Horoscop Rac martie 2017

Horoscopul Racului martie 2017 insistă pe revizuirea legăturilor de prietenie şi întărirea celor veritabile, pe dezideratul de a-ţi stabiliza şi fortifica o relaţie de cuplu, şi pe o activitate profesională autentică, ce-ţi este favorabilă datorită magnetismului personal, realismului, desprinderii de inerţie, recunoaşterii meritelor şi contribuţiilor tale, şi chiar a unei reorientări spre un nou traseu în carieră.

Horoscop Rac martie 2017 - Horoscop general

Începând cu 10 martie 2017, prezenţa lui Marte în Taur şi a unsprezecea casă a Racului are două tăişuri. Curajul, combativitatea inoculate de acesta planetă te poate fie îmboldi să pui punctul pe "i" în relaţiile de prietenie care scârţâie, şi să le învigorezi lăsând deoparte orice ezitare, fie să dai cu bâta în baltă şi să răneşti mândria unor amici, fiind pe punctul să te despărţi de ei pentru totdeauna.
Horoscop martie 2017 Rac

O serie de veşti bune, mesaje îmbucurătoare primite de către tine şi transmise altora ţie reprezintă unul din reperele majore ale Lunii pline răsărite pe 12 martie în Fecioară. Totodată, poţi fi impulsionat să te angajezi într-un proiect comun cu oameni apropiaţi ori să te angrenezi într-o muncă de voluntariat. O călătorie făcută în această zi are darul să-ţi echilibreze tonusul fizic şi mental.

Horoscop Rac 2017

Un eveniment astrologic ce îşi va pune amprenta asupra existenţei tale în luna aprilie îşi face debutul pe 31 martie 2017. Mercur tranzitează din această dată Taurul şi a XI-a casă a Racului, dând întâietate prietenilor, agapelor cu aceştia, şi unor activităţi fructuoase în colaborare cu ei. În acelaşi timp, eşti înclinat să-ţi revezi aspiraţiile şi obiectivele esenţiale, să le ajustezi în aşa fel încât să-ţi fortifice evoluţia în toate planurile existenţei, în viaţa personală, socială şi profesională.


Horoscop Rac martie 2017 - Dragoste şi cuplu 


Viaţa sentimentală îţi impune sau te inspiră să faci eforturi pentru a optimiza ca efect al tranzitului început de Venus, pe 4 martie 2017, în Berbec şi a zecea casă a Racului. Nativii care au un partener pot să se dedice din propria lor voinţă reclădirii conexiunii afective, făcând în acest sens lucruri necesare, amânate sau trecute cu vederea până acum. Cei singuri au sporiţi sorţi de izbândă să cucerească inima cuiva de care sunt îndrăgostiţi de mult timp dacă se străduiesc, nu precupeţesc nimic in a-şi dovedi sentimentele. Câteodată, pot fi tentaţi să se implice într-o idilă cu o persoană din mediul lor profesional.


Horoscop Rac martie 2017 - Muncă şi bani 


Din 4 martie, parcursul lui Venus în a X-a ta casă îţi făgăduieşte succese în carieră graţie farmecului, bunăvoinţei tale, năzuinţei de a te face plăcut. Chiar dacă nu te remarci prin realizări notabile, şefii par să te aprecieze şi să te încurajeze. Este o perioadă propice pentru a cere o mărire salarială.

Mercur pătrunde pe 13 martie 2017 în Berbec şi a zecea ta casă, aşa că este de aşteptat să ai mai multe discuţii constructive despre profesia ta. Ai capacitatea să distingi cu realism încotro te îndrepţi şi care din proiectele tale, mai ales pe termen lung, sunt viabile. O conversaţie cu un superior ori cu o persoană influentă îţi oferă îndrumări preţioase.

Munca, serviciul continuă să îţi rezerve satisfacţii deosebite graţie tranzitului pornit de Soare, odată cu 20 martie, în Berbec. Este probabil să se ţină cont cu pregnanţă fie de realizările tale, fie de eşecurile tale. Poţi să te întrebi dacă actualul tău job îţi permite să evoluezi, dacă este potrivit abilităţilor şi talentelor tale. Ai nevoie să străluceşti în mediul profesional, să fii sub lumina reflectoarelor, iar dacă prezentul tău loc de munca nu-ţi înlesneşte asta, poţi lua în considerare o schimbare a lui sau reorientare profesională.

Pe 28 martie 2017, Luna nouă poziţionată în aceeaşi a X-a casă a Racului indică o culme a influenţelor anterioare. Berbecul îţi insuflă curaj şi motivare în afişarea meritelor tale şi nu te mai mulţumeşte cu împliniri minore. Realismul ţi se împleteşte cu un optimism viguros, şi ai astfel posibilitatea să te impui într-o poziţie de lider, ori, încă o dată, să îţi afli un parcurs de succes în carieră.

Horoscop Rac februarie 2017
Horoscop Rac martie 2017 Horoscop Rac martie 2017 Reviewed by Diana Popescu on februarie 19, 2017 Rating: 5

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Un produs Blogger.