Horoscop Fecioară septembrie 2017
Horoscopul Fecioarei septembrie 2017 lasă să se întrezărească oportunitatea de a te răsfăţa sub luminile reflectoarelor, a-ţi impune interesele şi personalitatea, cea de a-ţi eficientiza demersurile graţie unei gândiri pozitive, optimiste sănătoase, nealterate de iluzii, idealism. Deşi nu este lipsită de unele riscuri, viaţa amoroasă este în general favorabilă, iar activitatea financiară îţi făgăduieşte beneficii importante.
Năzuinţa cotropitoare de a atrage atenţia, a ieşi în evidenţă tinde să-ţi fie satisfăcută, mai cu seamă eşti mai atractiv, mai cooperant, mai afabil şi mai direct în relaţiile cu cei din preajma ta. Uneori, totuşi, poţi fi prea năvalnic, prea insistent în străduinţa de a-i determina pe alţii să-ţi accepte valorile, ideile, credinţele. Eşti inspirat să faci cele mai bune alegeri în redefinirea, optimizarea înfăţişării tale exterioare, în creşterea impactului pe care-l ai asupra altora.
Această perioadă este asociată cu clarificarea impulsurilor tale subconştiente, armonizarea dintre acestea şi zona ta conştientă, lucidă, precum şi cu o atitudine pozitivă, optimistă faţă de viaţă, cu oportunitatea de a călători, îndeosebi pe distanţe scurte, şi cea de a-ţi scoate la lumină abilităţile de lider.
Influenţele menţionate mai sus sunt completate de altele, de o mai mică amploare, specifice unor anumite zile...
Astfel, pe 5 septembrie 2017, Soarele în opoziţie cu Neptun îţi insuflă o senzaţie de vulnerabilitate ce poate fi combătută dacă eşti sincer cu tine însuţi în tot ce întreprinzi. Fii cu ochii în patru astfel încât să nu fii amăgit de alţii sau să te autoamăgeşti.
Activităţile individuale nu mai constitue o prioritate în data de 6 septembrie 2017, când Luna plină îşi apariţia în Peşti. Eşti focalizat către parteneriate ce pot produce o transformare majoră în viitorul apropiat. Un partener te poate destabiliza din cauză că nu vrea să joace după regulile tale ori îţi dezaprobă vehement deciziile. Fii disponibil pentru orice fel de schimbare pentru a profita de noi oportunităţi.
Cuadratul Soarelui cu Saturn din 14 septembrie 2017 te face să te simţi blocat de circumstanţe sau de cei din jur. Poţi fi confruntat cu un eşec ori o neîmplinire. Nu te lăsa purtat pe panta dezamăgirii, încercând, în schimb, să fii cât mai realist şi să tragi învăţături din obstacolele presărate în faţa ta.
Pe 16 septembrie 2017, conjuncţia dintre Mercur şi Marte îţi conferă agilitate mentală, dar şi o nerăbdare uneori păguboasă în interacţiunea cu ceilalţi. Înclinaţia de a-ţi exprima cu onestitate dorinţele cele mai fierbinţi pare să te sprijine în materializarea lor. Este vremea să-ţi pui planurile în practică!
Neptun în opoziţie cu Mercur în ziua de 22 septembrie 2017 dă naştere frecvent unor neînţelegeri cu oamenii, iscate şi de o comunicare defectuoasă cu aceştia. Nu promite altora mai mult decât poţi realiza şi nu te agăţa de idei nerealiste. Totodată, ţi se recomandă să te dezbari de predispoziţia de a acorda o atenţie exagerată unor lucruri insignifiante.
Luna nouă, răsărită pe 20 septembrie 2017 în Fecioară, îţi sugerează impresia că programul zilnic îţi este dat peste cap şi te mobilizează să recâştigi controlul asupra existenţei. Examinează-ţi cu grijă valorile interioare înainte de a purta o discuţie cu o persoană importantă pentru tine astfel încât să nu dai cu bâta în baltă, să nu dai glas unor cuvinte sau acuzaţii grave, care nu vor mai putea fi retrase.
Capacitatea de a-ţi înţelege universul interior, a-ţi conştientiza sinele şi mediul înconjurător creşte ca efect al trigonului lui Mercur cu Pluton din 22 septembrie 2017. Pari să fii mai calm şi mai strategic în luarea unor decizii însemnate. Poţi avea o conversaţie revelatoare cu o persoană apropiată.
Horoscop Fecioară august 2017
În data de 24 septembrie 2017, Marte în opoziţie cu Neptun are putinţa de a-ţi infuza descurajare, simţământul că eşti slab sau că nu te integrezi printre ceilalţi. Nu este timpul pentru o iniţiativă temerară fiindcă este de aşteptat să înfrunţi o opoziţie puternică. Menţine-ţi o prudenţă maximă în demersurile tale.
Saturn se poziţionează în cuadrat cu Mercur pe 25 septembrie 2017, aşa că poţi să te adaptezi mai greu unor idei ori conjuncturi. Oricum, tinzi să ai cele mai bune rezultate când păşeşti pe cărări bătătorite, când faci ceea ce ştii mai bine. Concentrarea pe prea multe obiective nu conduce decât spre pierderea de timp şi energie. În acelaşi timp, este necesar să discerni informaţiile utile de cele inutile ce-ţi parvin în această zi.
În fine, opoziţia lui Neptun cu Venus din 30 septembrie 2017 poate crea derută în relaţiile tale personale, sociale şi profesionale. Ai aşteptări prea înalte de la unii parteneri de-ai tăi sau aceştia îţi pun la încercare flexibilitatea prin solicitarea lor de a da o altă turnură conexiunii cu ei. Îţi este dificil să faci diferenţa dintre realitate şi imaginaţie şi, din acest motiv, nu este indicat să faci promisiuni fără acoperire, să semnezi contracte ori să te angajezi în vreo altă obligaţie.
Ca urmare a tranzitului lui Venus în Fecioară, emani farmec, atractivitate şi încredere, aşa că dacă eşti singur, poţi închega cu uşurinţă o poveste de dragoste cu o persoană care te fascinează de ceva vreme. Dacă ai un tovarăş de viaţă, legătura afectivă dintre voi tinde să se fortifice. În ambele cazuri, câteodată, este nevoie să-ţi înfrânezi impulsul de a-ţi pune mai presus interesele faţă de cele ale partenerului tău.
Pe 30 septembrie 2017, ca efect al opoziţiei dintre Neptun şi Venus, poţi fi luat pe sus, captivat de vibraţiile romantice ale unei noi idile, ignorând mesajele, semnalele de alarmă pe care ţi le trimite mintea conştientă. Ţine-ţi cumpătul şi adoptă tactica paşilor mărunţi într-o relaţie amoroasă incipientă.
Pluton in trigon cu Soarele în ziua de 9 septembrie 2017 te sprijină să ajungi la miezul lucrurilor în chestiuni financiare prioritare. Eşti înclinat să te concentrezi, netulburat de nimeni şi nimic, pe ceea ce este cu adevărat important. Este un aspect astral favorabil demarării unui proiect, unei afaceri ce promite să-ţi mărească contul din bancă!
În ultima decadă a lunii predomină focalizarea pe finanţele şi posesiunile tale. Te simţi încurajat să-ţi pui la treabă toate forţele, înzestrările pentru a-ţi majora semnificativ veniturile. Simţul practic şi precauţia sunt atuurile de nădejde în exploatarea unor surse de bani neglijate până acum. Discuţiile, comunicarea cu ceilalţi, în special cu persoane influente, reprezintă cheia succesului în afaceri!
Previziuni bazate pe Aspecte astrologice în horoscopul septembrie 2017
Horoscop Fecioară septembrie 2017 - Previziuni generale

Horoscop Fecioară septembrie 2017 - Dragoste şi cuplu
Ca urmare a tranzitului lui Venus în Fecioară, emani farmec, atractivitate şi încredere, aşa că dacă eşti singur, poţi închega cu uşurinţă o poveste de dragoste cu o persoană care te fascinează de ceva vreme. Dacă ai un tovarăş de viaţă, legătura afectivă dintre voi tinde să se fortifice. În ambele cazuri, câteodată, este nevoie să-ţi înfrânezi impulsul de a-ţi pune mai presus interesele faţă de cele ale partenerului tău.
Pe 30 septembrie 2017, ca efect al opoziţiei dintre Neptun şi Venus, poţi fi luat pe sus, captivat de vibraţiile romantice ale unei noi idile, ignorând mesajele, semnalele de alarmă pe care ţi le trimite mintea conştientă. Ţine-ţi cumpătul şi adoptă tactica paşilor mărunţi într-o relaţie amoroasă incipientă.
Horoscop Fecioară septembrie 2017 - Muncă şi bani
Pluton in trigon cu Soarele în ziua de 9 septembrie 2017 te sprijină să ajungi la miezul lucrurilor în chestiuni financiare prioritare. Eşti înclinat să te concentrezi, netulburat de nimeni şi nimic, pe ceea ce este cu adevărat important. Este un aspect astral favorabil demarării unui proiect, unei afaceri ce promite să-ţi mărească contul din bancă!
În ultima decadă a lunii predomină focalizarea pe finanţele şi posesiunile tale. Te simţi încurajat să-ţi pui la treabă toate forţele, înzestrările pentru a-ţi majora semnificativ veniturile. Simţul practic şi precauţia sunt atuurile de nădejde în exploatarea unor surse de bani neglijate până acum. Discuţiile, comunicarea cu ceilalţi, în special cu persoane influente, reprezintă cheia succesului în afaceri!
Previziuni bazate pe Aspecte astrologice în horoscopul septembrie 2017
Horoscop Fecioară septembrie 2017
Reviewed by Diana Popescu
on
august 21, 2017
Rating:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu