Înec în vise | Interpretarea şi semnificaţia viselor
În general, visele în care te îneci sau eşti înecat reflectă faptul că eşti copleşit de emoţii negative şi griji, depresie şi durere, eşti marcat de simţăminte ascunse ori reprimate, care nu încetează să te bântuie, să-şi forţeze ieşirea la suprafaţă, să te oblige să le conştientizezi. Poate fi vorba despre străduinţa ta de a supravieţui ca persoană, personalitate, a-ţi păstra indentitatea în relaţiile cu alţii, dar şi despre pornirle tale instinctuale, nevoile tale trupeşti şi sufleteşti.
Este posibil, totodată, să te simţi ameninţat ori împovărat de ceva din viaţa reală, să fii adânc implicat într-o situaţie pe care nu ai cum să o influenţezi în vreun fel. Poate că te-ai angajat prea mult într-o relaţie umană (de dragoste) sau într-o conjunctură care îţi dezechilibrează, destabilizează viaţa. Este indicat să analizezi, să desluşeşti în ce fel ori pentru ce îţi cheltuieşti energia, timpul, banii, astfel încât să eviţi un eşec iminent.
Într-o altă interpretare onirică, te poţi confrunta în starea de veghe cu o schimbare majoră, neaşteptată, bruscă, care te panichează, îţi dă senzaţia că eşti neajutorat, eşti tras la fund fără putinţă de scăpare.
Uneori, înecul visat dă de înţeles că este necesar să te desprinzi de un stil de viaţă păgubos, nesănătos fizic sau psihic, să pui capăt unor obişnuinţe, tabieturi nocive.
Apa este un simbol al emoţiilor, impulsurilor interioare. A te îneca şi a muri astfel reprezintă cumva a renaşte. Aşadar, când te visezi înecat, ţi se semnalează o reînnoire emoţională actuală ori pe cale să se petreacă.
În unele cazuri, înecul din vise oglindeşte pur si simplu teama faţă de apă, frica de a nu ne îneca în realitate sau cea că acest lucru s-ar putea întâmplă apropiaţilor tăi, copiilor tăi.
Un vis de-a lungul căruia supravieţuieşti, scapi de la înec denotă că o relaţie umană importantă din existenţa ta va reuşi să se menţină după o punere la încercare. Pe de altă parte, ţi se scoate în evidenţă capacitatea de a depăşi un impas, o situaţie grea din traiul de zi cu zi.
Salvat de la înec în vise
Când visezi că eşti salvat de la înec, ţi se pune în vedere că în viaţă reală există oameni pe care te poţi baza, gata să te sprijine oricând ai nevoie.Dacă ai visat că scapi pe cineva de la înec, înseamnă că eşti animat de dorinţa de a-i ajuta pe cei dragi ori că ai potenţialul să-ţi recunoşti, accepţi emoţii, sentimente (obscure) şi să dai un nou sens existenţei tale.
Moartea din vis | Interpretarea şi semnificaţia viselor
În caz că nu reuşeşti în vise să salvezi un om de la înec, ţi se relevă că unele lucruri, aspecte din traiul tău nu pot fi ţinute în frâu, indiferent cum ai acţiona. În acelaşi timp, poate că te simţi paralizat de o temere, una faţă de o circumstanţă pe care trebuie să o înfrunţi.
