Sunetele pădurii - Parabolă chinezească despre un bun conducător

Inaugurez cu acesta poveste străveche un ciclu al unor parabole chinezeşti despre arta leadership-ului, calităţile necesare unui bun conducător, indiferent dacă este unul al unui colectiv profesional, social, al unei localităţi sau a unei ţări. Cât de mult sau de puţin se regăsesc astfel de calităţi în conducătorii, politicienii noştri, vă las pe voi să discerneţi... 

În secolul al III-lea, Ts'ao, un rege din acea perioadă, şi-a trimis fiul, prinţul T'ai, la un templu, pentru a studia sub îndrumarea marelui maestru spiritual Pan Ku. Întrucât prinţul urma să preia tronul de la tatăl său, Pan Ku trebuia să-l înveţe noţiunile de bază ale artei de a fi un bun conducător. De îndată ce T'ai a sosit la templu, maestrul l-a trimis de unul singur în pădurea Ming-Li. Prinţul trebuia să rămână acolo vreme de un an şi, la întoarcere, să descrie sunetele pădurii.

Când prinţul T'ai a revenit, Pan Ku i-a cerut să-i povestescă despre tot ce auzise în pădure. "Maestre," i-a răspuns prinţul, "am putut auzi cântecul cucului, foşnetele frunzelor, vâjâitul păsărilor colibri, melodiile greierilor, unduitul ierbii, bâzâitul abinelor, şoaptele şi răgetele vântului." Maestrul nu a fost satisfăcut de cele auzite şi i-a spus lui T'ai să se ducă înapoi în pădure şi să asculte din nou sunetele sale. Prinţul a fost nedumerit de cererea lui Pan Ku. Oare nu auzise deja tot ce putea fi auzit?

Parabola firului de ceapă | Dostoievski - Fraţii Karamazov 

Numeroase zile şi nopţi, tânărul prinţ a stat cu urechile ciulite în mijlocul codrului. Nu reuşea însă să perceapă alte sunete decât cele pe care le aflase mai înainte. Apoi, într-o dimineaţă, pe când stătea nemişcat printre copaci, a început să desluşească nişte ecouri slabe, cu totul deosebite de cele ştiute. Cu cât le asculta mai mult, cu atât deveneau mai clare. Tânărul a fost învăluit de simţământul iluminării. "Acestea trebuie să fie sunetele pe care voia maestrul să le disting," a gândit el.

Prinţul s-a întors la templu şi Pan Ku l-a chestionat despre ce auzise de ăsta dată. "Maestre," i-a răspuns cu respect T'ai, "atunci când am ascultat mai atent, am putut auzi neauzitul, sunetul florilor care se deschid, cel al soarelui încălzind pământul, şi cel al ierbii bând roua dimineţii." Maestrul a dat din cap în semn de aprobare. "Auzirea neauzitului," a remarcat Pan Ku, "reprezintă o calitate necesară a fiecărui bun conducător. Căci numai atunci când un conducător a învăţat să asculte îndeaproape inimile oamenilor, să audă sentimentele lor necomunicate, durerile lor neexprimate, şi plângerilor cărora nu le-au dat glas, numai atunci poate spera că inspiră încredere oamenilor săi, că înţelege când ceva este greşit şi că are capacitatea să satisfacă adevăratele nevoi ale cetăţenilor lui. Ruinarea statului se produce când liderii ascultă numai cuvintele superficiale şi nu se cufundă adânc în sufletele oamenilor pentru a auzi autenticele lor opinii, simţăminte şi dorinţe."

O parabolă chinezească plină de învăţăminte