Superstiţii despre ceasuri rele

În superstiţiile lumii şi ale românilor, ceasurile rele reprezintă fie ore nefaste, de rău augur, care aduc ghinion sau marchează prezenţa vrăjitoarelor, demonilor, şi spiritelor rele, fie duhuri, fiinţe malefice, îngrozitoare, umblând peste pământ pentru a-i poci ori îmbolnăvi pe oameni.

În a sa "Mitologie română," Romulus Vulcănescu preciza că, în folclor, miezul nopţii era măsurat în trei ceasuri rele anunţate de trei cântări ale cocoşilor, la ora 12 noaptea, între 1,30 şi 2 noaptea şi între 3 şi 3,30 dimineaţa. Această perioadă din noapte era periculoasă pentru oamenii aflaţi pe afară întrucât puteau fi atacaţi de demoni, iele, iezme, fantome, moroni, tricolici, pricolici, vrăjitoare şi animale rele. Dacă, totuşi, cineva era prins pe drum de astfel de făpturi infernale, i se recomanda să traseze degrabă un cerc în jurul sau, şi să se roage din toate puterile să fie protejat de tot ce zarea ori auzea prin preajma sa.

Pe de altă parte, în superstiţiile româneşti, ceasurile rele sau nenorocoase erau fiinţe ori duhuri "cu înfăţişări monstruoase (cu capul cât băniţa, ochii cât pumnul, gheboase, şchioape, cocârjate, vinete, galbene sau negre, în loc de degete cu gheare, în loc de dinţi cu cuţite, etc.)" (Mircea Vulcănescu). Ele provocau oamenilor boli uşoare ori grele şi tot felul de infirmităţi. În cartea "Mitologie română" sunt consemnate două descântece de Ceas Rău:

"Ieşi ceas rău,/ ieşi, tu, rău, /ceas rău cu speriat,/ceas rău cu duh necurat, /ceas rău cu samcă albă,/ceas rău cu samcă neagră, /ceas rău cu moroi,/ceas rău cu strigoi, /ceas rău cu zburător (...)" din toate măruntaiele celui bolnav, şi să te duci cum ai venit, din "râpi risipite", din "mări răscolite", în care să pieri ca fumul şi ceaţa; să te duci, să te întorci în munţii cărunţi, unde câinele nu latră, vaca nu mulge, la curţile tale.

"A plecat (cutare) pe cale, pe cărare,/ a ajuns sub o râpă de pârâu/ şi l-a întâlnit un mare rău,/ lipitură cu Ceas Rău..."

Tot în popor, cuvintele necugetate rostite într-un ceas nenorocos puteau provoca mari necazuri. În poezia "Ceas rău," Vasile Alescandri atrăgea atenţia:

"Din bătrâni se spune
Că sunt ceasuri bune
Şi că rele sunt.
Vai de-acei ş-acele
Care-n ceasuri rele
Zic vre un cuvânt!"

Potrivit lui Tudor Pamfile, ceasurile rele sunt duhuri de noapte, care zboară prin văzduh scoţând un fel de ţiuit, şi îi pocesc pe oamenii întâlniţi în cale. Atunci când îţi ţiuiau urechile, însemna că Ceasul Rău se apropia de tine, gata să te pocească. Pentru a preîntâmpina asta, era nevoie să îţi faci semnul crucii în dreptul urechii.

Ziua de naştere în superstiţii şi tradiţii

În Covurlui, se spunea că Ceasurile rele îi poceau pe cei care se culcau noaptea cu capul pe pragul uşii de la tindă, iar în Ardeal, Ceasul Rău era numit şi Norocirea Slabă. Tudor Pamfile ne redă două alte descântece de Ceas Rău:

"Ceas Rău cu pocitură,
Ceas Rău cu săgetătură,
Ceas Rău din spaimă,
Ceas Rău de-cu-seară,
Ceas Rău de la miezul nopţii,
Cear Rău de-cu-ziua,
Să te duci pe munţi,
Pe sub munţi,
C-acolo-s ale tale curţi,
C-acolo-s mese aşternute
Şi pahare umplute
Şi scaune aşternute,
Pentru tine sunt gătite.
Acolo să trăieşti,
Acolo să vecuieşti,
De N. să nu gândeşti,
Că tu de nu te vei duce,
Şi nu te-i depărta..."

"...Ceas Slab,
Ceas alb,
Ceas înnegrit,
Ceas năpârcit,
Din prag ai sărit în casă,
Din prag ai sărit în masă,
Din masă în blid,
Din blid în lingură,
Din lingură N. te-a sorbit
Şi carnea i-ai betejit..."

În tradiţia populară românescă, se spune că atât în ziua de marţi, cât şi în cea de sâmbătă sunt trei ceasuri rele, din pricina cărora suntem pândiţi de ghinioane şi năpaste. Într-o explicaţie astrologică a acestei superstiţii, cele trei ceasuri rele de marţi sunt generate de Marte, planeta guvernatoare a acestei zile, în vreme ce cele trei ceasuri rele de sâmbătă sunt iscate de Saturn, planeta care stăpâneşte această zi.

În credinţele străvechi occidentale, ceasul rău poate fi identificat fie ca "ora vrăjitului," fie că "ora diavolului."

Ora vrăjitului se refera la un interval de timp în care apar pe pământ şi au cea mai mare putere vrăjitoarele, demonii şi stafiile, şi în decursul căruia magia neagră este cea mai eficientă. Această perioada este cuprinsă între ora 3 şi ora 4 dimineaţă, ore numite "canonice," când nu au loc slujbe şi rugăciuni în biserica catolică.

Superstiţii despre ceas

Ora diavolului pare a fi trei dimineaţă şi este asociată cu vremea când îşi fac simţite prezenţa Satana şi dracii săi, creaturile sale înspăimântătoare. Se crede că mulţi oameni se trezesc la această oră din cauza unui coşmar sau, fără vreun motiv aparent, din pricina unei răceli din aer sau unei temeri nedesluşite care le străbate sufletul. În opinia unora, acest ceas rău a fost ales anume de diavol, pentru a-l batjocori pe Iisus Hristos, fiind un ceas inversat celui de la trei după amiază, ora la care ar fi murit, răstignit pe cruce, Mântuitorul.

Într-o superstiţie poloneză, fiecare zi are un ceas rău şi un blestem pronunţat în acel ceas devine realitate!

Pe de altă parte, la irlandezi, se spune că există un ceas bun, o oră favorabilă în fiecare zi, când o dorinţă pe care ţi-o pui îţi va fi garantat împlinită, însă nimeni nu ştie când este acel ceas.


Surse: 
- Romulus Vulcănescu: Mitologie română 
- Tudor Pamfile: Mitologia poporului român 
- Journal of American Folklore, 1958