Înec într-un râu, fluviu
De te-ai visat cum te îneci într-un rău, fluviu, o apă curgătoare, ţi se sugerează că nu eşti (deocamdată) în stare să faci faţă responsabilităţilor, obligaţiilor din traiul cotidian. Te simţi prins în capcana unor conjuncturi incerte.Înec în mare, ocean
În eventualitatea că te visezi în mijlocul unei pustietăţi de ape, în ocean, mare, ţi se atrage atenţia asupra posibilei tale inabilităţi de a-ţi afla stabilitatea în viaţă. Crezi poate că nu ai puterea să te lupţi cu talazurile existenţei! Într-o interpretare onirică diferită, este posibil să fi pierdut oameni pe care te bazai, să fii cuprins de un sentiment de neajutorare atât pe plan emoţional, cât şi material.Înec într-un bazin, într-o piscină
Un vis pe parcursul căruia te îneci într-un bazin sau într-o piscină în timpul unui concurs de înot este o indicaţie că te înverşunezi prea tare împotriva altora, că eşti traversat un prea înalt spirit competitiv. Poate că încerci să te iei la întrecere cu cunostiinţe, prieteni, colegi în privinţa bunăstării materiale, câştigurilor, însă nu ai cum, cel puţin în prezent, cum să ţii pasul cu ei.
Înec într-o cadă
Visele despre înecul într-o cadă semnalează adâncimi nebănuite ale unor probleme sau chestiuni diurne. În acelaşi timp, ţi se poate înfăţişa simbolic că ceva sau cineva îţi afectează echilibrul interior. Poate că eşti bântuit de un sentiment de vinovăţie, ori poate că eşti implicat într-o relaţie umană, de cuplu, inconfortabilă, nesatisfăcătoare, dar din care nu te poţi elibera.Înec într-o mlaştină
Visul în care te îneci într-o mlaştină poate da de înţeles că drumul spre ţelurile tale nu este atât de uşor pe cât te-ai fi aşteptat, ţi-ai planificat, şi că este necesar să nu te cufunzi în decepţii, dezamăgiri, ci să-ţi menţii perseverenţa, mobilizarea.Înecat în sânge
Visele despre cum te îneci într-o baltă de sânge pot reflecta faptul că ai luat nişte decizii care au afectat negativ vieţile altora, şi că, în subconştient, te simţi vinovat de acest lucru. Într-o altă interpretare, poate fi vorba despre frica de moarte, provocată de o boală sau o traumă.Înecat sub gheaţă
Un astfel de vis este asociat cu senzaţia că eşti încătuşat într-o legătură sentimentală extrem de împovărătoare. Te simţi prins în laţul unei relaţii de cuplu inconfortabile, din care pari să nu poţi ieşi. Poate că partenerul tău te sufocă, este prea dominant, gelos ori pretenţios.Vise în care altcineva se îneacă
Când vezi în vis cum o altă persoană se îneacă, se poate presupune că ceva din existenţa ta este învăluit în întuneric, în taină, într-un mister cu care te complaci.În caz că te simţi incapabil să ajuţi, să salvezi această persoană, ţi se sugerează că te-ai angajat într-o situaţie reală pe care nu ai cum să o stăpâneşti, care ia o turnură imprevizibilă, probabil negativă.
Dacă priveşti cu răceală, necutremurat de vreo emoţie, cum cineva se îneacă, ţi se reprezintă o pierdere a identităţii, îndepărtarea de sinele tău autentic, nepăsarea faţă de destinul tău, viitorul tău.
Când ai visat că salvezi pe cineva de la înec, ţi se demonstrează că ţi-ai recunoscut şi înţeles cu limpezime impulsurile, simţămintele subconştiente, şi că ai forţa de a-ţi schimba în bine viaţa.
Un vis în care nu reuşeşti să salvezi de la înec un om din cauza unei frici paralizante îţi recomandă să îţi desluşeşti şi înfrângi temerile de pe plan real.
Visele despre o persoană iubită pe cale să se inece mărturisesc dragostea ta faţă de ea, teama de a nu i se întâmpla ceva rău. Un membru al familiei ( mamă, tată, frate, soră, copil) ce se îneacă în vis poate indica o dificultate financiară ori emoţională a acestuia.
Când te visezi cum încerci să îneci pe altcineva, această persoană personifică emoţiile şi sentimentele pe care nu vrei să le dai glas altora!
Apa din vise | Interpretarea şi semnificaţia viselor
Înec în vise | Interpretarea şi semnificaţia viselor
Reviewed by Diana Popescu
on
iunie 15, 2017
Rating:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu