Pentagrama: Simbol şi semnificaţie

Pentagrama sau steaua cu colţuri/ vârfuri este unul din cele mai puternice şi mai perene simboluri din istoria umană, cu semnificaţii profunde în aproape toate civilizaţiile antice, de la mayaşi, până în culturile din China, India, Grecia şi Egipt.

Cele mai vechi pentagrame, încrustate în piatră, provin din Era Neolitică. Deşi se crede că că au un substrat religios, spiritual, semnificaţia lor rămâne un mister!

Pentagrama a reapărut în Mesopotamia în jurul anilor 3.000 î. Hr., întruchipând cerul şi cele patru direcţii (înainte, înapoi, dreapta şi stânga), dar şi cele cinci planete vizibile (Jupiter, Mercur, Marte, Saturn şi Venus, cea din urmă corespunzând vârfului superior al pentagramei). Probabil şi datorită acestei poziţii, planeta aceasta a devenit şi un simbol al zeiţei cu acelaşi nume, al principiului feminin, al femininului sacru. Pentagrama ca însemn al principiului feminin era oglindită în micii trandafiri cu cinci petale, care apar în numeroase ornamente din catedralele gotice.

Cuvântul Pentemychos (cu semnificaţia "5 colţuri") a fost titlul cosmogoniei grecului Pheredyces din Syrios. Cele cinci colţuri desemnau seminţele aşezate de Chronus în Pământ în vederea apariţiei Cosmosului.

Potrivit matematicianului şi filosofului Pitagora, cifra cinci era numărul omului din cauza celor 5 diviziuni ale trupului uman. În viziunea lui Pitagora, cele cinci vârfuri ale pentagramei reprezentau cele 5 elemente care compuneau omul: focul, apa, aerul, pământul şi psyche (energie, fluid, respiraţie, minte, eter, spirit). Pitagoraeenii considerau că pentagrama era sacră pentru Hygeia, zeiţa vindecării, al cărei nume (HGIEIA) constituia pentru greci o anagramă a elementelor apă, pământ, spirit, foc şi aer.

În neoplatonism, pentagrama era utilizată ca un simbol sau ca un semn de recunoaştere între pitagoreeni, care numeau această figură geometrică "HUGEIA" (sănătate).

Nu întâmplător, atunci când se parcurge cercul în care este înscrisă pentagrama, cele cinci elemente sunt amplasate în ordinea densităţii lor: spirit, foc, aer, apă, pământ.

Pisica, simbol şi semnificaţie

Oricum, pentagrama cu unul din vârfuri aflat în poziţia superioară simbolizează dominaţia spiritului ori a minţii asupra materiei subjugate legilor cosmice (reprezentate de cerc).

Într-o altă interpretare, cercul pentagramei descrie calea, călătoria spirituală a omului în decursul evoluţiei sale. Scânteia de viaţă coborâtă de la Dumnezeu, sursa divină a vieţii pornind de la cea mai simplă formă a sa (pământul) se înalţă la fluiditate (apă - aer), apoi se coboară iarăşi la focul purificării pentru a se înălţa din nou ca scânteie divină, regăsindu-şi sursa spirituală.


Euclid a explicat pentagrama în lucrarea să "Elementele geometriei."

În jurul anului 1492, Leonardo da Vinci a reprezentat omul ca şi o pentagramă în studiul său al proporţiilor trupului uman conform lui VITRUVIUS (Omul vitruvian).

Semnificaţia cifrei 5 

Interpretarea simbolului pentagramei este strâns legată de cifra 5/ numărul de colţuri a acesteia. Cinci este văzută ca o cifra mistică şi magică, şi totuşi esenţial umană. Avem câte 5 degete la fiecare mână şi picior, suntem înzestraţi cu 5 simţuri. Acest număr este colerat şi cu omul în general (2+3), 2 oglindind instabilitatea sa cauzată de dualitate în ciuda divinităţii sale simbolizate de 3.

Dacă, din cauza conectării cu Marte, unii sunt de părere că numărul 5 semnifică conflictul şi armonia prin conflict, alţii îl văd, pur şi simplu, ca unul al armoniei şi echilibrului, unul al graţiei divine.

Wu Xing reprezintă cele 5 faze ori elemente din tradiţia chinezească, regăsite în medicină, acupunctură, Feng Shui, şi Taoism. Ele sunt asemănătoare celor 5 elemente greceşti, cu deosebirea că la chinezi se pune un mai mare accent pe transformarea lor ciclică decât pe aspectul lor material. Cele 5 faze/elemente sunt: focul, pământul, metalul, apa şi lemnul. Tot în China 5 era un număr masculin norocos.

Floarea de lotus: Simbol şi semnificaţie

Existau 5 virtuţi ale cavalerilor medievali: generozitatea, curtoazia, castitatea, cavaleria şi pietatea.

Conform Cabalei, 5 este cifra omului perfect eliberat de latura sa animalică.

