Visele despre morţi în superstiţiile româneşti

În superstiţiile româneşti, visele despre morţi ne semnalează nevoile, neliniştile şi dorinţele lor, dar şi îndrumări despre propria noastră viaţă. Comunicarea dintre cei vii şi cei morţi reprezenta, pe plaiurile mioritice, un lucru esenţial, ce înlesnea liniştea atât pe tărâmul vieţii, cât şi pe cel al morţii. 

În foclorul românesc există strigoi vii şi strigoi morţi. Cei din urmă, un fel de zombi, se străduiesc să comunice cu oamenii vii, cu rudele lor, prin intermediul viselor. Atunci când un asfel de strigoi nu înceta să bântuiască visele celor apropiaţi, se obişnuia să i se dezgroape trupul şi ca acesta să fie străpuns cu un cui de lemn drept prin inimă, înfipt bine în sicriu, astfel încât să rămână pironit în locul de îngropăciune!
Visele despre morţi în superstiţiile româneşti

Dacă visezi o rudă moartă, se zice, într-o superstiţie românească, că una în viaţă nu mai are mult de trăit.

Cine visează că a căzut într-o prăpastie este sortit morţii.

Când cineva a visat că s-a risipit o casă, înseamnă că un om din acea casă va muri.

De asemeni, un vis în care vezi o persoană în haine noi vesteşte că ea o să moară.

În Bucovina, visele în care apăreau vaci prevesteau că unui om i se încheia ursita, că era pe cale să moară.

Moartea din vis | Interpretarea şi semnificaţia viselor 

Tudor Pamfile consemna, "De bună seamă că sufletele morţilor vor supăra pe cei vii mai ales noaptea, şi atunci mai ales în visuri. De aceea, trebuie să se tâlcuiască visurile şi să se îndeplinească dezlegările. Dacă, de pildă, mortul de curând îngropat se arată gol, înseamnă că sufletul este dezbrăcat, - nu-şi are straie date de pomană: i se dă deci ceva de îmbrăcăminte, şi astfel se duce. Dacă-i flămând, i se dă de mâncare, iar de-i însetat, i se dă să bea."

În Tepu, din zona Tecuciului, visul despre o peteală (conform DEX, peteala constă din fire lungi şi turtite de aur sau de argint cu care miresele îşi împodobesc capul) în piept anunţă moartea unui copil sau a unei rude.

Când cineva doarme pe perna cuiva care a murit va zări acel om în vis.

Dacă un mort te supără în vise, şi vrei să scapi de el, este musai să dai a doua zi de pomană cuiva o ceapă, spunându-i, "Ţine, de sufletul mortului." Astfel, mortul se va supăra şi se va duce.

Dragostea şi moartea: Citate, maxime, cugetări

Tot în Bucovina, când cineva visa o femeie care îi cerea apă, aceasta întruchipa o boală molipsitoare care ducea spre moarte.

Tudor Pamfile are şi o observaţie de bun simţ: "Uneori, de aceste vise sunt vinovaţi şi cei vii, care se gândesc necurmat la dânşii. Pentru acesta - ca să-i uite - după ce mortul se scoate din casă, să privească de trei ori pe fereastră."


Surse: 
- Antoaneta Olteanu: Şcoala de solomonie - Divinaţie şi vrăjitorie în context comparat 
- Artur Gorovei: Credinţi şi superstiţii ale poporului român 
- Tudor Pamfile: Mitologia poporului român
Visele despre morţi în superstiţiile româneşti Visele despre morţi în superstiţiile româneşti Reviewed by Diana Popescu on martie 05, 2017 Rating: 5

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Un produs Blogger.