Horoscop Capricorn iunie 2017

Horoscopul Capricornului din iunie 2017 are drept repere principale întărirea parteneriatelor şi succesele datorate unor astfel de conexiuni, şi necesitatea de a-ţi asuma un plus de răbdare şi diplomaţie în interacţiunea socială. Viaţa amoroasă este favorizată şi condimentată de cutezanţă, iar cea profesională stă mai mereu sub semnul unor bune auspicii.

Horoscop Capricorn iunie 2017 - Previziuni generale 


Marte, prezent în Rac din 4 iunie 2017 îşi dă întâlnire spre finalul lunii în acest sector astrologic cu Soarele şi Mercur. Forţele concentrate în a şaptea ta casă de aceste corpuri cereşti aduc în prim plan relaţiile parteneriale din plan personal, social, profesional şi financiar.

Singurătatea nu îşi mai are vreun loc în viaţa ta! Eşti tot mai popular, mai apreciat şi mai căutat de oameni datorită atitudinii tale încrezătoare, a umorului tău, a înzestrării de a-i însenina, a-i face să se simtă în largul lor şi a-i încuraja să fie ei înşişi.
Horoscop iunie 2017 Capricorn

Conexiunile, asocierile în doi îţi înlesnesc cele mai mari realizări, beneficii. Poţi descoperi, la un moment dat, că nu ai cum să faci ceea ce-ţi doreşti , să-ţi împlineşti un vis fără ajutorul consistent al cuiva apropiat. Tocmai de aceea, este necesar să fii cu băgare de seama faţă de impulsurile războinice inspirate uneori de Marte, care te poate provoca să fii prea ţâfnos, prea orgolios şi pus pe ceartă.

Foloseşte mai degrabă energia marţiană pentru a-ţi îmbunătăţi comunicarea cu partenerii tăi, a înlătura orice lucru având potenţialul de a vă dezbina. De altfel, odată cu 21 iunie, Soarele şi mai ales Mercur te sprijină în această direcţie, îţi stimulează abilitatea de a negocia, a media şi a pune la punct compromisuri avantajoase pentru ambele părţi.

Horoscop Capricorn mai 2017

Şansele de a iniţia noi asocieri ori înţelegeri cu persoane influente îţi sunt maximizate de şarmul tău şi forţa de persuasiune discretă, subtilă din interacţiunea cu cei din preajma ta.

Nu trebuie să fie subestimată totuşi o tendinţa negativă, introdusă pe nesimţite de Neptuin retrograd în Peşti începând cu 16 iunie 2017. Fluxurile şi refluxurile neptuniene au capacitatea să-ţi afecteze realismul din comunicarea cu ceilalţi, să te facă să îţi confunzi prietenii cu duşmanii şi viceversa! În acest context astral, este indicat să nu te laşi adormit cu vorbele dulci ale unor persoane ipocrite, şi să nu te îmbeţi cu apa rece a unor pormisiuni deşarte ale altora.

Alte repere astrologice din această lună... 

Pe 9 iunie 2017, Luna plină din Săgetător te îmboldeşte să dai glas unor simţăminte tăinuite o vreme, pe care nu le mai poţi păstra numai pentru tine. Nu vrei să le mărturiseşti decât cuiva potrivit, în stare să te înţeleagă şi să-ţi împărtăşească visele! Pe de altă parte, o conversaţie pe care o ai în această zi are menirea să-ţi deschidă ochii faţă de o latură nebănuit de importantă a existenţei tale.

Trigonul dintre Venus şi Pluton din 24 iunie 2017 îţi insuflă putere de convingere, te ajută să lămureşti nişte oameni să se alăture proiectelor tale. Nu te dai bătut cu una cu două pentru a-ţi materializa obiectivele şi posezi o vigoare notabilă în a face asta.

Sub vibraţiile Lunii pline din Rac de pe 24 iunie 2017, agresivitatea, combativitatea cu care te angajezi în relaţionarea cu alţii îi poate sili pe aceştia să fie foarte defensivi, să încerce să te ocolească. Nu-ţi face viaţa amară lansându-te în dueluri verbale încrâncenate din pricina unor chestiuni mărunte!

Horoscop Capricorn iunie 2017 - Dragoste şi cuplu 


Viaţa sentimentală este extrem de dinamică, febrilă, îndeosebi în cuplurile deja alcătuite. Venus improspătează dragostea şi o fortifică, iar Marte dă naştere unor dispute, diferenţe de opinie, asemeni unor ploi primăvăratice, intense dar scurte, şi care se incheie cu împăcări "fierbinţi," marcate de exaltarea senzualităţii, dorinţelor erotice. Spre finalul lunii, Mercur tinde să diminueze certurile, indicând atât ţie cât şi partenerului tău căi de mijloc, capacitatea de a vă armoniza conexiunea printr-o sensibilă comunicare emoţională. Nativii singuri îşi crează oportunităţi în amor, se pot angaja într-o idilă graţie îndrăznelii cu care asaltează inima unei persoane care i-a fermecat.

Horoscop Capricorn iunie 2017 - Muncă şi bani 


În intervalul 7 iunie - 21 iunie 2017, Mercur în Gemeni te îndrumă să-ţi eficientizezi munca, să ai un randament sporit în principalele tale activităţi profesionale. Eşti ajutat în această privinţă de discuţiile constructive cu colegii şi cooperarea crescândă cu aceştia.

Jupiter străbate direct odată cu 9 iunie 2017 tărâmurile Balanţei, dând o turnură şi mai favorabilă carierei tale. Poţi fi recompensat pentru eforturile tale, dedicarea ta, printr-o avansarea sau o creştere salarială. Cu cât te implici mai mult în muncă, cu cât îţi propui obiective mai înalte ţinând de profesie, cu atât ai parte de împliniri mai numeroase şi mai spectaculoase!

Previziuni bazate pe Aspecte astrologice în horoscopul iunie 2017
Horoscop Capricorn iunie 2017 Horoscop Capricorn iunie 2017 Reviewed by Unknown on mai 26, 2017 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.