Papagalul în simboluri, superstiţii şi vise
Asemeni celorlalte zburătoare, simbolismul papagalului este asociat cu aerul, dar şi cu pământul, uneori cu apa, are conotaţii atat pozitive, cat si negative, în vreme ce superstiţiile şi visele despre acesta sunt, în general, legate de abilitatea sa de a vorbi, şi coloristica strălucitoare a penajului său.
Trebuie să se facă o distincţie clară între felul cum este perceput papagalul în mediul său nativ şi cum este apreciat în regiunile unde este folosit ca pasăre de companie. Dacă în primul caz este înconjurat cu respect, consideraţie, în cel de-al doilea simbolismul său este de obicei unul denaturat, degradant, ce poate oglindi chiar şi mentalităţile mai mult ori mai puţin rele ale societăţii.
În ţările în care este ţinut într-o colivie, ca o pasăre decorativă sau de divertisment, papagalul este un simbol al sărăciei gândirii, al unei persoane lipsite de inteligenţă, care nu face decât să repete cuvintele altora ori să nu facă nimic altceva decât ceea ce a fost învăţat. Unii pot merge chiar mai departe, considerându-l ca o oglindire a unui sistem de educaţie păgubos, bazat pe "toceală," învăţat pe de rost, şi nu unul care stimulează creativitatea şi originalitatea gândirii. Asemănător, în jargonul românesc, cuiva i se spune "papagal" atunci când dă dovadă de nepricepere, când nu-l duce mintea, nu este versat într-un anumit domeniu. Cu toate astea, papagalul este apreciat drept una din cele mai inteligente şi mai sociale păsări!
De fapt, pe plan simbolic, "a închide o pasăre într-o colivie" echivalează cu întemniţarea unui spirit liber, separarea unui om de lumea sa spirituală şi închiderea sa într-o colivie educaţională sau profesională care-i îngrădeşte capacitatea de a se dărui inspiraţiei, a-şi exprimă unicitatea şi a-şi clădi înţelepciunea.
În aceeaşi ordine de idei, papagalul simbolizează indiscreţia, răspândirea automată a ceva auzit sau prost înţeles, bârfa ori calomnia.
Ca şi simbol, totem sau călăuză spirituală, această pasăre ne dăruieşte încredere în dezvăluirea adevăratelor noastre "culori" ale personalităţii şi poate fi corelat cu chakra gâtului, ce ne oferă posibilitatea să dăm glas propriului nostru cântec, autenticităţii, individualităţii noastre. Energia sa furnizează fericire, prosperitate interioară şi umor.
De altfel, datorită culorilor diverse, strălucitoare ale penelor sale, este considerat o pasăre a soarelui. În tradiţia indienilor Pueblo (nativi americani din sud-vestul SUA), este conectat cu adunarea sării. Sarea era odată estimată ca un mineral foarte preţios şi locurile unde era găsită erau văzute ca daruri ale soarelui. Ca simbol solar, papagalul ne poate îndrumă spre cunoaşterea puterii luminii şi culorilor.
Vrabia - Simbol şi semnificaţie spirituală
În ciuda ciocului său aducând cu cel al unor păsări de pradă, el se hrăneşte cu seminţe, nuci şi fucte, ceea ce îi conferă o simbolistică spirituală.
Abilitatea papagalului de a imita vorbirea omenească îl poate desemna ca mediator între regatul păsărilor şi cel al oamenilor. Din acest punct de vedere, el este asemeni unui intrepret, ambasador, ce ne sprijină simbolic în regăsirea simţului diplomatic, în optimizarea comunicării noastre cu alţii şi înţelegerea unor opinii şi credinţe diferite de ale noastre.
Nu întâmplător poate, în Roma antică avea rolul de emisar al împăraţilor, care vestea sosirea acestora cetăţenilor romani.
Din cauza duratei lor îndelungate de viaţă, care în unele cazuri o depăşeşte pe cea a oamenilor, papagalii au fost asociaţi şi cu nemurirea.
În unele părţi ale lumii, papagalul era sacru. Poporul Moche din străvechiul Peru îl venera şi îl înfăţişa adesea în arta plastică. Era onorat şi hrănit cu grijă în vechea civilizaţie Anasazi. Tribul Hopi (descendent al Anasazi) are şi în prezent un papagal în panteonul spiritelor divine, unul corelat cu sudul şi având înzestrarea de a-i proteja pe oameni şi a le transmite înţelepciune.
Pentru unele triburi Pueblo, această pasăre era un simbol al fertilităţii feminine. Întrucât rămâne legat pe viaţă de perechea sa, papagalul simbolizează în acelaşi timp fidelitatea ai dragostea. În India, Kama, zeul dragostei, prefera să călătorească prin ceruri într-un car tras de un papagal.
