Horoscop Gemeni martie 2017
Conform horoscopului Gemenilor, în martie 2017 beneficiezi în toate planurile existenţei tale, îndeosebi în viaţă sentimentală, de prieteniile şi alianţele tale cu oameni aflaţi pe aceeşi lungime de undă ca şi tine, şi eşti pus în faţă necesităţii de a-ţi recunoaşte şi ajusta tendinţe ascunse, subconştiente ale lumii interioare.
Valoarea prieteniei este redescoperită, preţuită aşa cum se cuvine începând cu 4 martie 2017, ziua de debut a tranzitului lui Venus în Berbec şi a unsprezecea casă a Gemenilor. Ai prilejul să-ţi întăreşti relaţiile de amiciţie existente şi să înfiripezi altele, noi, cu oameni străbătuţi de aceleaşi idealuri ca şi tine. Este o vreme dedicată agapelor cu persoane apropiate, petrecerilor şi unor schimburi de idei sincere şi fertile.
Marte parcurge, din 10 martie, teritoriile Taurului, scoţând la suprafaţă impulsuri subconştiente ori gânduri reprimate. Este nevoie să eviţi o bătălie febrilă între zona conştientă şi cea subconştientă, o bătălie din care nu ai decât de pierdut. Trebuie, dimpotrivă, să te străduieşti să-ţi pui în acord cele două componente ale sinelui, să-ţi recunoşti şi elimini temeri şi complexe adânci.
Pe 12 martie 2017, Luna plină amplasată în Fecioară şi a IV-a casă a Gemenilor este asociată cu curăţenia de primăvară din casă, cu preocuparea de a-ţi reamenaja şi reorganiza locuinţa, şi cu o implicare remarcabilă în familie, eventual una legată de copii.
Comunicarea cu prietenii continuă să-ţi fie oportună odată cu 13 martie, graţie vizitei lui Mercur în Berbec. Te simţi că peştele în apă şi ai cele mai bune idei atunci când eşti înconjurat de oameni. Gândurile tale tind să fie ieşite din comun, originale, ingenioase, să se focalizeze asupra unor interese comune cu alţii, şi îţi furnizează soluţii inedite unor probleme mai vechi.
Horoscop Gemeni 2017
Soarele îşi împleteşte influenţele cu Venus şi Mercur din 20 martie 2017, ca urmare a tranzitului demarat în aceeaşi a XI-a casă a Gemenilor. Treci printr-o perioadă potrivită reevaluării actualilor prietenii, desluşirii celor benefice, constructive şi a celor păguboase, chiar nocive. Poţi părăsi un grup social pentru a te alătura altuia, mai adecvat aspiraţiilor tale. Întâlnirile cu persoane diferite de tine îţi pot releva un nou început, un nou drum în viaţă, probabil unul scos din tiparele traiului cotidian.
Tendinţele de mai sus par să ajungă la un vârf, la o cotă foarte înalta, pe 28 martie, sub efluviile Lunii noi din Berbec. Socializarea cu cei din preajma ta se înteţeşte şi ţii cu tot dinadinsul să te desprinzi de tot ceea ce este conformist, convenţional, superficial în existenţa ta. Un amic este pe cale să îţi dea o veste bună ori să facă un gest extrem de generos pentru ţine.
Într-un aspect astral ale cărui ecouri se fac simţite în luna aprilie, parcursul preluat de Mercur, odată cu 31 martie 2017, în Taur şi a douăsprezecea casă a Gemenilor, îţi impune să te dezbari de o eventuală înclinaţie de a-ţi ascunde opiniile faţă de alţii. Este important să îţi dai glas cu fermitate gândurilor astfel încât să limpezeşti dubiile despre tine, să nu laşi loc unor judecăţi sau interpretări greşite ale ţelurilor şi demersurilor tale. Încă o dată, este necesar să fii onest cu tine însuţi, să intri în contact cu zone umbrite, întunecate ale fiinţei tale.
Dragostea şi prietenia se încurajează reciproc, îşi împrumută esenţele şi bucuriile ca efect al prezenţei lui Venus, din 4 martie, în a unsprezecea ta casă. În cuplurile statornicite domneşte o atmosferă de armonie, bună înţelegere şi camaraderie. Gemenii singuri se pot implica într-o poveste de iubire cu cineva de care îi lega o pură prietenie sau cu o persoană cunoscută în cercul lor de amici.
În acesta lună, cariera ta are de câştigat datorită relaţiilor bune, cordiale cu colegii. În special amplasarea Soarelui în a XI-a ta casă îţi înlesneşte cunoaşterea unor oameni cu o înalta expertiză, capabili să te sprijine în perfecţionarea abilităţilor tale profesionale şi să-ţi deschidă ochii asupra unor oportunităţi în muncă.
Horoscop Gemeni februarie 2017
Horoscop Gemeni martie 2017 - Horoscop general

Horoscop Gemeni martie 2017 - Dragoste şi cuplu
Dragostea şi prietenia se încurajează reciproc, îşi împrumută esenţele şi bucuriile ca efect al prezenţei lui Venus, din 4 martie, în a unsprezecea ta casă. În cuplurile statornicite domneşte o atmosferă de armonie, bună înţelegere şi camaraderie. Gemenii singuri se pot implica într-o poveste de iubire cu cineva de care îi lega o pură prietenie sau cu o persoană cunoscută în cercul lor de amici.
Horoscop Gemeni martie 2017- Muncă şi bani
În acesta lună, cariera ta are de câştigat datorită relaţiilor bune, cordiale cu colegii. În special amplasarea Soarelui în a XI-a ta casă îţi înlesneşte cunoaşterea unor oameni cu o înalta expertiză, capabili să te sprijine în perfecţionarea abilităţilor tale profesionale şi să-ţi deschidă ochii asupra unor oportunităţi în muncă.
Horoscop Gemeni februarie 2017
Horoscop Gemeni martie 2017
Reviewed by Diana Popescu
on
februarie 18, 2017
Rating:
Niciun comentariu: