măreşte norocul graţie unei persoane influente, bine intenţionate.

Culoarea maro, pământie în sud-vest poate creşte stabilitatea energetică din casă.

Galbenul din partea de sud-vest a locuinţei este asociat cu norocul în dragoste.


Surse: 
- Robin Lennon, Karen Plunkett-Powell: Home Design from the Inside Out: Feng Shui, Color Therapy, and Self-awareness / Designul casei de înăuntru în afară: Feng Shui, trapis culorilor şi autoconstientizarea 
- Kartar Diamond: The Feng Shui Matrix: Another Way to Inherit the Earth / Matricea Feng Shui: O altă cale de a moşteni pământul
Feng Shui: Culorile recomandate în casă Feng Shui: Culorile recomandate în casă Reviewed by Diana Popescu on februarie 23, 2017 Rating: 5

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Un produs Blogger.