Totodată, cifra 5 era preţuită ca una mediatoare între Dumnezeu şi univers.

Pentru mayaşi, acest număr era un simbol al perfecţiunii.

La etrusci şi la romani era un număr nupţial întrucât era cel dintâi rezultat prin adunarea primului număr feminin şi al primului număr masculin.

Pentagrama, simbol creştin 

Pentru creştinii timpurii, pentagrama era un simbol al celor cinci simţuri şi unul al celor cinci răni ale lui Hristos. Acest lucru ar trebui să-i pună pe gânduri pe creştinii fundamentalişti de astăzi, care interpretează pentagrama ca un simbol exclusiv al răului ori al diavolului. Această figură geometrică are un rol important în " Sir Gawain and the Green Knight", un poem englezesc din secolul al XIV-lea, în care decorează scutul eroului Gawain. Autorul anonim al poemului menţiona că Gawain era perfect în cele 5 ale sale simţuri şi în cele 5 degete ale sale, credincios celor 5 răni ale lui Hristos, îşi extrăgea curajul din cele 5 bucurii pe care le-a avut Fecioara Maria de la Iisus şi exprima cele 5 virtuţi ale cavalerismului.

Cabaliştii creştini din perioada Renaşterii aveau o preferinţă specială pentru pentagramă, pe care o desluşeau că o dovadă mistică a divinitatiilui Hristos. Pentru ei, îl simboliza pe Hristos ca Sfântul Duh manifestat în postură umană. Obişnuiau să adauge litera ebraică Shin (semnificând focul şi Sfântul Duh al Cincizecimii) la cele 4 litere ale lui Dumnezeu (YHVH), rezultând YHShYH-Y'heshua sau Iisus.

Pentagrama inversată 

Dacă pentagrama cu un colţ în partea superioară evocă dominaţia minţii/spiritului asupra materiei, cea inversată sau întoarsă( cu vârful în jos) exprimă supremaţia lumii materiale asupra celei spirituale, accentuează natură senzorială a omului. Pentagramă întoarsă este considerată a reprezenta partea întunecată a omului şi a lumii, şi chiar un simbol al Satanei. Totuşi, această conotaţie este relativ recentă, neregăsindu-se în textele străvechi. Cel dintâi care i-a asociat aspecte malefice a fost, la jumătatea secolului al XIX-lea, vestitul Eliphas Levi.

Iată, ce afirma în scrierile sale:
 
"O pentagramă inversată, cu două colţuri îndreptate în sus, este un simbol al răului şi atrage forţele întunecate, întrucât răstoarnă ordinea normală a lucrurilor şi demonstrează victoria materiei asupra spiritului. Este ţapul atracţiei senzuale atacând cerurile cu coarnele sale, un însemn detestat de iniţiaţi... Steaua înflăcărată care, când este întoarsă cu susul în jos, este semnul hieroglific al magiei negre, al cărei cap este cuprins în stea, cu cele două coarne în vârf, cu urechile în stânga şi în dreapta, şi cu barba în partea inferioară... Să păstrăm figura geometrică a stelei cu cinci colţuri mereu dreaptă, cu vârful superior ţintind către ceruri, căci astfel este lăcaşul înţelepciunii, iar dacă este întoarsă rezultă perversiunea şi răul."

Pentagrama zeiţei Diana

Pentagrama în masonerie 

Pasionaţii şi chiar obsedaţii despre rolul malefic al masoneriei în lume au ca unul din argumentele lor false o interpretare deformată a simbolului pentagramei. Ignoranţa unor astfel de "războinici ai luminii" nu are cum să nu sară în ochi! În masonerie, pentagrama este corelată frecvent cu " steaua înflăcărată", conformă simbolului pitagorean şi, câteodată, reflectă coborârea simbolică a divinităţii lui Hristos în lumea materială. Din această perspectivă, pentagrama întruchipează steaua din Betleem. Oricum, ea nu este decât un simbol relativ minor în masonerie. Pentru masoni, steaua cu cinci vârfuri, cu unul din ele îndreptate în sus, este un simbol al divinităţii din om.

Pentagrama şi satanismul 

Ca de obicei, sataniştii au adoptat pentagrama fără să conştientizeze simbolismul adânc al acesteia. De fapt, mişcarea satanistă a apărut şi s-a dezvoltat în a doua jumătate a secolului XX şi a preluat nişte însemne aşa-zis vrăjitoreşti fără a digera înţelesul acestora. Oricum, aderenţii nătângi ai satanismului au preluat pentagrama inversată ca un simbol al adorării diavolului, la fel cum au făcut şi cu crucea întoarsă de-a-ndoaselea.
Încă odată, trebuie să subliniez că mişcarea satanistă este ridicolă, nu are rădăcini străvechi şi este un moft, iniţiat în ultumul secol, care a încercat nejustificat să acceadă la dimensiune atemporală.