Horoscop Vărsător octombrie 2017

Horoscopul Vărsătorului octombrie 2017 scoate în evidenţă o abordare matură şi fructuoasă a activităţii sociale şi personale, dar şi prilejul de a trăi delectări rare graţie dezvăluirii unor faţete inedite ale lumii. Viaţa amoroasă îşi extrage seva din înscrierea pe trasee înnoitoare, neobişnuite, şi cea profesională îţi este prielnică în special datorită perseverenţei, străduinţelor tale şi a unor întâmplări norocoase.

Horoscop Vărsător octombrie 2017 - Previziuni generale 


Îţi analizezi cu seriozitate parcursul vieţii şi ţelurile esenţiale, dornic să îţi relevi cu realism dacă te îndrepţi încotro îţi doreşti cu adevărat. Această atitudine îţi înlesneşte obţinerea unui statut mai înalt în sfera socială, o interacţiune fericită cu oamenii, caracterizată de onestitate şi sinceritate. Nu eşti dispus să te închistezi totuşi în sobrietate, să fii surd şi orb faţă de deliciile existenţei.

Năzuieşti să-ţi afirmi şi demonstrezi libertatea, să treci prin experienţe de viaţă insolite şi incitante, şi ai prilejul să înveţi ceva nou, în stare să dea o turnură mai favorabilă destinului tău. La ordinea zilei sunt călătoriile de afaceri, în interes profesional, dar şi cele de plăcere, având menirea de a te debarasa de zgura monotoniei cotidiene.
Horoscop octombrie 2017 Vărsător

Luna plină răsărită pe 5 octombrie 2017 în Berbec îţi sugerează să-ţi ţii în frâu ispita de a-ţi impune cu orice preţ voinţa altora şi, totodată, te avertizează să fii în gardă faţă de intenţia unor persoane de a te manipula. Această zi poate fi marcată de cutremure, instabilitate în comunicarea cu cei din preajma ta. Ai grijă să nu transformi o dispută trivială, măruntă, într-o confruntare fierbinte, neproductivă pe termen lung!

Horoscop Vărsător septembrie 2017

Planurile fanteziste tind să-ţi rezerve dezamăgiri foarte amare sub impactul Lunii noi apărute în data de 19 octombrie 2017 în Balanţă. Este necesar să adopţi o viziune practică asupra vieţii, să coborî cu picioarele pe pământ dacă vrei să ai într-adevăr o realizare remarcabilă. Reevaluează-ţi circumstanţele actuale şi verifică în ce măsură visele tale îşi pot afla locul în lumea reală.


Horoscop Vărsător octombrie 2017 - Dragoste şi cuplu 


Un lanţ de coincidenţe sau o revelaţie bruscă îţi indică cum să-ţi revitalizezi, reînnoieşti conexiunea cu persoana iubită în cazul în care simţi că rutina, inerţia de zi cu zi tind să o prăfuiască, să o banalizeze. Pe de altă parte, conjunctura astrală din această lună este asociată cu o căsătorie! Nativii singuri au posibilitatea să se implice într-o poveste de dragoste printr-o împrejurare ţinând de un hobby de-al lor ori în decursul unei călătorii. Pot fi atraşi mai cu seamă de cineva plin de viaţă, imprevizibil, capabil să-i surprindă şi să-i încânte clipă de clipă, eventual de cineva provenit din străinătate.

Horoscop Vărsător octombrie 2017 - Muncă şi bani 


Succesele în carieră şi în afaceri sunt mai lesne de atins ca urmare a sârguinţei, perseverenţei tale, comunicării armonioase cu oamenii, a unor evenimente prielnice, dar şi a sprijinului pe care ţi-l acordă nişte persoane influente. Ai ocazia să te bucuri de o promovare, să accezi la un job mai avantajos sau să treci cu brio de un test, un concurs profesional. Încrederea în tine însuţi şi credinţa că poţi da tot ce zi mai bun în tine tind să-ţi faciliteze afirmarea!

Predicţii bazate pe Aspecte astrologice în horoscopul octombrie 2017
Horoscop Vărsător octombrie 2017 Horoscop Vărsător octombrie 2017 Reviewed by Diana Popescu on septembrie 23, 2017 Rating: 5

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Un produs Blogger.