Superstiţii despre foc
Focul a fost un element al naturii primordial, înfricoşător în viaţa oamenilor primitivi, ce îi băga în sperieţi şi le sugera o atotoputernicie divină. Superstiţiile despre foc sunt, din această cauză, asociate cu mitul lui Prometeu, cel care a reuşit să fure această forţă zeilor şi să o dăruiască omenirii. Nu întâmplător, focul era slăvit ca un simbol vizibil al Dumnezeului invizibil, înzestrat cu puteri mistice de purificare.
Magii persani făceau bani buni cu ajutorul focului sacru, căci fiecare credincios trebuia să le dea un ban de argint pentru o bucăţică de jar luată din templul lor, pentru a o aduce acasă în ziua festivalului soarelui. De asemeni, preoţii druzi adunau averi vânzând focul credincioşilor în ziua dedicată lui Baal.
În Japonia, există numeroase superstiţii asociate cu focul, acest duşman străvechi al omului. Astfel, în această zonă a lumii, nu se recomandă să-ţi arunci unghiile tăiate în foc, întrucât acesta se poate răzbuna pe tine, arzandu-te sau nimicindu-ţi casă. Nu este de bun augur să se azvârle în flăcări nici sâmburi de curmal (japonez), pentru a nu risca să te îmbolnăveşti de lepră.
O altă superstiţie japoneză, întâlnită şi pe meleagurile româneşti, avertizează că atunci când copiii se joacă cu focul ajung să facă pipi în pat.
Irlandezii făceau un cerc de foc în jurul copiilor şi vitelor pentru a ţine departe spiritele rele.
În Marea Britanie, în ajunul sărbătorii Sfântului Ioan, femeile tinere dansau în jurul unui foc, cu pietre pe cap. Când focul se micşora, aruncau în el cu acele pietre, iar când se stingea, călcau în picioare peste cărbunii lui şi se îmbăiau apoi în mare astfel încât să fie fecunde, fertile. Tot pe aceste meleaguri, focul izvodit prin frecare, conform unei tehnici străvechi, era considerat a fi sacru. În anul 742, d.Hr., acesta practică a fost condamnată ca una păgână de către biserică.
Cenuşa rămasă în cămine era utilizată pentru farmece şi divinaţie. Se credea că cenuşa păstra unele din proprietăţile magice ale focului.
Într-o tradiţie italiană, când focul şuiera în sobă, inseamna că cineva te vorbeşte de rău şi, pentru a pune capăt acestui lucru, femeile trebuiau să dea cu mătură prin casă. Şi în folclorul românesc, focul ce vuia în sobă dădea de veste despre o bârfă despre tine. La un astfel de vâjâit al focului, cine arunca sare în vălvătăi o arunca, de fapt, în ochii persoanei care îl vorbea de rău. Focul care huia în sobă era asociat, la romani, cu o ceartă în casă, care, pentru a fi prevenită, era nevoie să strigi, "la crâşmă!" Totodată, în Italia, focul care se năpustea pe neaşteptate din sobă semnala o moarte iminentă.Pe aceleaşi meleaguri, pentru ca focul să se menţină cât mai mult, trebuia să "bârfeşti" la gura sobei.
Superstiţii despre apă
O pisică care se aşează cu spatele către sobă, foc, vesteşte o furtună, un îngheţ ori o iarnă aspră. Una cu trei nuanţe diferite de culoare în blană te protejează faţă de foc şi febră.
Într-o metodă străveche de ghicire a viitorului, trebuia să-ţi dai foc câtorva fire de păr tăiate de pe cap. Dacă acestea ardeau ferm, rapid, cu strălucire, însemna că ai în faţă o viaţă lungă. Dacă, însă, împroşcau în jur scântei sau ardeau mocnit, era un semn de moarte.
Nu este auspicios să dai cu împrumut sare sau foc. În Scoţia şi nordul Angliei nu se dădea din casă foc mai cu seamă în ziua de Anul Nou; în caz contrar, cineva din familie urma să moară în cel mult 12 luni.
Potrivit unei superstiţii americane, sarea vărsată care este strânsă cu grijă şi aruncată în foc împiedică apariţia unui necaz, a unei vărsari de lacrimi.
În Noua Anglie, era cu ghinion să clădeşti o casă nouă pe locul unde arsese o alta, mai veche. De asemeni, o pâine coaptă în Vinerea Mare sau de Crăciun, ţinută de-a lungul unui an în casă, avea darul de a feri acea locuinţă de incendii.
Într-un ritual occidental, se amplasa jarul în forma unui cerc divizat în trei părţi egale, cu o mică ridicătură în centru. O bucată de turbă era aşezată în punctul în care fiecare diviziune a cercului intersecta moviliţa centrală, şi toată această zona era acoperită cu cenuşă astfel încât să nu se stingă totuşi focul. Urma o ceremonie îndeplinită de una din femeile din gospodărie. În vreme ce grebla jarul, ea recită o invocaţie pentru protecţia case şi ferirea celor din ea faţă de orice fel de pericole.
Focul care bubuie, trosneşte în sobă prezice o furtună ori o ceartă. Scânteile care nu încetează să se ivească în spatele şemineului indică primirea unei veşti importante.
Cărbunele (simbol al focului) era considerat a fi norocos, fiind purtat odată, din acest motiv, în buzunare.
În Occident, exista tradiţia ca vitele să fie mânate peste jarul rămas din focurile sărbătorilor Beltane sau Midsummer (Mijlocul verii), astfel încât să fie apărate de boli.
Pe vremuri, fierarii erau priviţi cu respect, identificaţi ca vrăjitori, şi din cauza priceperii lor de a mânui focul şi a alunga în acest fel demonii.
Un foc care arde într-o parte, pieziş, prezice o căsătorie. Unul care se înteţeşte pe neaşteptate prevesteşte că un străin îţi va intra în casă.
Flăcările albastre din sobă ori cămin îţi dau de veste că un spirit rău este pe aproape.
Uneori, cântecul bufnitei este asociat cu piaza rea ori ghinionul. Pentru a contracara astfel de influenţe nefaste, la auzul glasului bufniţei, se punea fier în foc sau se aruncau în flăcările sobei sare, ardei iuţi şi oţet.
Când o rândunică îşi face cuib sub streşină casei tale te bucuri de noroc şi, mai ales, eşti protejat faţă de foc şi furtuni.
Doi oameni care se străduiesc simultan să aprindă un foc au parte de ghinion.
Potrivit lui Romulus Vulcănescu, "în mitologia română focul este conceput în trei moduri: ca stihie cosmică, ca putere sacră şi ca făptură mitică." Ca şi înzestrare stihială, avea două componente principale: focul ceresc şi cel pământesc. În amândouă ipostazele, era o emanaţie divină, atât binefăcătoare, cât şi răufăcătoare, reflectându-se astfel şi în plan uman, prin sacrificii faţă de divinităţi, cărora li se jertfeau în flăcări plante bine mirositoare, băuturi alcoolice şi unele animale. Atât focul ceresc, cât şi cel pământesc, erau asociate şi cu magia albă, şi cu cea neagră.
Focul pământesc era întreţinut ca şi jar în vatră chiar şi pe parcursul întregului an, fiind stins şi reaprins ritual cu prilejul marilor sărbători populare. Se aprindea festiv la naştere, nuntă şi moarte, în ruguri cum erau cele de Crăciun. În noaptea dinaintea Joii Mari, se făceau focuri în curţi ori grădini, alături de care se aşezau blide cu mâncare, astfel încât morţii fiecărei familii să se încălzească şi să îmbuce câte ceva.
Focul din vise | Interpretarea şi semnificaţia viselor
Nu era bine să calci peste foc, ca nu cumva să calce şi acesta peste tine şi să te nimicească. O femeie gravidă care călca peste foc putea naşte un copil cu un anume foc, numit viu.
În Muntenia şi Banat, în noaptea de Înviere se aprindeau ruguri în curţile bisericilor, ruguri ce semnificau tranziţia de la moarte la viaţă, de la întuneric la lumină, de la iarnă la primăvară.
În Ajunul zilei Sfântului Dumitru, copiii adunaţi în jurul unor focuri strigau "Hai la focul Sâmedru." Apoi, strângeau tăciuni din ele, pe care îi aruncau în livezile de pruni, ca să fie belşug de fructe în următoarea vara.
Ziua Sfântului Ilie era respectată pentru a fi ferit de foc, de fulgere.
Un foc dat cuiva îi "ardea" umbra, şi nu o mai avea nici pe lumea asta, şi nici pe cealaltă. Era recomandat îndeosebi să nu dai foc din casă după asfinţit, ca să nu-ţi mănânce lupii vitele. De asemeni, focul dat din casă dimineaţa aducea pagubă o întreagă săptămână, iar cel dăruit în orice oră din zi, când în casă se găsea un copil mic rău, îl făcea pe aceasta să zbiere! Cărbunele ori focul împrumutat seara din locuinţa unde se afla un copil îi alunga acestuia somnul toată noaptea. Pentru a nu se lua sporul puilor dintr-o gospodărie, cel căruia i se împrumută foc de acolo trebuia musai să pună pe vatră nişte iarbă verde. Totodată, era indicat să i se dea cu împrumut foc unui vecin numai sub formă de jar, şi nu de tăciune, astfel încât să nu se ivească o sfadă, o ceartă cu acesta.
La revenirea acasă, după înmormântarea cuiva din familie, rudele sale săreau peste un foc aprins în curte, astfel încât să se purifice de spiritele rele funerare.
Dacă scuipai în foc, îţi scuipai sufletul ori putrezeai!
De Sfântul Andrei, se făceau focuri la răscrucile de drumuri, astfel încât strigoii să fie izgoniţi şi împiedicaţi să rătăcească prin sate.
Ca să nu fii atacat de foc, se impunea să nu asculţi la fereastra altuia, să nu lucrezi în 9 joi şi 9 marţi după Paşte, să nu te uiţi la umbra ta aruncată seara pe perete de o lumânare, să nu fluieri seara în casă, să respecţi cu sfinţenie ziua de Foca, să nu împuşti rândunici, cocori şi cocostârci, să nu tunzi părul unui copil mai mic de un an şi, în Vinerea Paştelui, cu lumânarea aprinsă de la biserică, să ocoleşti casa de trei ori, făcând cruce cu lumânarea în toate cele patru părţi.
Superstiţii despre vin
Visul despre foc îţi prezice că vei fi bătut sau că va fi soare a doua zi.
În caz că îţi incendiază cineva casa ori vreun acaret, dacă te uiţi atent acolo unde vălvătaia este mai mare, poţi desluşi chipul omului care a pus focul.
Scânteile sărite din vatră vesteau oaspeţi, sosiţi din acea direcţie în care se îndreptau scânteile.
Când nu ţi se aprindea focul în vatră, ţi se semnala că o femeie din sat a născut.
Focul lăsat seara "neînvelit" atrăgea diavolul în casă şi îl stârnea să-ţi îmbolnăvească copilul.
Surse:
- Diagram Group: Superstitions
- Lady Wilde: Legends, Charms and Superstitions of Ireland
- Cora Linn Daniels, C. M. Stevans: Encyclopedia of Superstitions, Folklore, and the Occult Sciences of the World
- Andrea Malossini: Italian Superstitions
- Charles Raymond Dillon: Superstitions and Folk Remedies
- Romulus Vulcănescu: Mitologie română
- Artur Gorovei: Credinţi şi superstiţii ale poporului român
Superstiţii străine despre foc
Magii persani făceau bani buni cu ajutorul focului sacru, căci fiecare credincios trebuia să le dea un ban de argint pentru o bucăţică de jar luată din templul lor, pentru a o aduce acasă în ziua festivalului soarelui. De asemeni, preoţii druzi adunau averi vânzând focul credincioşilor în ziua dedicată lui Baal.
În Japonia, există numeroase superstiţii asociate cu focul, acest duşman străvechi al omului. Astfel, în această zonă a lumii, nu se recomandă să-ţi arunci unghiile tăiate în foc, întrucât acesta se poate răzbuna pe tine, arzandu-te sau nimicindu-ţi casă. Nu este de bun augur să se azvârle în flăcări nici sâmburi de curmal (japonez), pentru a nu risca să te îmbolnăveşti de lepră.
O altă superstiţie japoneză, întâlnită şi pe meleagurile româneşti, avertizează că atunci când copiii se joacă cu focul ajung să facă pipi în pat.
Irlandezii făceau un cerc de foc în jurul copiilor şi vitelor pentru a ţine departe spiritele rele.
În Marea Britanie, în ajunul sărbătorii Sfântului Ioan, femeile tinere dansau în jurul unui foc, cu pietre pe cap. Când focul se micşora, aruncau în el cu acele pietre, iar când se stingea, călcau în picioare peste cărbunii lui şi se îmbăiau apoi în mare astfel încât să fie fecunde, fertile. Tot pe aceste meleaguri, focul izvodit prin frecare, conform unei tehnici străvechi, era considerat a fi sacru. În anul 742, d.Hr., acesta practică a fost condamnată ca una păgână de către biserică.
Cenuşa rămasă în cămine era utilizată pentru farmece şi divinaţie. Se credea că cenuşa păstra unele din proprietăţile magice ale focului.
Într-o tradiţie italiană, când focul şuiera în sobă, inseamna că cineva te vorbeşte de rău şi, pentru a pune capăt acestui lucru, femeile trebuiau să dea cu mătură prin casă. Şi în folclorul românesc, focul ce vuia în sobă dădea de veste despre o bârfă despre tine. La un astfel de vâjâit al focului, cine arunca sare în vălvătăi o arunca, de fapt, în ochii persoanei care îl vorbea de rău. Focul care huia în sobă era asociat, la romani, cu o ceartă în casă, care, pentru a fi prevenită, era nevoie să strigi, "la crâşmă!" Totodată, în Italia, focul care se năpustea pe neaşteptate din sobă semnala o moarte iminentă.Pe aceleaşi meleaguri, pentru ca focul să se menţină cât mai mult, trebuia să "bârfeşti" la gura sobei.
Superstiţii despre apă
O pisică care se aşează cu spatele către sobă, foc, vesteşte o furtună, un îngheţ ori o iarnă aspră. Una cu trei nuanţe diferite de culoare în blană te protejează faţă de foc şi febră.
Într-o metodă străveche de ghicire a viitorului, trebuia să-ţi dai foc câtorva fire de păr tăiate de pe cap. Dacă acestea ardeau ferm, rapid, cu strălucire, însemna că ai în faţă o viaţă lungă. Dacă, însă, împroşcau în jur scântei sau ardeau mocnit, era un semn de moarte.
Nu este auspicios să dai cu împrumut sare sau foc. În Scoţia şi nordul Angliei nu se dădea din casă foc mai cu seamă în ziua de Anul Nou; în caz contrar, cineva din familie urma să moară în cel mult 12 luni.
Potrivit unei superstiţii americane, sarea vărsată care este strânsă cu grijă şi aruncată în foc împiedică apariţia unui necaz, a unei vărsari de lacrimi.
În Noua Anglie, era cu ghinion să clădeşti o casă nouă pe locul unde arsese o alta, mai veche. De asemeni, o pâine coaptă în Vinerea Mare sau de Crăciun, ţinută de-a lungul unui an în casă, avea darul de a feri acea locuinţă de incendii.
Într-un ritual occidental, se amplasa jarul în forma unui cerc divizat în trei părţi egale, cu o mică ridicătură în centru. O bucată de turbă era aşezată în punctul în care fiecare diviziune a cercului intersecta moviliţa centrală, şi toată această zona era acoperită cu cenuşă astfel încât să nu se stingă totuşi focul. Urma o ceremonie îndeplinită de una din femeile din gospodărie. În vreme ce grebla jarul, ea recită o invocaţie pentru protecţia case şi ferirea celor din ea faţă de orice fel de pericole.
Focul care bubuie, trosneşte în sobă prezice o furtună ori o ceartă. Scânteile care nu încetează să se ivească în spatele şemineului indică primirea unei veşti importante.
Cărbunele (simbol al focului) era considerat a fi norocos, fiind purtat odată, din acest motiv, în buzunare.
În Occident, exista tradiţia ca vitele să fie mânate peste jarul rămas din focurile sărbătorilor Beltane sau Midsummer (Mijlocul verii), astfel încât să fie apărate de boli.
Pe vremuri, fierarii erau priviţi cu respect, identificaţi ca vrăjitori, şi din cauza priceperii lor de a mânui focul şi a alunga în acest fel demonii.
Un foc care arde într-o parte, pieziş, prezice o căsătorie. Unul care se înteţeşte pe neaşteptate prevesteşte că un străin îţi va intra în casă.
Flăcările albastre din sobă ori cămin îţi dau de veste că un spirit rău este pe aproape.
Uneori, cântecul bufnitei este asociat cu piaza rea ori ghinionul. Pentru a contracara astfel de influenţe nefaste, la auzul glasului bufniţei, se punea fier în foc sau se aruncau în flăcările sobei sare, ardei iuţi şi oţet.
Când o rândunică îşi face cuib sub streşină casei tale te bucuri de noroc şi, mai ales, eşti protejat faţă de foc şi furtuni.
Doi oameni care se străduiesc simultan să aprindă un foc au parte de ghinion.
Superstiţii româneşti despre foc
Potrivit lui Romulus Vulcănescu, "în mitologia română focul este conceput în trei moduri: ca stihie cosmică, ca putere sacră şi ca făptură mitică." Ca şi înzestrare stihială, avea două componente principale: focul ceresc şi cel pământesc. În amândouă ipostazele, era o emanaţie divină, atât binefăcătoare, cât şi răufăcătoare, reflectându-se astfel şi în plan uman, prin sacrificii faţă de divinităţi, cărora li se jertfeau în flăcări plante bine mirositoare, băuturi alcoolice şi unele animale. Atât focul ceresc, cât şi cel pământesc, erau asociate şi cu magia albă, şi cu cea neagră.
Focul pământesc era întreţinut ca şi jar în vatră chiar şi pe parcursul întregului an, fiind stins şi reaprins ritual cu prilejul marilor sărbători populare. Se aprindea festiv la naştere, nuntă şi moarte, în ruguri cum erau cele de Crăciun. În noaptea dinaintea Joii Mari, se făceau focuri în curţi ori grădini, alături de care se aşezau blide cu mâncare, astfel încât morţii fiecărei familii să se încălzească şi să îmbuce câte ceva.
Focul din vise | Interpretarea şi semnificaţia viselor
Nu era bine să calci peste foc, ca nu cumva să calce şi acesta peste tine şi să te nimicească. O femeie gravidă care călca peste foc putea naşte un copil cu un anume foc, numit viu.
În Muntenia şi Banat, în noaptea de Înviere se aprindeau ruguri în curţile bisericilor, ruguri ce semnificau tranziţia de la moarte la viaţă, de la întuneric la lumină, de la iarnă la primăvară.
Ziua Sfântului Ilie era respectată pentru a fi ferit de foc, de fulgere.
Un foc dat cuiva îi "ardea" umbra, şi nu o mai avea nici pe lumea asta, şi nici pe cealaltă. Era recomandat îndeosebi să nu dai foc din casă după asfinţit, ca să nu-ţi mănânce lupii vitele. De asemeni, focul dat din casă dimineaţa aducea pagubă o întreagă săptămână, iar cel dăruit în orice oră din zi, când în casă se găsea un copil mic rău, îl făcea pe aceasta să zbiere! Cărbunele ori focul împrumutat seara din locuinţa unde se afla un copil îi alunga acestuia somnul toată noaptea. Pentru a nu se lua sporul puilor dintr-o gospodărie, cel căruia i se împrumută foc de acolo trebuia musai să pună pe vatră nişte iarbă verde. Totodată, era indicat să i se dea cu împrumut foc unui vecin numai sub formă de jar, şi nu de tăciune, astfel încât să nu se ivească o sfadă, o ceartă cu acesta.
La revenirea acasă, după înmormântarea cuiva din familie, rudele sale săreau peste un foc aprins în curte, astfel încât să se purifice de spiritele rele funerare.
Dacă scuipai în foc, îţi scuipai sufletul ori putrezeai!
De Sfântul Andrei, se făceau focuri la răscrucile de drumuri, astfel încât strigoii să fie izgoniţi şi împiedicaţi să rătăcească prin sate.
Ca să nu fii atacat de foc, se impunea să nu asculţi la fereastra altuia, să nu lucrezi în 9 joi şi 9 marţi după Paşte, să nu te uiţi la umbra ta aruncată seara pe perete de o lumânare, să nu fluieri seara în casă, să respecţi cu sfinţenie ziua de Foca, să nu împuşti rândunici, cocori şi cocostârci, să nu tunzi părul unui copil mai mic de un an şi, în Vinerea Paştelui, cu lumânarea aprinsă de la biserică, să ocoleşti casa de trei ori, făcând cruce cu lumânarea în toate cele patru părţi.
Superstiţii despre vin
Visul despre foc îţi prezice că vei fi bătut sau că va fi soare a doua zi.
În caz că îţi incendiază cineva casa ori vreun acaret, dacă te uiţi atent acolo unde vălvătaia este mai mare, poţi desluşi chipul omului care a pus focul.
Scânteile sărite din vatră vesteau oaspeţi, sosiţi din acea direcţie în care se îndreptau scânteile.
Când nu ţi se aprindea focul în vatră, ţi se semnala că o femeie din sat a născut.
Focul lăsat seara "neînvelit" atrăgea diavolul în casă şi îl stârnea să-ţi îmbolnăvească copilul.
Surse:
- Diagram Group: Superstitions
- Lady Wilde: Legends, Charms and Superstitions of Ireland
- Cora Linn Daniels, C. M. Stevans: Encyclopedia of Superstitions, Folklore, and the Occult Sciences of the World
- Andrea Malossini: Italian Superstitions
- Charles Raymond Dillon: Superstitions and Folk Remedies
- Romulus Vulcănescu: Mitologie română
- Artur Gorovei: Credinţi şi superstiţii ale poporului român
Superstiţii despre foc
Reviewed by Diana Popescu
on
martie 18, 2017
Rating:
Reviewed by Diana Popescu
on
martie 18, 2017
Rating:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu