Preotul şi Satana - Povestire de Kahlil Gibran

Pentru unii oameni, mai ales din cei încorsetaţi în prejudecăţi şi o credinţă oarbă, această povestire a lui Kahlil Gibran poate fi şocantă, oripilantă, poate stârni chiar indignare şi oroare. Îmi asum acest risc, pentru că trebuie să fim cât mai deschişi faţă de realităţile lumii şi sinelui. Kahlil Gibran pune nişte întrebări esenţiale... Ce sens ar mai avea religia în absenţa păcatului? Poate exista biserica fără Satana? Preotul mai are vreun rost dacă diavolul nu mai fiinţează? 

Preotul şi Satana - Povestire de Kahlil Gibran 

Într-o seară, pe când se plimba pe afară, preotul a auzit un strigat înfiorător. S-a uitat în jur şi a descoperit un om zăcând într-un şanţ. Hainele îi erau sfâşiate şi era acoperit de sânge. Bărbatul striga, "Salvează-mă, ai te rog milă de mine, te implor să mă ajuţi căci sunt pe moarte."

Preotul nu prea voia să se implice în aşa ceva. S-a gândit că poate omul era beat sau drogat, ori că era un răufăcător şi se bătuse cu alţii, de teapa sa. Prima lui reacţie a fost să continue să meargă şi să nu dea importanţă acelei conjuncturi. A mers mai departe, uitându-se neliniştit peste umăr la omul care tot striga, "Te rog, nu mă părăsi. Sunt pe moarte."

Preotul s-a gândit apoi că era posibil ca omul să fie nebun sau ceva e genul asta. Nu ştia ce să facă. A păşit înainte, dar bărbatul îl implora, "Te rog, vino aproape de mine. Noi doi suntem prieteni de multă vreme. Nu mă recunoşti? Tu, preotule, eşti Bunul Pastor, şi eu nu sunt nici răufăcător, şi nici nebun. Te rog, mă cunoşti, vino la mine şi îţi voi spune cine sunt."

Preotul s-a întors, s-a aplecat spre om şi i-a zis, "Nu te cunosc. Cine eşti tu?"

Kahlil Gibran: 10 poveşti de înţelepciune şi inspiraţie

Bărbatul s-a chinuit să vorbească, cu gura plină de sânge. "Dar mă ştii! M-ai văzut de o mie de ori, şi mi te-ai adresat în fiecare zi. Îţi sunt mai drag decât propria-ţi viaţă!"

Preotul i-a reproşat, "Eşti un mincinos! Eşti pe cale să mori. Mai bine ai rosti adevărul. Nu te cunosc. Nu ţi-am zărit faţa niciodată până acum."

Omul s-a mişcat niţel, s-a uitat drept în ochii preotului şi, deodată, un mic zâmbet s-a ivit pe buzele lui însângerate. Cu un glas adânc şi liniştit, i-a spus, "Eu sunt Satana."

Preotul s-a dat brusc înapoi şi a urlat către faţa schimonosită din şanţ, "Dumnezeu mi-a arătat cum arăţi, blestematule şi m-a făcut, pe bună dreptate, să te urăsc! Fii blestemat în veci! Mielul bolnav trebuie să fie nimcit de către cioban, ca nu cumva să-i molipsească ceilalăţi miei."

Satana i-a răspuns, "Nu te zori, preotule. Vino repede şi atinge-mi rănile înainte că viaţa să-mi părăsească trupul."

Preotul i-a replicat, "Aceste mâini ale mele, care oferă zilnic ofrandă lui Dumnezeu, nu îţi vor atinge corpul zămislit din secreţiile iadului. Trebuie să mori afurisit, căci eşti veninul întregii omeniri şi ţelul tău este să-i distrugi toate virtuţile."

Chinuit de durere, Satana s-a ridicat pe un cot, "Nu ştii ce vorbeşti. Habar nu ai ce rău îţi faci de unul singur. Astăzi mergeam pe drum de unul singur, fără să supăr pe cineva, când o hoardă de îngeri s-a pogorât pe pământ. M-au atacat şi m-au rănit grav. Aş fi putut să scap de ei dacă nu ar fi fost unul cu o sabie de foc cu două tăişuri. Nu am avut, pur şi simplu, nici o şansă în faţa acestei săbii."

Satana a oftat şi s-a oprit o clipă din vorbit, străbătut vizibil de o durere crâncenă. "Cred că îngerul înarmat cu sabia era Mihail. Un războinic experimentat. Dacă nu aş fi căzut în ţărână şi nu aş fi făcut-o pe mortul, m-ar fi tăiat în bucăţi."

Preotul a privit în sus şi a zis, "Binecuvântat să fie numele lui Mihail, care a scăpat omenirea de un duşman groaznic."

Satana s-a uitat îndurerat spre preot şi i-a spus, "Îl binecuvântezi pe Mihail, care nu a venit nicicând să te salveze! Mă blestemi pe mine, în ceasul înfrângerii mele, chiar dacă am fost şi sunt încă sursa liniştii şi fericirii tale. Îmi refuzi binecuvântarea şi nu-mi arăţi bunătate însă, cu toate astea, trăieşti şi prosperi în umbra fiinţei mele. Ai folosit existenţa mea ca o scuză şi ca o armă în cariera ta, şi îmi utilizezi numele ca o justificare pentru faptele tale."

Kahlil Gibran despre dragoste

"Nu tremuri numai la gândul că ai nevoie de mine în prezentul şi viitorul tău? De ce îmi doreşti moartea, prietene? Nu ai realizat că era imposibil să iei mai mult aur şi argint fără să-mi foloseşti împărăţia ca şi o ameninţare? Părinte, nu-ţi dai seama că vei muri de foame dacă o să pier? Ce te vei face mâine dacă astăzi mă laşi să pier?"

"Ce vocaţie vei mai urma dacă numele meu va dispare? Timp de decenii, ai colindat prin aceste sate, punându-i în gardă pe oameni să se ferească să cadă în mâinile mele. Ei ţi-au plătit pentru îndrumări cu bani şi cu roadele pământurilor lor. Ce vor mai cumpăra mâine de la tine dacă descoperă că duşmanul lor cel mai inverşunat nu mai vieţuieşte? Slujba ta ar muri odată cu mine, căci oamenii vor fi la adăpost de orice păcat. Ca şi preot, înţelegi desigur că numai existenţa mea a creat inamicul meu, biserica. Tu şi cu mine suntem conflictul care scoate aurul şi argintul din buzunarele credincioşilor şi care le pune în buzunarul preotului şi misionarului."

"Cum îţi permiţi să mă laşi să mor când ştii cu certitudine că în acest fel îţi vei pierde prestigiul, biserica, casa şi modul de viaţă? Eu sunt tatăl şi mama păcatului şi, dacă păcatul nu ar mai fi, odată cu el ar dispare şi luptătorii împotriva sa, laolaltă cu familiile lor."

Apoi, Satana şi-a întins, braţele, şi-a aplecat capul şi a gemut adânc. Faţa lui a devenit cenuşie. Şi-a fixat ochii strălucitori către preot şi i-a spus, cu o voce împiedicată, "Sunt obosit şi slăbit. Am greşit istovindu-mi puterea pentru a-ţi vorbi despre lucruri pe care le ştii deja. Poţi face cum vrei. Poţi să mă porţi până la tine acasă şi să-mi oblojeşti rănile ori să mă laşi aici să mor."

Preotul s-a cutremurat, şi-a frecat febril mâinile şi a răspuns, "Ştiu acum ceea ce nu conştientizam acum o oră. Iartă-mi ignoranţa. Ştiu acum că existenţa ta pe această lume crează ispita, iar ispita este măsura prin care Dumnezeu judecă valoarea sufletelor omeneşti."

Preotul a continuat, "Satana, trebuie să trăieşti, căci dacă mori şi oamenii află asta, frica lor faţă de iad s-ar nărui, şi ar înceta să se roage, deoarece nu va mai există păcat. Este nevoie să trăieşti pentru că în viaţa ta se găseşte mântuirea omenirii de vicii şi păcate."

Satana a râs mulţumit şi a remarcat, "Cât de inteligent eşti, preotule! Ai găsit prin forţa cunoaşterii tale un scop al existenţei mele pe care nu l-am înţeles pe de-a întregul până cum, şi desluşesc complet în această clipă nevoia noastră unul de celălalt. Apropie-te, frate, grăbeşte-te să mă duci peste câmpii, jumătate din sângele meu s-a scurs în pământ şi nu a mai rămas din mine decât acest trup rupt, sfârtecat, care va fi luat curând de moarte dacă nu-i dăruieşti ajutor."

Kahlil Gibran despre frumuseţe

Preotul l-a săltat pe Satana pe spatele său şi s-a îndreptat către casă.

În mijlocul văilor de acolo, învăluite de linişte şi infrumuţesate cu un văl de întuneric, preotul a mers spre sat, cu spinarea aplecată sub povara sa grea.

Straiele sale negre şi barbă lui lungă erau stropite de sângele ce curgea de deasupra sa, însă el s-a străduit să păşească înainte, mereu înainte, în timp ce buzele i se frământau într-o rugăciune ferventă pentru viaţa lui Satana...


Sursă- Kahlil Gibran: Hidden Meanings / "Înţelesuri ascunse"