Psihologia autoamăgirii | Iluziile care ne fac să ne simţim bine
În psihologie, autoamăgirea constă din minciunile pe care ţi le spui ţie însuţi. Poate că ai observat comportamentul ciudat al unor oameni care, în aparenţă, cred în ceva despre care ar trebui să ştie că este fals. Această purtare nu include exagerările, făţărnicia sau simpla minciună, pentru că în aceste cazuri o persoană este cât se poate de conştientă de falsitatea sa. Automagirea este, cu totul altceva, un proces subconştient, mai profund şi mai complex, chiar paradoxal.
În teoria psihanalitică, apărarea eului (ego-ului) este un proces subconştient care ne ajută să ne risipim frica şi îngrijorarea ce apare atunci când cine credem că suntem şi cine credem că ar trebui să fim ("supraego-ul" nostru conştient) intră în conflict cu cine suntem cu adevărat (identitatea noastră subconştientă).
De exemplu, o tânără femeie are o ură adânc înrădăcinată îndreptată către mama sa, dar nu poate recunoaşte asta faţă de ea însăşi. Semnele acestei uri sunt numeroase: se înfurie ori de câte ori vine vorba despre mama sa sau se strâmbă când aude pe cineva pomenind de ea. Cu toate astea, tânăra femeie nu poate să îşi admită ura întrucât i-ar provoca o ruşine copleşitoare sau un dureros sentiment de vinovăţie.
Într-un alt exemplu, un tânăr de altfel plăcut bea prea mult alcool dar se enervează peste poate atunci când cineva îi sugerează că poate avea o problemă cu băutură. Refuză să creadă că este alcoolic deşi aceste lucru este evident: peste tot în apartamentul său sunt ascunse sticle goale şi şeful sau îl mustră adeseori pentru că vine băut la serviciu.
Un altul poate fi cel al mamei unui om certat cu legea care nu crede nici în ruptul capului ceea ce îi spune poliţia despre el. Justificarea vieţii ei, mândria şi bucuria sa ar fi în acest fel distruse, aşa că nu îşi îngăduie să dea crezare unor lucruri negative despre odorul său. Cu toate acestea, tresare de fiecare dată când sună telefonul sau îi bate cineva la uşa, temându-se că poliţia îi caută iarăşi fiul.
Paradoxul este că autoamăgirea, izvorâtă din subconştient, ne este de folos câteodată, întrucât este o componentă necesară a fiecărui mecanism de autoapărare al omului. De altfel, mulţi psihologi cred că are o bază evoluţionistă, că este un element inclus în genele speciei noastre. Potrivit teoriei evoluţioniste, astfel de tendinţe psihologice sunt parte a alcătuirii nostre genetice pentru că le furnizează un avantaj în a supravieţui celor care sunt stăpâniţi de ele. Indivizii lipsiţi de aceste tendinţe nu au la fel de multe şanse de supravieţuire în comparaţie cu cei care le au.
Conform antropologului Robert Trivers, conştientizarea completă a motivelor noastre interferează cu eficienţa lor. Abilitatea ta de te confrunta cu curaj cu un pericol extrem este îmbunătăţită atunci când crezi cu adevărat că poţi face faţă acestei ameninţări. Încrederea excesivă că poţi face parte din echipa olimpică te poate ajuta în mod real ca acest lucru să se întâmple cu adevărat. În amândouă cazurile, există consecinţe negative dacă greşeşti în aprecierea ta: în cel dintâi, îţi poţi risca fără vreun sens viaţa, în al doilea te poţi epuiza vreme de patru ani în exerciţii, antrenamente zadarnice.
Oricum, autoamăgirea cuprinde o largă paletă de tactici şi comportamente ale subconştientului. Negarea (despre care am vorbit în cele trei exemple de mai sus), este una principala. Pe lângă ea, mai aflăm şi alte strategii la care apelăm în încercarea de a ne asigura o apreciere pozitivă a sinelui.
1 - Raţionalizarea
Însoţită uneori de negare, raţionalizarea este inseparabilă de autoamăgire. Prin raţionalizare, un fumător se convinge pe el însuşi că obiceiul său nu este nesănătos. La urma urmei - gândeşte el - face regulat exerciţii fizice spre deosebire de alţi oameni (fumători sau nu ) pe care îi ştie. Avem de a face cu raţionalizarea atunci când un client al unui magazin păstrează banii în plus pe care o casieriţa îi dă greşit ca rest, justificându-şi gestul în sinea lui prin faptul că magazinul are preţuri prea mari. Sau când, cineva se înfruptă cu fructe în interiorul unui supermarket, fără a le plăti, zicându-şi că proprietarii au cum să-şi scoată pârleală.
Psihologia norocului | Cum să ai baftă în viaţă
2 - Efectul "sunt mai bun decât alţii"
Cât de dezvoltate sunt abilităţile tale sociale? Gândeşte-te niţel şi încearcă să te apreciezi pe o scară de la 1 la 10 ( 1 reprezentând cea mai prostănacă persoană în relaţionarea socială de pe planetă, iar 10 cea mai pricepută în interacţiunea cu ceilalţi).
Un psiholog a pus această întrebare studenţilor săi, iar majoritatea răspunsurilor au fost 8 sau 9. Ori acel psiholog era cel mai norocos din universitate, ori cei mai mulţi dintre studenţii săi se lăsau în voia autoamăgirii. Ei bine, acesta este efectul psihologic "sunt mai bun decât alţii." Într-un studiu, 86% din managerii unor afaceri au pretins că sunt mult mai etici decât confraţii lor. Într-un altul, 94% dintre profesori au fost de părere că sunt mai buni decât colegii lor dintr-un campus universitar.
În mod ironic, efectul "sunt mai bun decât alţii" ia amploare printre oamenii cei mai puţin competenţi. Cu cât eşti mai nepriceput într-un domeniu, cu atât gândeşti că eşti mai priceput! Desigur, astfel de distorsiuni apar în domenii care nu necesită un nivel înalt de competenţă. Aproape oricine poate conduce o maşină sau poate da dovadă de un minimum de abilităţi sociale, dar ce este amuzant este că un mare număr de persoane cred că sunt foarte bune în astfel de lucruri.
3 - Iluzia că deţinem controlul
Ai jucat vreodată la loto? Se pare că jucătorii împătimiţi la loterie sunt îmboldiţi parţial de una din strategiile autoamăgirii: iluzia că deţin controlul. Câteodată, ne convingem pe noi înşine că aleatoriul, hazardul vieţii nu este valabil şi pentru noi. Dacă alţii nu sunt în stare să-şi gestioneze destinele, ni se pare că noi putem face asta cumva.
Într-un studiu, psihologul de la Harvard, Ellen Langer, fie a dat unor persoane bilete la o tombolă, fie le-a lăsat să şi le aleagă. Atunci când a încercat să răscumpere biletele, cei cărora li se permisese să şi le aleagă au cerut de patru ori mai mult pe ele decât cei cărora le fuseseră pur şi simplu înmânate.
Câteodată, numerele pe care ni le alegem la loto ne conferă o atitudine de optimism, ca şi cum intelectul nostru ar fi atât de profund încât ne-ar da şanse mai mari în a câştiga faţă de alţii, nu la fel de "inspiraţi" ca noi.
4 - Gloria răsfrântă asupra noastră
Oamenii sunt animale sociale. Petrecem o mare parte din vieţile noastre încercând să punem la punct şi să menţinem legături cu alţii. Nu este, aşadar, surprinzător că ne simţim mai bine atunci când ne asociem cu oameni iluştri, faimoşi, având impresia că gloria lor se reflectă asupra noastră. Pe Facebook, poţi întâlni frecvent persoane care se fălesc cu simplul fapt că au făcut o poză ori un selfie cu un actor sau un cântăreţ celebru, la modă.
Acest lucru este vădit mai ales la fanii unor echipe sportive. Se pare că microbiştii au înclinaţia, de exemplu, să poarte mai des tricourile cu echipa preferată după ce aceasta a înregistrat o victorie. De asemeni, indiferent dacă este vorba, să zicem, despre Steaua, Dinamo, Viitorul, microbiştii sunt tentaţi să vorbească despre ce au făcut acest echipe referindu-se la ele cu "noi." "Noi" am dat acel gol spectaculos pe contratac, "noi" am ajuns pe primul loc în clasament.
5 - Comparaţia cu cei mai slabi decât noi
Ce se petrece, însă, atunci când alţii au rezultate excelente în domenii unde noi nu strălucim? Un romancier poate fi încântat de muzica unui compozitor pe care-l cunoaşte, dar succesul unui confrate, câştigător al unui important premiu literar, îl poate face să-şi roadă unghiile de invidie. Dacă rezultatele bune evidente ale altora nu ne permit să facem apel la efectul "sunt mai bun decât alţii," ce ne îndrumă subconştientul să facem? Ei bine, în acest caz recurgem la comparaţii cu cei mai slabi decât noi, ne comparăm realizările cu cele ale persoanelor cu cele mai mari eşecuri din preajma noastră.
Gândeşte-te când ai dat ultima dată un examen... Dacă eşti asemeni majorităţii celor care dau teste, una din primele tale reacţii ar fi fost să te întrebi ce au făcut ceilalţi sau să-ţi întrebi un coleg ce notă a luat. Este posibil să te simţi teribil de satisfăcut dacă afli că acest coleg a luat o notă mai mică decât tine. Pe de altă parte, unii oameni cu probleme financiare, se consolează la gândul că alţii au ajuns la sapă de lemn.
Poţi identifica una din aceste strategii de autoamăgire printre membrii familiei tale, printre prietenii, colegii şi cunoştiinţele tale? Este posibil să-ţi fi asumat chiar tu una din ele? Ah, desigur, ţie nu ţi se poate întâmpla aşa ceva...
Cum recunoşti un narcisist | Psihologia narcisismului
În teoria psihanalitică, apărarea eului (ego-ului) este un proces subconştient care ne ajută să ne risipim frica şi îngrijorarea ce apare atunci când cine credem că suntem şi cine credem că ar trebui să fim ("supraego-ul" nostru conştient) intră în conflict cu cine suntem cu adevărat (identitatea noastră subconştientă).
De exemplu, o tânără femeie are o ură adânc înrădăcinată îndreptată către mama sa, dar nu poate recunoaşte asta faţă de ea însăşi. Semnele acestei uri sunt numeroase: se înfurie ori de câte ori vine vorba despre mama sa sau se strâmbă când aude pe cineva pomenind de ea. Cu toate astea, tânăra femeie nu poate să îşi admită ura întrucât i-ar provoca o ruşine copleşitoare sau un dureros sentiment de vinovăţie.
Într-un alt exemplu, un tânăr de altfel plăcut bea prea mult alcool dar se enervează peste poate atunci când cineva îi sugerează că poate avea o problemă cu băutură. Refuză să creadă că este alcoolic deşi aceste lucru este evident: peste tot în apartamentul său sunt ascunse sticle goale şi şeful sau îl mustră adeseori pentru că vine băut la serviciu.
Un altul poate fi cel al mamei unui om certat cu legea care nu crede nici în ruptul capului ceea ce îi spune poliţia despre el. Justificarea vieţii ei, mândria şi bucuria sa ar fi în acest fel distruse, aşa că nu îşi îngăduie să dea crezare unor lucruri negative despre odorul său. Cu toate acestea, tresare de fiecare dată când sună telefonul sau îi bate cineva la uşa, temându-se că poliţia îi caută iarăşi fiul.
Paradoxul este că autoamăgirea, izvorâtă din subconştient, ne este de folos câteodată, întrucât este o componentă necesară a fiecărui mecanism de autoapărare al omului. De altfel, mulţi psihologi cred că are o bază evoluţionistă, că este un element inclus în genele speciei noastre. Potrivit teoriei evoluţioniste, astfel de tendinţe psihologice sunt parte a alcătuirii nostre genetice pentru că le furnizează un avantaj în a supravieţui celor care sunt stăpâniţi de ele. Indivizii lipsiţi de aceste tendinţe nu au la fel de multe şanse de supravieţuire în comparaţie cu cei care le au.
Conform antropologului Robert Trivers, conştientizarea completă a motivelor noastre interferează cu eficienţa lor. Abilitatea ta de te confrunta cu curaj cu un pericol extrem este îmbunătăţită atunci când crezi cu adevărat că poţi face faţă acestei ameninţări. Încrederea excesivă că poţi face parte din echipa olimpică te poate ajuta în mod real ca acest lucru să se întâmple cu adevărat. În amândouă cazurile, există consecinţe negative dacă greşeşti în aprecierea ta: în cel dintâi, îţi poţi risca fără vreun sens viaţa, în al doilea te poţi epuiza vreme de patru ani în exerciţii, antrenamente zadarnice.
Oricum, autoamăgirea cuprinde o largă paletă de tactici şi comportamente ale subconştientului. Negarea (despre care am vorbit în cele trei exemple de mai sus), este una principala. Pe lângă ea, mai aflăm şi alte strategii la care apelăm în încercarea de a ne asigura o apreciere pozitivă a sinelui.
1 - Raţionalizarea
Însoţită uneori de negare, raţionalizarea este inseparabilă de autoamăgire. Prin raţionalizare, un fumător se convinge pe el însuşi că obiceiul său nu este nesănătos. La urma urmei - gândeşte el - face regulat exerciţii fizice spre deosebire de alţi oameni (fumători sau nu ) pe care îi ştie. Avem de a face cu raţionalizarea atunci când un client al unui magazin păstrează banii în plus pe care o casieriţa îi dă greşit ca rest, justificându-şi gestul în sinea lui prin faptul că magazinul are preţuri prea mari. Sau când, cineva se înfruptă cu fructe în interiorul unui supermarket, fără a le plăti, zicându-şi că proprietarii au cum să-şi scoată pârleală.
Psihologia norocului | Cum să ai baftă în viaţă
2 - Efectul "sunt mai bun decât alţii"
Cât de dezvoltate sunt abilităţile tale sociale? Gândeşte-te niţel şi încearcă să te apreciezi pe o scară de la 1 la 10 ( 1 reprezentând cea mai prostănacă persoană în relaţionarea socială de pe planetă, iar 10 cea mai pricepută în interacţiunea cu ceilalţi).
Un psiholog a pus această întrebare studenţilor săi, iar majoritatea răspunsurilor au fost 8 sau 9. Ori acel psiholog era cel mai norocos din universitate, ori cei mai mulţi dintre studenţii săi se lăsau în voia autoamăgirii. Ei bine, acesta este efectul psihologic "sunt mai bun decât alţii." Într-un studiu, 86% din managerii unor afaceri au pretins că sunt mult mai etici decât confraţii lor. Într-un altul, 94% dintre profesori au fost de părere că sunt mai buni decât colegii lor dintr-un campus universitar.
În mod ironic, efectul "sunt mai bun decât alţii" ia amploare printre oamenii cei mai puţin competenţi. Cu cât eşti mai nepriceput într-un domeniu, cu atât gândeşti că eşti mai priceput! Desigur, astfel de distorsiuni apar în domenii care nu necesită un nivel înalt de competenţă. Aproape oricine poate conduce o maşină sau poate da dovadă de un minimum de abilităţi sociale, dar ce este amuzant este că un mare număr de persoane cred că sunt foarte bune în astfel de lucruri.
3 - Iluzia că deţinem controlul
Ai jucat vreodată la loto? Se pare că jucătorii împătimiţi la loterie sunt îmboldiţi parţial de una din strategiile autoamăgirii: iluzia că deţin controlul. Câteodată, ne convingem pe noi înşine că aleatoriul, hazardul vieţii nu este valabil şi pentru noi. Dacă alţii nu sunt în stare să-şi gestioneze destinele, ni se pare că noi putem face asta cumva.
Într-un studiu, psihologul de la Harvard, Ellen Langer, fie a dat unor persoane bilete la o tombolă, fie le-a lăsat să şi le aleagă. Atunci când a încercat să răscumpere biletele, cei cărora li se permisese să şi le aleagă au cerut de patru ori mai mult pe ele decât cei cărora le fuseseră pur şi simplu înmânate.
Câteodată, numerele pe care ni le alegem la loto ne conferă o atitudine de optimism, ca şi cum intelectul nostru ar fi atât de profund încât ne-ar da şanse mai mari în a câştiga faţă de alţii, nu la fel de "inspiraţi" ca noi.
4 - Gloria răsfrântă asupra noastră
Oamenii sunt animale sociale. Petrecem o mare parte din vieţile noastre încercând să punem la punct şi să menţinem legături cu alţii. Nu este, aşadar, surprinzător că ne simţim mai bine atunci când ne asociem cu oameni iluştri, faimoşi, având impresia că gloria lor se reflectă asupra noastră. Pe Facebook, poţi întâlni frecvent persoane care se fălesc cu simplul fapt că au făcut o poză ori un selfie cu un actor sau un cântăreţ celebru, la modă.
Acest lucru este vădit mai ales la fanii unor echipe sportive. Se pare că microbiştii au înclinaţia, de exemplu, să poarte mai des tricourile cu echipa preferată după ce aceasta a înregistrat o victorie. De asemeni, indiferent dacă este vorba, să zicem, despre Steaua, Dinamo, Viitorul, microbiştii sunt tentaţi să vorbească despre ce au făcut acest echipe referindu-se la ele cu "noi." "Noi" am dat acel gol spectaculos pe contratac, "noi" am ajuns pe primul loc în clasament.
5 - Comparaţia cu cei mai slabi decât noi
Ce se petrece, însă, atunci când alţii au rezultate excelente în domenii unde noi nu strălucim? Un romancier poate fi încântat de muzica unui compozitor pe care-l cunoaşte, dar succesul unui confrate, câştigător al unui important premiu literar, îl poate face să-şi roadă unghiile de invidie. Dacă rezultatele bune evidente ale altora nu ne permit să facem apel la efectul "sunt mai bun decât alţii," ce ne îndrumă subconştientul să facem? Ei bine, în acest caz recurgem la comparaţii cu cei mai slabi decât noi, ne comparăm realizările cu cele ale persoanelor cu cele mai mari eşecuri din preajma noastră.
Gândeşte-te când ai dat ultima dată un examen... Dacă eşti asemeni majorităţii celor care dau teste, una din primele tale reacţii ar fi fost să te întrebi ce au făcut ceilalţi sau să-ţi întrebi un coleg ce notă a luat. Este posibil să te simţi teribil de satisfăcut dacă afli că acest coleg a luat o notă mai mică decât tine. Pe de altă parte, unii oameni cu probleme financiare, se consolează la gândul că alţii au ajuns la sapă de lemn.
Poţi identifica una din aceste strategii de autoamăgire printre membrii familiei tale, printre prietenii, colegii şi cunoştiinţele tale? Este posibil să-ţi fi asumat chiar tu una din ele? Ah, desigur, ţie nu ţi se poate întâmpla aşa ceva...
Cum recunoşti un narcisist | Psihologia narcisismului
Psihologia autoamăgirii | Iluziile care ne fac să ne simţim bine
Reviewed by Diana Popescu
on
aprilie 07, 2017
Rating:
Reviewed by Diana Popescu
on
aprilie 07, 2017
Rating:
Postări
Buna seara!
RăspundețiȘtergereCum pot comanda cartea?
Multumesc!