Aristotel: Ce personalitate ai în funcţie de faţă

Descifrarea personalităţii şi temperamentului unui om în funcţie de faţa sa, o "ştiinţă" cunoscută drept fizionomie (termen provenit din cuvintele greceşti "physis," adică "natură" şi "gnomon," cu semnificaţia de "judecător" sau "interpret") a fost o preocupare a filosofilor însă din antichitate. Chiar şi vestitul Aristotel era de părere că trăsăturile faciale pot indica tipul personalităţii.

Astfel, într-un pasaj din lucrarea sa "Prior Analytics," el specifica: "Este posibil să deduci caracterul din trăsături (ale feţei), dacă se admite că trupul şi sufletul sunt schimbate împreună de afecţiunile naturale. Numesc acest lucru "natural" pentru că, deşi poate prin învăţarea muzicii, un om şi-a făcut schimbări în sufletul lui, acesta nu este una din afecţiunile naturale pentru noi; când vorbesc de emoţii naturale, mă refer mai curând la pasiuni şi dorinţe. Dacă acestea sunt recunoscute şi, de asemeni, dacă pentru fiecare schimbare corespunde un semn, şi am putea constata afecţiunea şi semnul corespunsator ei pentru fiecare fel de animal, am deveni capabili să înţelegem caracterul din trăsături."

De altfel, în nişte cuvinte atribuite lui Aristotel se spune că "frumuseţea personală este mai convingătoare decât orice scrisoare de recomandare."

Într-un pasaj mai puţin cunoscut din a sa "Istorie a animalelor," Aristotel a făcut apel la principiile fizionomiei în descrierea detaliată a feţei umane, bazându-se pe observaţiile sale.

A început cu fruntea... Oamenii cu fruntea înaltă sunt după el leneşi, înceţi, în vreme cei cu fruntea largă sunt "excitabili." Persoanele cu fruntea mică sunt capricioase, nestatornice, iar cele cu fruntea bombată, proeminentă, sunt impulsive.

Interpretarea expresiilor feţei | Descifrarea comunicării faciale

Potrivit lui Aristotel, sprâncenele drepte sunt un "semn de dispoziţie delicată," însă sprâncenele care se curbează către tâmple semnalează o personalitate batjocoritoare sau evazivă. Sprâncenele care se curbează înspre nas denotă un temperament aspru, nemilos.

Oamenii care clipesc des sunt nehotărâţi şi instabili, dar cei care te fixează cu privirea, fără să clipească, sunt neruşinaţi.

Aristotel credea că şi urechile pot releva lucruri speciale: cele mari, ieşite în afară denotau pentru el că o persoană este înclinată să se dedea multor discuţii prosteşti, superficiale.

Filosoful avea opinia că un om cu faţa îngustă şi un nas lung, asemeni unei vulpi, era caracterizat de isteţime şi viclenie. Ducând mai departe comparaţiile între oameni şi animale, zicea că un nas aducând cu cel al porcului semnala prostie ori insensibilitate, în vreme ce unul plat, asemănător cu cel al leului, indica generozitate. Nasurile scurte şi ascuţite, asemănătoare cu boturile câinilor, erau atribuite unor indivizi iritabili, uşor de provocat.

Cel dintâi fizionomist din Atena a fost Zopyrus. Conform unei povestiri de-a lui Cicero, Zopyrus a "citit" caracterul lui Socrate fără să-l cunoască, examindu-i doar faţa. El a tras concluzia că fizionomia lui Socrate demonstra că era prost, mediocru şi lasciv faţă de femei. Socrate nu a fost supărat de aceste observaţii şi a spus că Zopyrus avea dreptate declarând era cu adevărat înclinat natural să fie prost şi ahtiat după femei însă, cu ajutorul raţiunii şi perseverenţei, reuşise să-şi înfrângă aceste defecte!


Surse: 
- Bernardo J. Carducci: The Psychology of Personality: Viewpoints, Research, and Applications 
- Vicki Bruce, Andy Young: Face Perception 
- Roger Bezanis: Diagnostic Face Reading and the Holistic You (3rd Edition) 
- Wonders&Marvels 

Forma feţei îţi destăinuie personalitatea?