Simbolurile planetelor, soarelui şi lunii

Planetele din sistemul nostru solar, inclusiv Pământul, corpurile cereşti precum Soarele şi Luna au fost înconjurate de-a lungul vremii de simbolism bogat, împletit cu cel alchimic, provenit îndeosebi din mitologie, astrologie şi religie.
Simbol planete, soare şi luna

SOARELE 

O reprezentare ce-şi are originea în cea a lui Ra, zeul egiptean al soarelui şi, totodată, simbolul din alchimie al aurului.
Simbol soare
Soarele constitue simbolic punctul culminant al dezvoltării spirituale, al evoluţiei omenirii.

URANUS 

Uranus este înfăţişat sub forma unei combinaţii dintre simbolul Soarelui şi cel al lui Marte. Această glifă este şi simbolul alchimic al platinei.
Simbol Uranus

Simbol Uranus
O altă reprezentare simbolică a lui Uranus aminteşte de numele propus iniţial pentru această planetă, Herschell.

PLUTON

O planetă a cărei denumire este asociată cu zeul roman al lumii subpământene, ce este vazută drept guvernatoarea zodiei Scorpionului. Literele P şi L sunt iniţialele lui Precival Lowell, astronomul care a descoperit acest corp ceresc.
Simbol Pluton

Într-un alt simbol al lui Pluton, bolul semnifică Credinţa, iar cercul Dumnezeu, Dragostea, Veşnicia. Întru totul, se poate descifra o referinţă la Sfântul Duh.
Simbol Pluton

NEPTUN

O emblemă astrologică simbolizând planeta Neptun, corelată cu tridentul zeului mării. Neptun este guvernatorul zodiei Peştilor.
Simbol Pluton

SATURN

O glifă desemnând planeta Saturn şi plumbul din alchimie. Această imagine este inspirată de coasa lui Saturn, zeul recoltei şi al timpului. Caracteristicile lui Saturn includ limitarea, perfecţiunea şi constrângerea. Din acest motiv, plumbul era utilizat în alchimie ori de câte ori erau necesare aceste valenţe. Este încă folosit potrivit tradiţiei pentru a înveli scripturile şi moaştele, ca să le apere de influenţele malefice.
Simbol saturn

Simbolul este asemănător literei ebraice Tau, asociată şi ea cu timpul şi moartea.

În alchimie, plumbul era "prima matera," materia primă, primară, reprezentând putrefacţia şi degradarea necesare pentru o nouă viaţă.

JUPITER

Simbolul astrologic al planetei Jupiter (Jove) şi al cositorului în alchimie. Jupiter este considerat guvernatorul zodiei Săgetătorului şi al celei de-a noua case. Una din cele şapte planete clasice, Jupiter este conectat cu expansiunea şi acumularea.
Simbol Jupiter

MARTE 

Un simbol identificat cu războinicul Marte, dar şi cu masculinitatea. Din perspectiva alchimiei, semnifică fierul, metalul utilizat pentru confecţionarea uneltelor războiului şi agriculturii. În astrologie, Marte este guvernatorul zodiei Berbecului.
Simbol Marte

VENUS

O emblemă a planetei Venus şi a cuprului alchimic, una corelată cu sexualitatea feminină, înfăţişând oglinda de cupru a lui Venus/Afrodita, ce poate fi conectată cu reprezentarea egipteană a zeiţei Hathor. Venus stăpâneşte peste constelaţia Taurului şi cea a Gemenilor.
Simbol Venus

MERCUR

O imagine ce derivă din imagistica "Talaria," sandalele înaripate a zeului grecesc Hermes, echivalentul roman al lui Mercur. Se spunea că îi fuseseră făcute de Hefaistos, şi că îi permiteau mesagerului zeilor să zboare la fel de repede ca o pasăre. Se pare că au fost anterior o emblemă a zeiţei punice Tanit. Simbol al lui Mercur în astrologie şi al argintului viu în alchimie.
Simbol Mercur
Din perspectivă astrologică, Mercur este analog spiritului uman şi uneia din cele trei substanţe principale, alături de sulf şi sare.

PĂMÂNTUL

"Globus Cruciger," adică "globul şi crucea" este o emblemă adoptată de conducătorii creştinilor timpurii pentru a sublinia dominaţia credinţei lor în lume. Globul constitue un vechi simbol roman al autorităţii divine.
Simbol Pamant
În timpul Renaşterii, se obişnuia ca globul şi cucea să fie incluse în reprezentări ale lui Hristos considerat "Salvator Mundi" ("Mântuitorul Lumii"). Acest simbol este încă prezent în ceremoniile de încoronare ale monarhiilor creştine. Globus Cruciger este folosit ca un simbol al pământului, şi, ocazional, ca unul al antimoniului din alchimie.

LUNA

Simbol luna
O glifă tradiţională pentru Lună şi unul din simbolurile alchimice ale argintului. În "ştiinţele" hermeneutice, Luna este un principiu feminin, lichid, pasiv. Hiero Gamos sau căsătoria divină constă din combinarea principiului lunar, feminin, cu cel solar, masculin, spre formarea androginului divin, cea mai înaltă formă de împlinire spirituală.
Simbolurile planetelor, soarelui şi lunii Simbolurile planetelor, soarelui şi lunii Reviewed by Diana Popescu on iulie 10, 2017 Rating: 5

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Un produs Blogger.