Slavoj Zizek despre teama de a ne îndrăgosti

Ce crede Slavoj Zizek, unul din cei mai influenţi filosofi contemporani, despre dragoste şi felul cum ne îndrăgostim? Unii recunosc că nu înţeleg de cât pe jumătate ceea ce spune, alţii îl consideră niţel sărit de pe fix. Îşi extrage ideile strălucite, năucitoare, chiar năstruşnice, din psihanaliza lacaniană, post-structuralism, metafizica hegeliană şi chiar studiile culturale post-marxiste.

Spre deosebire de cei mai mulţi filosofi, Slavoj Zizek este mereu prezent în sfera publică. Este un fel de Socrate sloven, care merge peste tot, vorbeşte despre orice, subminează ideile şi opiniile obişnuite, şocându-i adeseori pe cei din jurul său. Este gata să discute despre o mulţime subiecte cu pasiune şi convingere şi, deşi are numeroşi critici, nimeni nu-i poate ignora opiniile.

Dragostea. Dragostea de modă veche devine în zilele noastre tot mai rară. Dragostea apare printr-o întâlnire întâmplătoare. De aceea, engleză şi în alte câteva limbi, nu şi în franceză, folosim termenul "cădere,"( fall)," noi "cădem/picăm în dragoste" (fall in love).

Aceasta este o dimensiune incidentală. În ce sens? Să spunem că duci o viaţă fericită: eşti norocos, ai un job, te întâlneşti regulat cu prietenii, nu eşti îndrăgostit, ci ai doar aventuri de-o noapte ici-colo, te găseşti în fiecare seară cu amicii, bei, mergi pe undeva, şi aşa mai departe, şi, apoi, cu neaşteptate, într-un fel cu totul întâmplător, să spunem că dai pe stradă peste cineva care te ajută să te ridici deasupra acestor lucruri, o femeie sau un bărbat, şi, desigur, este dragostea vieţii tale. O întâlnire întru totul întâmplătoare, dar al cărei rezultat poate fi o schimbare a întregii tale vieţii. Nimic nu mai este le fel, cum se spune. Ajungi chiar să percepi spontan că toată viaţa ta trecută a condus la acest moment unic. Ştii, iluzia dragostei este, "Ah, Doamne, te-am aşteptat toată viaţa pe tine!" Ceva de genul asta ar putea fi evenimentul dragostei, şi cred că este din ce în ce mai rar astăzi.

Mulţi critici culturali inteligenţi au observat că aproape că ne întoarcem în vremurile preromantice, premoderne, când căsătoria sau conexiunea în dragoste erau o chestiune a rudelor, sfătuitorilor, şi aşa mai departe. Unchiul tău, ai tăi selectau cu cine să te căsătoreşti. În prezent este asemănător, dar în locul acelor înţelepţi unchi bătrâni şi a altora ca ei, există agenţii de întâlniri, matrimoniale. Ceea ce ne oferă este exact dragoste fără "cădere," fără "cădere în dragoste," fără acea total imprevizibilă, dramatică întâlnire întâmplătoare. Şi asta cred că este foarte trist. Cred că în zilele noastre suntem pur şi simplu din ce în ce mai temători faţă de aceste întâlniri posibile. Ele sunt totul accidentale, dar rezultatul unei astfel de întâlniri, dacă o accepţi ca pe ceva pentru care te-ai pregătit toată viaţa, este o altă poveste.

Platon şi Aristotel despre femei

Din acest motiv, cred că această evitare de a "cade în dragoste," a te îndrăgosti, reprezintă acelaşi fenomen ca şi într-o glumă pe care am folosit-o în aproape toate cărţile mele: vrem să întâlnim un lucru fără aspectul său rău, fără preţul pe care trebuie să-l plătim pentru el. Vrem, nu ştiu, vrem zahăr fără calorii, aşa că avem îndulcitori, vrem bere fără alcool, şi tot aşa. Pretind că se întâmplă aidoma şi în viaţa amoroasă. Ne dorim incursiuni erotice scurte, sigure, fără "cădere," fără acel ataşament hotărâtor. Şi sunt de părere că cel mai trist lucru în această privinţă, care se dezolta lent, poate fi ideologia predominantă de azi, la care m-am referit ironic ca "buddhism occidental": viaţa este o aparenţă, nu o lua prea în serios, menţine-ţi o distanţă corespunzătoare faţă de alţii, nu ajunge să te ataşezi prea devreme de cineva. Se potriveşte perfect cu atitudinea consumatoristă superficială. Aşa că, subliniez încă o dată, evenimentele acestea (de îndrăgostire, "cădere în dragoste") sunt rare, şi un astfel de eveniment este o întâlnire traumatică care, pusă în termeni morali şi filosofici, crează retroactiv propria sa cauză.

Teoria lui Platon despre dragoste | Dialogul socratic "Banchetul"