Papagalii erau populari în scrierile buddhiştilor. De exemplu, se menţiona că Amitabha (un Buddha celest, unul din cei cinci Buddha aiînţelepciunii) se preschimbase într-o astfel de pasăre pentru a ajuta la convertirea oamenilor. Într-o altă poveste de demult, se spune că după ce o pădure luase foc, papagalul s-a străduit să aducă apă şi să o toarne peste flăcări, făcând tot ce îi stătea în putinţă pentru a opri incendiul. Domnitorul cerului a fost înduioşat de acest lucru, şi a trimis o ploaie care a stins focul.
În iconografia buddhistă chinezească, un papagal apare plutind în aer în dreapta lui Guan Yin (zeiţa milosteniei), ţinând în cioc o perlă sau nişte mărgele de rugăciune. Felul cum zburau papagalii le indica chinezilor ivirea ploii, momentul începerii însămânţării ogoarelor. În vremea împăratului Xuangzong, din dinastia Tang, aceste păsări erau considerate a fi sfinte, iar cine le zarea zburând era îndreptăţit să creadă că va fi norocos.
În Feng Shui, papagalul simbolizează energia pozitivă şi i se atribuie capacitatea de a dărui noroc. Culorile diverse ale penelor sale reprezintă cele cinci elemente Feng Shui: apa, aerul, focul, pământul şi metalul.
În arta creştină, papagalul este un simbol al Neprihănitei Zămisliri / Imaculatei Concepţii din cauza abilităţii sale de a vorbi. Totodată, unii sunt de părere că simbolizează "Cuvântul lui Dumnezeu" şi puterea dătătoare de viaţă a Cuvântului lui Dumnezeu. Această pasăre apare şi în iconografia şi pictura creştină. De exemplu, în pânzele lui van Eyck, Madona este înfăţişată ţinând pe mână un papagal.
Lebăda, simbol şi semnificaţie spirituală
Într-una din credinţele răspândite în lume , se statuează clar, cu fermitate, că aceste păsări ţinute în casă alungă norocul din ea!
Dacă unei fete îi place foarte mult un papagal, este un semn că se va căsători cu un bărbat în vârstă. Pe de altă parte, se recomandă ca în casa unde se află o singură fată să nu fie prezentă o astfel de pasăre, întrucât îi poate îngrădi drumul spre o cununie.
Se crede că atunci când ţii într-o colivie o pereche de papagali pitici, nu trebuie cu nici un preţ să îi separi. Dacă unul din ei moare, pentru ca celălalt să rămână în viaţă este necesar să-i introduci în colivie o oglindă.
În unele superstiţii fluieratul acestor păsări anunţă ploaia, iar în altele este cu ghinion să le omori, riscând ca în acest fel să atragi focul asupra casei tale.
Hinduşii sunt de părere un papagal învăţat să rostească numele unui zeu este cu noroc atât pentru el, cât şi pentru stăpânul său. Tot în India, unii oameni se tem să facă ceva rău, greşit, în prezenţa unui papiya (o pasăre din specia papagalilor) întrucât acesta îi poate da de gol.
Se spune că papagalii au darul de a-i călăuzi pe oameni spre zăcămintele de sare.
Într-un remediu crud recomandat pentru a dezvăţa un pagal să înjure, acesta ar trebui să fie ţinut de picioare şi să-i fie capul cufundat în apă şi scos din ea în mod repetat.
Visul unui papagal este considerat adeseori un semn că eşti bârfit sau că în preajma ta sunt oameni gata să te "înjunghie pe la spate," să-ţi facă rău pe ascuns. Totodată, această pasăre poate reprezenta un mesaj ori o bârfă care ajunge la urechile tale.
În acelaşi timp, când visezi papagali, ţi se semnalează că imiţi comportamentul şi opiniile altora, riscând să îţi pierzi autenticitatea sinelui.
Când zăreşti în vise astfel de păsări în zbor, ţi se atrage atenţia asupra ta sau a cuiva care încerca să mulţumească pe toată lumea, fără să-şi scoată la lumină personalitatea, ori care acceptă drept adevărat orice i se spune.
Dacă ai visat un papagal într-o colivie, acesta poate semnifica incapacitatea ta de a extrage lecţii de viaţă din cuvintele şi acţiunile altora.
De asemeni, papagalul din vise poate simboliza o persoană excentrică sau sâcâitoare din viaţa reală.
Surse:
- Farrin Chwalkowski: Symbols în Arts, Religion and Culture: The Soul of Nature
- Hope B. Werness: Continuum Encyclopedia of Animal Symbolism in World Art
- Cora Linn Daniels, C. M. Stevans: Encyclopedia of Superstitions, Folklore, and the Occult Sciences
- William Carroll: Superstitions: 10,000 You Really Need
Trebuie să se facă o distincţie clară între felul cum este perceput papagalul în mediul său nativ şi cum este apreciat în regiunile unde este folosit ca pasăre de companie. Dacă în primul caz este înconjurat cu respect, consideraţie, în cel de-al doilea simbolismul său este de obicei unul denaturat, degradant, ce poate oglindi chiar şi mentalităţile mai mult ori mai puţin rele ale societăţii.
Simbolismul negativ al papagalului
În ţările în care este ţinut într-o colivie, ca o pasăre decorativă sau de divertisment, papagalul este un simbol al sărăciei gândirii, al unei persoane lipsite de inteligenţă, care nu face decât să repete cuvintele altora ori să nu facă nimic altceva decât ceea ce a fost învăţat. Unii pot merge chiar mai departe, considerându-l ca o oglindire a unui sistem de educaţie păgubos, bazat pe "toceală," învăţat pe de rost, şi nu unul care stimulează creativitatea şi originalitatea gândirii. Asemănător, în jargonul românesc, cuiva i se spune "papagal" atunci când dă dovadă de nepricepere, când nu-l duce mintea, nu este versat într-un anumit domeniu. Cu toate astea, papagalul este apreciat drept una din cele mai inteligente şi mai sociale păsări!
De fapt, pe plan simbolic, "a închide o pasăre într-o colivie" echivalează cu întemniţarea unui spirit liber, separarea unui om de lumea sa spirituală şi închiderea sa într-o colivie educaţională sau profesională care-i îngrădeşte capacitatea de a se dărui inspiraţiei, a-şi exprimă unicitatea şi a-şi clădi înţelepciunea.
În aceeaşi ordine de idei, papagalul simbolizează indiscreţia, răspândirea automată a ceva auzit sau prost înţeles, bârfa ori calomnia.
Simbolismul pozitiv al papagalului
De altfel, datorită culorilor diverse, strălucitoare ale penelor sale, este considerat o pasăre a soarelui. În tradiţia indienilor Pueblo (nativi americani din sud-vestul SUA), este conectat cu adunarea sării. Sarea era odată estimată ca un mineral foarte preţios şi locurile unde era găsită erau văzute ca daruri ale soarelui. Ca simbol solar, papagalul ne poate îndrumă spre cunoaşterea puterii luminii şi culorilor.
Vrabia - Simbol şi semnificaţie spirituală
În ciuda ciocului său aducând cu cel al unor păsări de pradă, el se hrăneşte cu seminţe, nuci şi fucte, ceea ce îi conferă o simbolistică spirituală.
Abilitatea papagalului de a imita vorbirea omenească îl poate desemna ca mediator între regatul păsărilor şi cel al oamenilor. Din acest punct de vedere, el este asemeni unui intrepret, ambasador, ce ne sprijină simbolic în regăsirea simţului diplomatic, în optimizarea comunicării noastre cu alţii şi înţelegerea unor opinii şi credinţe diferite de ale noastre.
Nu întâmplător poate, în Roma antică avea rolul de emisar al împăraţilor, care vestea sosirea acestora cetăţenilor romani.
Din cauza duratei lor îndelungate de viaţă, care în unele cazuri o depăşeşte pe cea a oamenilor, papagalii au fost asociaţi şi cu nemurirea.
În unele părţi ale lumii, papagalul era sacru. Poporul Moche din străvechiul Peru îl venera şi îl înfăţişa adesea în arta plastică. Era onorat şi hrănit cu grijă în vechea civilizaţie Anasazi. Tribul Hopi (descendent al Anasazi) are şi în prezent un papagal în panteonul spiritelor divine, unul corelat cu sudul şi având înzestrarea de a-i proteja pe oameni şi a le transmite înţelepciune.
Pentru unele triburi Pueblo, această pasăre era un simbol al fertilităţii feminine. Întrucât rămâne legat pe viaţă de perechea sa, papagalul simbolizează în acelaşi timp fidelitatea ai dragostea. În India, Kama, zeul dragostei, prefera să călătorească prin ceruri într-un car tras de un papagal.
Papagalii erau populari în scrierile buddhiştilor. De exemplu, se menţiona că Amitabha (un Buddha celest, unul din cei cinci Buddha aiînţelepciunii) se preschimbase într-o astfel de pasăre pentru a ajuta la convertirea oamenilor. Într-o altă poveste de demult, se spune că după ce o pădure luase foc, papagalul s-a străduit să aducă apă şi să o toarne peste flăcări, făcând tot ce îi stătea în putinţă pentru a opri incendiul. Domnitorul cerului a fost înduioşat de acest lucru, şi a trimis o ploaie care a stins focul.
În iconografia buddhistă chinezească, un papagal apare plutind în aer în dreapta lui Guan Yin (zeiţa milosteniei), ţinând în cioc o perlă sau nişte mărgele de rugăciune. Felul cum zburau papagalii le indica chinezilor ivirea ploii, momentul începerii însămânţării ogoarelor. În vremea împăratului Xuangzong, din dinastia Tang, aceste păsări erau considerate a fi sfinte, iar cine le zarea zburând era îndreptăţit să creadă că va fi norocos.
În Feng Shui, papagalul simbolizează energia pozitivă şi i se atribuie capacitatea de a dărui noroc. Culorile diverse ale penelor sale reprezintă cele cinci elemente Feng Shui: apa, aerul, focul, pământul şi metalul.
În arta creştină, papagalul este un simbol al Neprihănitei Zămisliri / Imaculatei Concepţii din cauza abilităţii sale de a vorbi. Totodată, unii sunt de părere că simbolizează "Cuvântul lui Dumnezeu" şi puterea dătătoare de viaţă a Cuvântului lui Dumnezeu. Această pasăre apare şi în iconografia şi pictura creştină. De exemplu, în pânzele lui van Eyck, Madona este înfăţişată ţinând pe mână un papagal.
Lebăda, simbol şi semnificaţie spirituală
Superstiţii despre papagali
Într-una din credinţele răspândite în lume , se statuează clar, cu fermitate, că aceste păsări ţinute în casă alungă norocul din ea!
Dacă unei fete îi place foarte mult un papagal, este un semn că se va căsători cu un bărbat în vârstă. Pe de altă parte, se recomandă ca în casa unde se află o singură fată să nu fie prezentă o astfel de pasăre, întrucât îi poate îngrădi drumul spre o cununie.
Se crede că atunci când ţii într-o colivie o pereche de papagali pitici, nu trebuie cu nici un preţ să îi separi. Dacă unul din ei moare, pentru ca celălalt să rămână în viaţă este necesar să-i introduci în colivie o oglindă.
În unele superstiţii fluieratul acestor păsări anunţă ploaia, iar în altele este cu ghinion să le omori, riscând ca în acest fel să atragi focul asupra casei tale.
Hinduşii sunt de părere un papagal învăţat să rostească numele unui zeu este cu noroc atât pentru el, cât şi pentru stăpânul său. Tot în India, unii oameni se tem să facă ceva rău, greşit, în prezenţa unui papiya (o pasăre din specia papagalilor) întrucât acesta îi poate da de gol.
Se spune că papagalii au darul de a-i călăuzi pe oameni spre zăcămintele de sare.
Într-un remediu crud recomandat pentru a dezvăţa un pagal să înjure, acesta ar trebui să fie ţinut de picioare şi să-i fie capul cufundat în apă şi scos din ea în mod repetat.
Vise despre papagali
Visul unui papagal este considerat adeseori un semn că eşti bârfit sau că în preajma ta sunt oameni gata să te "înjunghie pe la spate," să-ţi facă rău pe ascuns. Totodată, această pasăre poate reprezenta un mesaj ori o bârfă care ajunge la urechile tale.
În acelaşi timp, când visezi papagali, ţi se semnalează că imiţi comportamentul şi opiniile altora, riscând să îţi pierzi autenticitatea sinelui.
Când zăreşti în vise astfel de păsări în zbor, ţi se atrage atenţia asupra ta sau a cuiva care încerca să mulţumească pe toată lumea, fără să-şi scoată la lumină personalitatea, ori care acceptă drept adevărat orice i se spune.
Dacă ai visat un papagal într-o colivie, acesta poate semnifica incapacitatea ta de a extrage lecţii de viaţă din cuvintele şi acţiunile altora.
De asemeni, papagalul din vise poate simboliza o persoană excentrică sau sâcâitoare din viaţa reală.
Surse:
- Farrin Chwalkowski: Symbols în Arts, Religion and Culture: The Soul of Nature
- Hope B. Werness: Continuum Encyclopedia of Animal Symbolism in World Art
- Cora Linn Daniels, C. M. Stevans: Encyclopedia of Superstitions, Folklore, and the Occult Sciences
- William Carroll: Superstitions: 10,000 You Really Need
Papagalul în simboluri, superstiţii şi vise
Reviewed by Diana Popescu
on
aprilie 21, 2017
Rating:
Niciun comentariu: